Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim – recomandarea traducătorului: Mult mai sus de al nouălea cer

Autoarea se numește Griet Op de Beeck și este o scriitoare belgiană de limbă neerlandeză foarte apreciată de public, îndeosebi de cel feminin. A debutat în 2013 cu romanul de față, Mult mai sus de al nouălea cer, roman devenit bestseller, nominalizat la diverse premii literare și ulterior ecranizat. Cărțile sale s-au vândut în peste un milion de exemplare. De ce este o autoare atât de iubită? Poate pentru că e un dealer de emoții, de o sinceritate radicală, iar textele sale te fac să te gândești – o activitate periculoasă, dar care, în principiu, aduce și beneficii, mai ales dacă nu vrei să-ți repeți greșelile.
Asta încearcă și cele cinci personaje prezentate, cu vârste cuprinse între 12 și 71 de ani (Lou, Eva, Elsie, Casper și Jos), dar cu un succes discutabil. Fiecare își descrie la persoana întâi lupta continuă cu sine însuși de a lua decizii sau, dimpotrivă, de a le evita.
Lou este o fetiță de 12 ani, la fel de sensibilă ca Eva, mătușa ei, și în recreații se ascunde la toaletă. Cum să-și facă prieteni la școală rămâne o enigmă pentru ea. Avem un personaj care ne poate impresiona cu ușurință. Pentru că toți am fost copii și ne aducem aminte cum este: simțim și înțelegem mai mult decât ne-ar crede în stare adulții din jur, de la părinți până la profesori. Citez:

Ce mai citim – recomandarea traducătorului: Mult mai sus de al nouălea cer

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 februarie 2023, 06:00 / actualizat: 12 februarie 2023, 12:44

Sunt prea sensibilă. Așa zice mama. N-aș ști cum să fiu altfel. Îmi fac griji mai mereu. Și mie mi se pare aiurea, dar simt că nu am de ales. În toate ai de ales, zice mama. De parcă ar fi atât de ușor.
Oamenii spun câteodată: de acum înainte nu poate decât să fie mai bine. Nu am decât doisprezece ani și știu deja că nu-i adevărat. Întotdeauna poți să cazi mai jos decât erai.

Mai aflăm cum vede un copil o criză conjugală:

Acasă e totul ciudat. Mama are niște ochi goi. Și tata e și mai nervos decât de obicei. Înainte oricum se certau cu regularitate, acum nu se mai ceartă.
Nu le-am spus că ei nu ascultă niciodată, nici pe mine, nici unul pe altul. N-am spus nici că să te cerți cu regularitate și între reprize să fii amabil cu persoana de lângă tine nu e chiar același lucru cu a o iubi cu adevărat, după părerea mea.
Elsie (sora Evei) și Casper, oameni cu temperament artistic și gusturi asemănătoare, par făcuți unul pentru altul, însă ambii au deja o familie.
Tu și cu mine, suntem ca niște pantofi de același fel, e de la sine înțeles că alcătuim o pereche atunci când suntem împreună. Și chiar când nu suntem fizic împreună.

Eva, figura centrală a romanului, are 36 de ani și este singură. Prietenii îi spun că totul va fi bine, că va găsi până la urmă un bărbat extraordinar, pentru că așa merită. Dar primesc oamenii cu adevărat ceea ce merită?

Ce crede Eva:

Mă întreb dacă oamenii se învață vreodată minte. Uneori cred că de fiecare dată dau din nou cu capul, de văd stele verzi, fix de același zid. Cum trebuie mai exact să trăiesc, tot nu m-am prins pe de-a-ntregul, dar mă prefac destul de bine că știu.
Apoi ne oferă o descriere dezarmantă și instructivă a singurătății:
Câteodată nici nu pot să-mi încep cumva ziua. Sună jalnic și așa și este. Dar astfel se simte. Și atunci rămân în pat. E de la coșmaruri, așa cred. Și de la vidul acela făcut din tăceri al duminicii.
Viața e în altă parte, la asta mă gândeam.
Printre picături, ni se oferă și cea mai onestă definiție a terapiei:
Te rog frumos, îmi trimiți numărul de telefonul al psihologului tău? Să plătești pe cineva căruia să i te plângi mi se pare dintr-odată atât de minunat.

Concluzia?

Eva se întreba de ce oamenii nu primesc ceea ce merită, poate pentru că trebuie să și merite ceea ce primesc, așa cred acum. Deoarece aici e dificultatea: să te uiți la tine însuți și la viața pe care ai dus-o dintotdeauna, să te întrebi dacă se poate mai bine, să îndrăznești să admiți că da, se poate. Și apoi să ai destulă încredere în tine însuți ca să alegi schimbarea.

Treaba e să fie adaptabil. Să te tot uiți la ce este. Din când în când să te întorci pe sfert și să te mai uiți o dată. Să îndrăznești să vezi posibilitățile.

