Ascultă Radio România Cluj Live

Epidemiologul clujean Molnar Geza, explicații pentru populația reticentă la vaccinare [AUDIO]

Molnar Geza

Peste 140.000 de cadre medicale s-au imunizat împotriva noului coronavirus, la două săptămâni de la declanșarea campaniei de vaccinare în România. Prima etapă de vaccinare este în plină desfășurare iar autoritățile pregătesc deja cea de-a doua etapă, când aproximativ 6 milioane de oameni ar urma să fie vaccinați, dintre care peste 5 milioane sunt pacienți cu boli cronice. A fost vehiculată și o dată – cea de 15 ianuarie, pentru debutul celei de-a doua etape.

Epidemiologul clujean Molnar Geza, explicații pentru populația reticentă la vaccinare [AUDIO]
Foto: Molnar Geza

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 ianuarie 2021, 12:01

Peste 140.000 de cadre medicale s-au imunizat împotriva noului coronavirus, la două săptămâni de la declanșarea campaniei de vaccinare în România. Prima etapă de vaccinare este în plină desfășurare iar autoritățile pregătesc deja cea de-a doua etapă, când aproximativ 6 milioane de oameni ar urma să fie vaccinați, dintre care peste 5 milioane sunt pacienți cu boli cronice. A fost vehiculată și o dată – cea de 15 ianuarie, pentru debutul celei de-a doua etape.

Etapa a treia a campaniei de vaccinare, care cuprinde populația generală care nu lucrează în sistemul medical sau în domenii esențiale și care nu este în categorii de risc, este estimată să înceapă în luna aprilie. Doina Borgovan a dialogat la matinal cu reputatul epidemiolog Molnar Geza:

Doina Borgovan: Pentru început aş dori să facem o sinteză: ce am învăţat în aceste luni de convieţuire cu noul Coronavirus?

Molnár Géza: În contextul general, trebuie să învăţăm şi să acceptăm că vrând-nevrând boala infecţioasă este o prezenţă cotidiană, posibilă oricând în viaţa omului. Poate să se manifeste în cazuri sporadice, controlabile unele din ele prin vaccin şi măsuri de prevenţie; altele în schimb ne surprind prin manifestare epidemică extinsă sau chiar pandemie, ca în cazul Covid19. Pentru contextul pandemic vina e în mare parte şi a noastră: uneori neglijăm, prin comportamentul social şi administrativ, anumite legi ale naturii care pot genera asemenea apariţii neaşteptate. Concret în cazul Covid19 eu cred că trebuie să învăţăm că în faţa unui virus nou, faţă de care nu avem niciun tratament (şi până în urmă cu 3 săptămâni nu a existat nici vaccin aprobat), este responsabilitatea noastră, a fiecăruia, să utilizăm mijloacele de protecţie obişnuite. În momentul de faţă, chiar dacă speranţa este prematură (virusul nu va dispărea după începerea vaccinării de la o zi la alta), dar vaccinarea va sprijini acest demers, ca în mod natural, în maxim 2 ani, răspândirea să se autolimiteze.

Doina Borgovan: Organizaţia Mondială a Sănătăţii spunea că imunitatea colectivă nu va fi atinsă foarte curând. Ce înseamnă imunitate colectivă şi cum se ajunge la ea?

Molnár Géza: Imunitatea colectivă înseamnă că faţă de microorganismul respectiv o populaţie majoritară (70% în cazul virozelor respiratorii) a trecut prin infecţie şi şi-a dezvoltat rezistenţă prin prezenţa anticorpilor în organism, care la o nouă infecţie ne asigură prompt apărarea. Procentul e foarte greu de atins: după primul val, estimările în România au fost undeva pe la 4.6-5%, iar acum suntem undeva pe la 8-10%. În general în ţările europene, chiar şi cu manifestările care au fost în Italia sau Marea Britanie, s-a ajuns până la 15%. Acest procent va fi crescut prin vaccinare.

Doina Borgovan: De ce se spune că după vaccinare trebuie să păstrăm aceleaşi reguli de distanţare şi de limitare a contactelor?

Molnár Géza: Acoperirea vaccinală ideală ar trebui să însemne că 70% din populaţie a fost vaccinată. Acest procent nu înseamnă neapărat cu imunitate protectivă. Până şi producătorii de vaccinuri spun că 5% nu răspund la imunizare. La acest 5% adăugăm încă până la 15 procente cu aceia care au un răspuns imun, dar nu suficient de mare încât să fie protectiv (vârstnici, bolnavi cronici ş.a.m.d.). În al doilea rând, pentru cele două vaccinuri care au fost aprobate nu se ştie încă dacă au un efect şi asupra porţii de intrare, adică a cavităţii orale şi nazale. Deci s-ar putea ca eu să am imunitate, să contactez virusul, să nu mă îmbolnăvesc, dar în schimb să multiplic virusul pe o perioadă scurtă şi să-l dau mai departe.

Doina Borgovan: Există o reticenţă a populaţiei la vaccinare. Am văzut asta şi în rândul cadrelor medicale: doar o treime din cadrele medicale din România s-au vaccinat. Cum să luptăm cu această reticenţă?

Molnár Géza: După evaluările publicate, ne cam împărţim în 3 categorii: cei care au afirmat că se vaccinează, cei care spun că mai aşteaptă şi cei care au avut un răspuns categoric negativ. Acel nu categoric este, după experienţa mea, mai mic decât o treime, sunt şi aici ezitanţii. În plus, aceste estimări s-au făcut în perioada în care nici măcar nu a fost aprobat vreun vaccin. Reticenţa e în oarecare măsură justificată: e o noutate, plus starea de pandemie care a creat o adevărată psihoză socială. Dar repet: nonvacciniştii categorici, cu o părere consolidată, nu sunt mai mulţi de 7%, iar mulţi se vor răzgândi. La categoria de mijloc e nevoie de mesajul adecvat şi de educaţie prin toate mijloacele posibile, cu accent pe rezultate şi pe argumente ştiinţifice la un nivel adecvat. Acceptarea trebuie să vină prin liber consimţământ.

 

 

Transcriere: Andrea Nagy

Foto: Agerpres

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Apreciază:

Etichete:
Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Reportaje miercuri, 24 aprilie 2024, 13:41

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare

O trupă de actori omogenă și bine sudată, o secție de teatru pentru adolescenți, mai mult de 60 de voluntari de toate vârstele care se...

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Reportaje marți, 23 aprilie 2024, 16:22

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori

50 de adolescenți, majoritatea veniți din Pata Rât, au explorat orașul în căutare de subiecte pentru atelierele Tranzit Visual Lab. O viață...

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Ia cu lingura de lemn!
Reportaje luni, 22 aprilie 2024, 16:09

Ia cu lingura de lemn!

E un curent mai răspândit la alții decât la noi, dar și în România sunt aproximativ 1.500 de împătimiți al căror hobby este realizarea...

Ia cu lingura de lemn!
Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj