Ascultă Radio România Cluj Live

Românii au mai multă încredere în ONG-uri decât în sindicate şi partide politice

50% dintre români au încredere în activitatea ONG-urilor, ceea ce e mai mult decât încrederea în sindicate şi partide politice, arată un raport întocmit de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Românii au mai multă încredere în ONG-uri decât în sindicate şi partide politice

Articol editat de cristina.rusu, 25 aprilie 2024, 06:00

Studiul arată că numărul ONG-urilor înregistrate este în creştere, cele mai multe implicându-se în domeniul social, civic şi educaţional. Concluziile raportului le rezumă Ştefania Andersen, director operaţional al Fundaţiei:

 

Andrea Nagy: Înainte să vorbim despre concluziile raportului, să discutăm un pic despre context: de ce a apărut raportul tocmai acum?

 

Ştefania Andersen: Am încercat să păstrăm frecvenţa apariţiei raportului: prima apariţie a fost în 2010, iar a doua în 2017 şi acum am reuşit să facem cea de-a treia ediţie.

Scopul nostru era să surprindem evoluţii şi tendinţe, iar o apariţie la doi-trei ani nu ar fi fost suficientă pentru a le observa.

Pe de altă parte este şi un efort intens, este nevoie de date multe şi de resurse.

Andrea Nagy: Cum au fost colectate aceste date, ce metode s-au folosit?

 

Ştefania Andersen: Am folosit tot ceea ce am putut accesa din surse de date publice; şi aici vorbim despre datele aflate la Ministerul de Finanţe (orice organizaţie este obligată să trimită către Ministerul de Finanţe un bilanţ anual).

Apoi sunt date despre înregistrarea organizaţiilor, fiecare organizaţie îşi dobândeşte personalitatea juridică şi este prezentă în registrul de la Ministerul Justiţiei.

După care am derulat 3 sondaje: pe deoparte ne-am dus către populaţie, am vrut să văd cum ne văd oamenii pe noi; am direcţionat un al doilea sondaj către organizaţiile neguvernamentale în sine, să vedem cum ne percepem noi ca organizaţii; şi în sfârşit, cel de-al treilea sondaj a fost adresat angajaţilor şi voluntarilor, cei care sprijină organizaţiile neguvernamentale.

Am încercat desigur să valorificăm şi expertiza fiecăruia dintre colegii noştri care au fost implicaţi în elaborarea studiului.

Andrea Nagy: Un prim set de concluzii din acest raport se referă la numărul actual de ONG-uri, care e în creştere. Este acesta un lucru bun? Sunt mai multe ONG-uri care se luptă pentru mai puţine resurse financiare.

 

Ştefania Andersen: Este adevărat că numărul de organizaţii este mare, din păcate însă ne plasăm în continuare sub media europeană pe mia de locuitori.

În România media în acest moment este de 6.7%, faţă de media europeană de 9.4%.

Rata de înregistrare a ONG-urilor este mai mare decât în Polonia să zicem, însă sunt şi ţări din Europa în care ritmul este de 18 ori mai mare: de exemplu în Franţa, unde se înregistrează 70 de mii de ONG-uri noi în fiecare an (e drept, la o populaţie de 3 ori mai mare).

Important este că în continuare se înfiinţează şi oamenii se adună să facă lucruri împreună: în România avem în ultimii ani un ritm de înregistrare de 4200 de ONG-uri.

Andrea Nagy: Care sunt domeniile în care activează cele mai multe organizaţii?

 

Ştefania Andersen: Aproape o treime dintre organizaţiile neguvernamentale activează în domeniul social caritabil, ceea ce nu este deloc surprinzător având în vedere evoluţia noastră ca ţară imediat după Revoluţie, când nevoia de suport, de a adresa probleme sociale a fost intensă.

După care avem organizaţiile civice: comunitatea, apărarea drepturilor noastre ca cetăţeni în relaţia cu autorităţile.

Pe locul 3 avem un număr mare de organizaţii care activează în domeniul educaţiei.

Andrea Nagy: În sfârşit, un alt indicator vizat în raport se referă la factorul încredere. Aici cum stăm?

 

Ştefania Andersen: Dacă nu am beneficia de această încredere din partea populaţiei, ne-ar fi foarte greu să existăm şi să avem resurse.

În ultimii ani nivelul de încredere a fost în jur de 50%: ceea ce este un nivel moderat; pe de altă parte este un nivel de încredere superior altor structuri laice de asociere (mă gândesc la sindicate sau partide politice).

Andrea Nagy: An de an trece printre ONG-uri un val de panică referitor la regulile privind finanţarea. Cel mai recent val de panică a pornit de la ideea ca banii proveniţi din acei 3.5% din impozit să fie încadraţi ca bani publici. Ne puteţi spune ceva despre asta?

 

Ştefania Andersen: Este foarte greu să-ţi asiguri resursele anticipat.