De fapt știi foarte bine ce vrei, chiar dacă ai crede că nu știi.
Romanul poate fi citit și ca o serie de studii de caz în psihologie. Personajele ajung să conștientizeze că legăturile emoționale complexe sau de-a dreptul marcate de abuz din cadrul familiei de origine le determină destinul mai mult decât și-ar dori.
Iată ce ne spune autoarea într-unul din interviurile sale:

Suntem tentați să ascundem totul sub preș, ce ne neliniștește, ce ne înfurie, ce percepem ca amenințător din punct de vedere emoțional. Apoi ne așezăm cu picioarele pe el, privim drept în față și sperăm că acele lucruri nu există. Când, de fapt, mult mai interesant ar fi să ridicăm odată preșul ăla și să ne uităm la tot ce zace acolo.

Dar să nu uităm că nu avem de-a face cu vreun tratat de psihologie, ci cu literatură, susținută de un stil presărat de formulări originale, care știe să ne absoarbă în plăcerea lecturii, cum ar fi:

Frica e ceva ciudat. De parcă ai fi cu corpul într-un tren și capul ți-a rămas pe peron.
Sau
Mă frâng în două. Ca tulpina unei lalele sau ca un fir de spaghetti nefăcut sau ca un bețigaș pentru mâncarea chinezească.
Este un stil care conține și formulări aforistice, tot atâtea revelații:
Indiferența este întotdeauna arma cea mai puternică.
Nu-i greu să păstrezi secrete, ci să le înduri, în fiecare zi de la capăt, asta e de nesuportat.

Simt copiii când părinții nu se mai înțeleg? E la alegerea ta să nu mai fii sensibil? Cât de grav e să fii singur? Te ajută să mergi la psiholog sau să-ți cauți iubirea pe internet? E mai bine pentru tine sau pentru ceilalți dacă îți destăinui un secret? La aceste întrebări romanul oferă schițe de răspuns, îi lăsăm cititorului curios șansa de a le descoperi în întregime și de a fi sau nu de acord.

La final, Lou ne oferă un remediu pentru aproape orice temere, chit că e unul temporar:
Și apoi îmi pun repede un cântec de-al lui Johnny Cash, „I walk the line”, de exemplu, pentru că June are dreptate: un cântec bun ajută întotdeauna.

Ascultați cântecul, cumpărați cartea (sau invers) și nu uitați nici de filmul omonim din 2017 (Vele hemels boven de zevende/Many Heavens). Iar Mult mai sus de al nouălea cer se poate comanda și online.

 

Oana Marin, traducătoarea cărții
Rubrică realizată în colaborare cu Editura Casa Cărții de Știință

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Ce mai citim: Recomandarea editorului: Omulețul din perete
Ce mai citim? duminică, 4 februarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului: Omulețul din perete

Mă bucur tare mult să revin la Radio Cluj cu încă o recomandare n’autor. Mi-am propus ca astăzi să vă povestesc puțin despre un titlu...

Ce mai citim: Recomandarea editorului: Omulețul din perete
Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 28 ianuarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Nu te găsesc pe nicăieri, publicată în 2021 la Editura Publica e cartea autobiografică a autoarei Laura Ionescu, care și-a descoperit pasiunea...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim. Recomandarea traducătorului
Ce mai citim? duminică, 21 ianuarie 2024, 06:00

Ce mai citim. Recomandarea traducătorului

”Tăcerea zeilor”, de Yahia Belaskri, Casa Cărții de Știință, 2023, traducere din limba franceză și note de Alexandra Ionel Născut la...

Ce mai citim. Recomandarea traducătorului
Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare
Ce mai citim? duminică, 14 ianuarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare

Am vizitat pentru prima dată Serbia și Bosnia în vara anului 2021 și întrebarea care mi s-a învârtit prin minte multă vreme a fost legată de...

Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare
Ce mai citim? duminică, 24 decembrie 2023, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea librarului [AUDIO]

”Maniunea”, Narine Abgarian, editura Frontiera, 2023, traducere în limba română de Anca Irina Ionescu Când am aflat că Editura Frontiera a...

Ce mai citim: Recomandarea librarului [AUDIO]
Ce mai citim? duminică, 17 decembrie 2023, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Romanul lui Cătălin Pavel, Toate greșelile care se pot face, apărut la editura Humanitas, în anul 2022, este o carte despre erorile,...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 10 decembrie 2023, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului – ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”

Vă recomand astăzi o carte publicată recent în colecția n’autor ficțiune, ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”, cel de-al...

Ce mai citim: Recomandarea editorului – ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”
Ce mai citim? duminică, 3 decembrie 2023, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului – ”Dă noaptea deoparte” [AUDIO]

A apărut în această toamnă la editura Casa Cărții de Știință traducerea romanului câștigător al premiului Celor Cinci Continente ale...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului – ”Dă noaptea deoparte” [AUDIO]