Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: Aproape totul e OK, copilăria anilor ’80 în Mănăștur

Ce mai citim: Aproape totul e OK, copilăria anilor ’80 în Mănăștur

Articol editat de cristina.rusu, 1 decembrie 2019, 06:00 / actualizat: 1 decembrie 2019, 8:35

Copilăria anilor ’80 în România a fost cam la fel în toate orașele din țară. Oameni înghesuiți în blocuri mizere în cartiere gri și lipsite de relief. Adulți îngrijorați, stresați, preocupați să stea la cozi, să facă rost de mâncare, să găsească o relație sau o pilă pe undeva. Copii crescând mai degrabă în voia sorții, fără supraveghere, cu o doză mare de libertate. În limitele unui regim totalitar.

Despre această lume vorbește scriitorul clujean Francisc Baja în cartea sa ”Aproape totul este OK”, apărută la Editura Paralela 45.

Apartamente pline de igrasie în care colcăie gândacii de bucătărie, lifturi care nu funcționează decât ocazional, prietenii și rivalități cu blocurile vecine, bătăi de dragul fetelor, mici victorii sub forma unei ciocolate cu alune din Ungaria, obținute la schimb pentru un spray de Farmec.

Acțiunea se petrece în cea mai mare parte în cartierul Mănăștur. Adulții nu au auzit de parenting și de alte teorii privind creșterea și educarea copiilor. Divorțează, își dispută cu meschinărie mașini de spălat hodorogite și haine de blană mirosind a naftalină.

Copiii sunt resemnați și nu așteptată mare lucru de la viitor și de la viață. Doar o scurgere monotonă, zi după zi, după zi. Ce ar fi de sperat? Ce planuri să-ți faci? La ce te-ar ajuta asta?

Pe un ton laconic și cu economie de mijloace, Francisc Baja reușește să contureze portretul unei generații. O generație care nu știe să se revolte sau să critice. Pentru care indiferent ce s-ar întâmpla aproape totul este OK. Sau trebuie să fie OK, pentru că alternative oricum nu există.

Francisc Baja a scris cu multă sinceritate un roman autobiografic, ce urmează să aibă încă două părți, o trilogie.

Doina Borgovan: Citind cartea ta, am dat peste o propoziţie care din punctul meu de vedere sintetizează mesajul cărții: „Cumva mă gândeam, trăgând din prima ţigară din viaţa mea, că or să treacă şi anii ăştia”.

Francisc Baja: Sunt momente chiar negre, iar după aceea dacă începi să ţi le povesteşti… Pentru că a spune poveşti e singura formă în care putem să ne definim ca persoane. Am descoperit că într-adevăr, genul acesta de condensare a unor elemente mi s-a părut cea mai naturală de a mă descrie şi de a descrie acei ani.

Doina Borgovan: Ai scris acest roman autobiografic, pe care promiţi să-l transformi într-o trilogie. Este vorba despre copilăria celor care au trăit în anii ’70-’80, este vorba despre un univers pe care tu îl creionezi foarte bine, care se petrece în cartierul Mănăştur (deşi la finalul romanului ne mutăm şi în cartierul Mărăşti). Este o atitudine parcă resemnată, care caracteriza generaţia noastră, a celor care eram copii în acea perioadă, o atitudine de împăcare cu tot ceea ce urma să vină, de lipsă de revoltă.

Francisc Baja: E exact asta. Dacă ar fi să mă întrebi care sunt acei termeni care mă caracterizează nu aş fi formulat chiar aşa, pentru că mă văd altfel din interiorul meu. Într-adevăr aşa era; şi era complicat, pentru că dacă erai fiu de proletar, era greu să ai o viaţă entuziastă. Bine, atunci nu te gândeşti că aceasta e o resemnare, până la urmă este viaţa ta de zi cu zi, nu era o tragedie. Chiar şi tragediile erau încorporate ca ceva firesc. Eu până când am crescut şi am văzut cum sunt părinţii altora, am crezut că aşa trebuie să fie toţi părinţii. O mare parte din trilogie este deja scrisă: ce am scris se sfârşeşte înainte de armată, aşa că urmează să scriu armata.

