Ascultă Radio România Cluj Live

Palatul Sebestyen din Cluj-Napoca este în pericol de prăbușire [FOTO]

Construit la începutul secolului al XX-lea de către antreprenorul de succes al acelor vremuri, David Sebestyen, imobilul situat pe strada Universității, nr. 3 din municipiul Cluj-Napoca, cunoscut sub denumirea de Palatul Sebestyen, reprezintă de mai bine de 100 ani un important edificiu cultural și istoric al comunității clujene.

Palatul Sebestyen din Cluj-Napoca este în pericol de prăbușire [FOTO]

Articol editat de cristina.rusu, 29 decembrie 2021, 16:28

Construit la începutul secolului al XX-lea de către antreprenorul de succes al acelor vremuri, David Sebestyen, imobilul situat pe strada Universității, nr. 3 din municipiul Cluj-Napoca, cunoscut sub denumirea de Palatul Sebestyen, reprezintă de mai bine de 100 ani un important edificiu cultural și istoric al comunității clujene.

Acesta a fost declarat de Ministerul Culturii și Identității Naționale monument istoric și, în consecință, recunoscut ca fiind parte din patrimoniul cultural de interes local al municipiului Cluj-Napoca. Valoarea sa artistică și culturală este dată, pe de-o parte, de stilul arhitectural pe care îl poartă, specific primei jumătăți a secolului al XX-lea, respectiv decorarea acestuia în stilul seccession, un curent nou adoptat de artiștii vienezi ai acelor vremuri și care se desprinde din ceea ce istoricii vor numi mai târziu stilul Art Nouveau, dominant în întreaga Europă pentru perioada de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe de altă parte, Palatul Sebestyen, pe lângă faptul că păstrează amprenta originală a vremurilor în care a fost construit, prin conservarea intactă a numeroaselor decorațiuni interioare și exterioare (vitralii, ornamente, ascensor, ș.a – datând de la momentul construirii imobilului),
impresionează și prin istoria care s-a conturat în jurul său, pornind de la povestea familiei al cărei nume îl poartă, respectiv familia Sebestyen.

Această prezentare necesită JavaScript.

Membrii acestei familii, de origine evreiască, au avut un destin tragic, fatalist, foarte puțini supraviețuind Holocaustului și ajungând în anii grei ai regimului comunist, când, în decembrie 1989, în proximitatea Palatului au fost uciși mai mulți revoluționari tineri care luptau pentru libertatea și democrația de azi.

Desigur că istoria Palatului nu este legată doar de evenimente tragice, acesta fiind cunoscut în mintea colectivă clujeană ca fiind locul de vază ce a găzduit și găzduiește și azi apartamente de lux, magazine, un fost cinematograf (cu denumirea inițială Select, Cinematograful Tineretului, iar după 1990 Cinema Arta, până în anul 2012 fiind cel mai longeviv cinematograf din România), sediile unor instituții (redacția revistei Tribuna, Uniunea Scriitorilor Filiala Cluj, Uniunea Artiștilor Plastici filiala Cluj), o librărie (Cioflec în perioada interbelică, Cartea Rusă în perioada comunistă, iar mai târziu Librăria Universității).

În definitiv, Palatul Sebestyen face parte din ansamblul urban ce alcătuiește azi „Centrul Istoric al Clujului”, alături de alte edificii istorice cu aceeași valoare culturală și artistică impresionantă, precum Palatul Justiției, Clădirea Universității Babeș-Bolyai, Palatul Primăriei Cluj Napoca, etc. și care reprezintă cu succes principalele atracții turistice ale acestui oraș.

Începând cu anul 2020, imobilul face obiectul unor dispute litigioase controversate, care în prezent se află pe rolul instanțelor clujene. Totul a pornit de la intenția proprietarilor spațiilor situate în podul imobilului de a efectua diverse lucrări de amenajare apartamente la mansardă.

Pentru astfel de lucrări este nevoie în prealabil de acordul expres al celorlați proprietari de apartamente de la nivelurile inferioare ale imobilului.

Proprietarii somați să-și exprime acordul și-au manifestat îngrijorarea legată de anvergura lucrărilor propuse de vecinii lor, care pot să pună în pericol întreaga structură de rezistență a clădirii.

Am fost precauți în exprimarea acordului și am solicitat să fie efectuate în prealabil verificări riguroase, mai ales că documentele puse la dispoziție pentru informare nu erau în măsură să demonstreze în mod pertinent dacă edificiul suportă încărcături suplimentare și dacă există sau nu riscul prăbușirii acestuia. Asupra noastră s-au făcut presiuni ca să ne exprimăm cât mai repede acordul și, în cele din urmă, văzând că nu s-a reușit, s-a ajuns în cele din urmă în fața instanței de judecată, afirmă Raluca Gilles, unul dintre proprietarii apartamentelor din clădirea situată pe strada Universității, nr. 3.

Totuși, fiind o clădire cu o existență de peste 100 ani și cumulând deopotrivă valoarea sa istorică și culturală, emblematică pentru municipiul Cluj-Napoca, proprietarii chemați în judecată au solicitat și opinii separate ale unor specialiști în domeniul construcțiilor și al monumentelor
istorice. Specialiștii au concluzionat că, în condițiile date, în lipsa unor verificări riguroase, există șanse ridicate ca imobilul-monument istoric cunoscut ca Palatul Sebestyen, să nu facă față acestor intervenții, având în vedere că podul nu a avut inițial destinația de mansardă și că există
riscul prăbușirii acestuia în caz de amenajare a podului în apartamente la mansardă.