La finalul anului 2023 mai puţin de o treime din organizaţii aveau deja resursele asigurate pentru anul următor; ceea ce înseamnă că este dificil să ştii pe ce resurse te bazezi şi este o luptă continuă să atragi resurse.

În ceea ce priveşte mecanismul de 3.5%, acestea sunt resurse pe care statul a fost de acord să nu le mai primească, dacă oamenii le redirecţionează către o organizaţie neguvernamentală.

Acest mecanism este o sursă importantă de susţinere pentru organizaţii, a fost cea mai frecvent accesată în ultimii ani (cam 60% dintre organizaţii au reuşit să atragă într-o anumită măsură bani prin acest mecanism).

Numai că în termeni de volum, din păcate nu este cea mai importantă sursă de finanţare, pentru că la nivelul anului 2022, cred că au fost în jur de 300-400 de milioane de lei direcţionaţi către organizaţii.

Însă este foarte importantă existenţa acestui mecanism, este bine ca oamenii să ştie că îl pot folosi.

Până în acest moment cred că doar 30% dintre cei care puteau să direcţioneze aceste resurse către organizaţiile neguvernamentale au şi făcut-o.

Andrea Nagy: Bine, dar ştiţi cumva să se pregătească vreo regulă pentru a strânge şurubul în privinţa felului în care ONG-urile să poată folosi aceşti bani odată ce-i primesc?

 

Ştefania Andersen: Ştim doar că deja din ianuarie 2024, practic doar pentru veniturile din salarii se mai poate face direcţionarea.

Înainte mai existau şi alte tipuri de venituri, pentru alte persoane fizice care puteau redirecţiona; prin urmare volumul a fost deja micşorat.

Altfel, aceştia sunt bani care ajung în organizaţii, care trebuie să-i folosească pentru scopul propriu definit (şi evident, în manieră legală).

Alte restricţii nu există în acest moment, nu sunt limitări privind felul în care pot fi folosite aceste resurse.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Sigheteanca Anișoara Mârza, prezentă la Beyond Fashion Limits de la Londra
Reportaje vineri, 12 iulie 2024, 11:04

Sigheteanca Anișoara Mârza, prezentă la Beyond Fashion Limits de la Londra

Anișoara Mârza este cunoscută în Sighet pentru modul în care a reușit să depășească un moment tragic din existența ei, moment în care,...

Sigheteanca Anișoara Mârza, prezentă la Beyond Fashion Limits de la Londra
Teatrul merge și pe la sat
Reportaje marți, 9 iulie 2024, 14:13

Teatrul merge și pe la sat

Teatrul merge pe la sat. Are două misiuni, prin două proiecte: să-i apropie pe copii și tineri de știință, prin spectacolul Profesorul...

Teatrul merge și pe la sat
Sub semnul crucii. Interviu cu antropologul italian Giuseppe Tateo
Reportaje luni, 8 iulie 2024, 12:43

Sub semnul crucii. Interviu cu antropologul italian Giuseppe Tateo

La sfârșitul lunii iunie, exact în ziua când se împlineau 40 de ani de la începerea lucrărilor de construcție la actuala Casă a Poporului...

Sub semnul crucii. Interviu cu antropologul italian Giuseppe Tateo
Motociclete SMURD cu defibrilator, prezentate în prezența lui Raed Arafat | FOTO
Reportaje sâmbătă, 6 iulie 2024, 14:30

Motociclete SMURD cu defibrilator, prezentate în prezența lui Raed Arafat | FOTO

Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Lidl România, continuă extinderea programului național de dotare a celor mai aglomerate orașe din țară cu...

Motociclete SMURD cu defibrilator, prezentate în prezența lui Raed Arafat | FOTO
Reportaje sâmbătă, 6 iulie 2024, 06:00

Clubul lecturii de vacanță | FOTO

Ca-n fiecare an Biblioteca Județeană “O Goga” a pregătit o serie de activități pentru perioada vacanței.   Participanții la Clubul de...

Clubul lecturii de vacanță | FOTO
Reportaje vineri, 5 iulie 2024, 12:39

Selecția Jazz in the Parc Competition jurizată de Radio Cluj

Parcul Central din Cluj-Napoca se transformă în acest weekend într-un hub efervescent pentru jazz-ul contemporan. Jazz in the Parc Competition...

Selecția Jazz in the Parc Competition jurizată de Radio Cluj
Reportaje vineri, 28 iunie 2024, 13:28

Sunt din nou probleme pe Aeroportul Internațional “Avram Iancu”

Mai multe zboruri ale unor companii aviatice sunt întârziate cu ore bune sau au fost chiar anulate, iar, de cele mai multe ori, pasagerii află...

Sunt din nou probleme pe Aeroportul Internațional “Avram Iancu”
Reportaje joi, 27 iunie 2024, 12:23

Servicii stomatologice gratuite pentru copii

Pentru copiii care locuiesc în Cluj-Napoca, o vizită la dentist nu necesită un efort prea mare. Situația e cu totul alta în mediul rural, unde,...

Servicii stomatologice gratuite pentru copii