Îngrijorarea nostră este cu atât mai mare cu cât majoritatea lucrărilor de reabilitare și recompartimentare vizează podul clădirii, care reprezintă cea mai extinsă suprafață de la nivelul mansardei și care, prin destinația sa, nu a fost conceput pentru astfel de modificări interioare, nefiind proiectat ca un spațiu de locuit. Încărcările însemnate realizate prin compartimentarea podului, respectiv materialele de construcție, finisaje, corpuri de mobilă, ș,a., vor pune presiune asupra structurii de rezistență, fiind necesară acordarea unei atenții deosebite cu privire la autorizarea acestor lucrări. (Raluca Gilles)

În prezent, proprietarii duc o luptă acerbă pentru prezervarea valorii patrimoniale și culturale pe care o reprezintă Palatul Sebestyen în comunitatea clujeană, dar și pentru protejarea dreptului lor de proprietate asupra apartamentelor.

Refuzul celor chemați în judecată pentru exprimarea acordului este motivat de faptul că o serie de documente esențiale nu le-au fost puse la dispoziție pentru a-și putea da acordul în deplină cunoștință de cauză. Prevederile legale incidente stabilesc faptul că acordul poate fi exprimat în baza acestor elemente ale documentației, care vizează cu precădere rezistența și stabilitatea clădirii prin raportare la încărcătura suplimentară generată de realizarea lucrărilor propuse de reclamanți. În lipsa prezentării acestor documente deosebit de importante, proprietarii au refuzat exprimarea acordului. În prezent, litigiul se află în etapa apelului, cauza fiind suspendată până la soluționarea definitivă a unui alt proces care se află pe rolul instanțelor clujene, afirmă reprezentantul proprietarilor care doresc protejarea Palatului Sebestyen.

 

Comunicat

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Performanță istorică pentru România! Formula Student în Top 50 mondial cu un monopost electric dezvoltat de la zero
De prin Cluj luni, 21 septembrie 2026, 13:15

Performanță istorică pentru România! Formula Student în Top 50 mondial cu un monopost electric dezvoltat de la zero

Echipa de Formula Student a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, ART TU Cluj-Napoca, a încheiat cel mai de succes sezon competițional din...

Performanță istorică pentru România! Formula Student în Top 50 mondial cu un monopost electric dezvoltat de la zero
Marele Premiu Jazz in the Park Competition merge în Marea Britanie
De prin Cluj luni, 21 septembrie 2026, 12:50

Marele Premiu Jazz in the Park Competition merge în Marea Britanie

Marele premiu al Jazz in the Park Competition din acest an a fost câştigat de formaţia ‘Creature’, o trupă din Marea Britanie.  ...

Marele Premiu Jazz in the Park Competition merge în Marea Britanie
Cabinetul curiozităților clujene: Leul de la Biserica Sfântul Mihail
De prin Cluj sâmbătă, 19 septembrie 2026, 00:00

Cabinetul curiozităților clujene: Leul de la Biserica Sfântul Mihail

Peste vară ne-am propus să fim turiști în Cluj și să scormonim printr-un cabinet de curiozități, pentru că Ana Maria Gruia, muzeografă și...

Cabinetul curiozităților clujene: Leul de la Biserica Sfântul Mihail
Cristale, diamante și pietre prețioase, la Mineral Expo
De prin Cluj vineri, 18 septembrie 2026, 17:58

Cristale, diamante și pietre prețioase, la Mineral Expo

În perioada 25–27 septembrie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca se va desfășura Mineral Expo.   Timp de trei zile, între orele 10:00 și...

Cristale, diamante și pietre prețioase, la Mineral Expo
De prin Cluj vineri, 18 septembrie 2026, 09:33

Gustul autentic al produselor locale, în campusul USAMV

USAMV Cluj-Napoca va organiza, în perioada 22 – 26 septembrie, Agri-Food Week 2026, un eveniment dedicat agriculturii, alimentației,...

Gustul autentic al produselor locale, în campusul USAMV
De prin Cluj joi, 17 septembrie 2026, 11:32

Ce se întâmplă cu cele două proiecte majore ale Clujului: metroul și centura metropolitană

Centura Metropolitană a Clujului a stârnit interes din partea firmelor de drumuri, după ce, la trei licitații precedente, constructorii nu s-au...

Ce se întâmplă cu cele două proiecte majore ale Clujului: metroul și centura metropolitană
De prin Cluj joi, 17 septembrie 2026, 11:05

„Tu ce lași în urma ta?” Suntem invitați la o zi de curățenie în oraș

Voluntarii din județul Cluj sunt invitați să participe, în 19 septembrie, la Ziua de Curățenie Națională, o amplă acțiune de ecologizare...

„Tu ce lași în urma ta?” Suntem invitați la o zi de curățenie în oraș
De prin Cluj miercuri, 16 septembrie 2026, 17:16

„Sport fără bariere”, o nouă ediție încheiată la Cluj

Sute de beneficiari în șase săptămâni de sport fără bariere la Cluj-Napoca, unde s-a încheiat cea de-a șasea ediție a proiectului...

„Sport fără bariere”, o nouă ediție încheiată la Cluj