Doina Borgovan: Unde ai făcut armata?

Francisc Baja: La Agigea.

Doina Borgovan: A fost o experienţă traumatizantă armata?

Francisc Baja: Nu, a fost efectiv o libertate pe care încă încerc să o regăsesc. Nu ai niciun fel de reţineri când altcineva decide în locul tău. Nu ştiu dacă voi insera tot aşa o perspectivă societală cu unde suntem şi încotro mergem, pentru că nu vreau să fiu acel tip de scriitor. Dacă intervine în mod natural un paragraf de acest gen, poate să intervină; dar altfel nu.

Doina Borgovan: Ce gen de scriitor vrei să fii?

Francisc Baja: Deocamdată voi scrie poveşti la persoana întâi, chiar dacă nu vor fi doar despre mine. Persoana întâi e vocea care funcţionează cel mai bine şi care penetrează cititorul mult mai uşor.

Doina Borgovan: Ai un stil foarte laconic, însă reuşeşti într-un roman de mici dimensiuni să creionezi foarte bine o lume. Pe de altă parte, literatura autobiografică presupune un risc. Să te arăâi în public, să devii vulnerabil.

Francisc Baja: A fost unul dintre demonii care m-au măcinat mulţi ani, nu ştiam exact dacă acesta este drumul pe care vreau să-l parcurg. Într-adevăr mă simţeam vulnerabil, nu ştiam dacă partea aceasta mă defineşte, sau ce vor spune ceilalţi despre mine. Mai ales când am început să scriu despre David Bowie care în partea a treia va fi mai bine relatată, pentru că apar nişte episoade în care eu am vrut să devin ca David Bowie. Era o luptă interioară în care eu încercam să mă văd din exterior, chiar dacă e imposibil să faci acest lucru. Dar scriind despre tine într-un fel te vezi din exterior.

Doina Borgovan: Cei care apar în cartea ta nu te-au întrebat: „De ce ai scris despre mine?” Prietenii tăi, mama ta?

Francisc Baja: Cu mama mea am avut nişte emoţii: i-am dat cartea să o citească şi aşteptam. La o săptămână am mers din nou la ea şi mi-a spus: „Să ştii că ţi-am citit cartea. Nu mi-a plăcut ce ai scris despre mine, dar e ok”. Am scăpat ca de o piatră de moară, că nu s-a supărat pe mine. În carte nu am dat nume, chiar dacă iniţial puneam mai mult accent pe episoadele traumatice.

Doina Borgovan: Nu sunt traumele cele care ne definesc?

Francisc Baja: Ne definesc, dar nu atât de mult. Sunt multe detalii mărunte care vin de la persoanele pe care le cunoaştem, acestea tot prin naraţiunea pe care ţi-o spui ţie însuţi poţi să le vezi.

Doina Borgovan: De ce ai ales să scrii în limba română?

Francisc Baja: Eu am făcut în maghiară 10 clase. Nici nu învăţam prea bine, dar când au început să se desfiinţeze secţiile în limba maghiară, am plecat la alt liceu. Adică am încercat, dar am picat, aşa că am intrat la o şcoală profesională, Unirea, unde trebuia să devin strungar. Am pierdut atunci contactul cu lumea maghiară pentru mai mulţi ani. Am o prietenă maghiară din Secuime, iar acum încep să revină acele episoade şi plăcerea de a vorbi limba. În momentul de faţă scriu în limba română, dar citesc în limba maghiară.

Doina Borgovan: Ai avut un parcurs profesional interesant. Ai fost inclusiv poștaș.

Francisc Baja: Am început să lucrăm în clasa a XI-a, aveam 16 ani şi lucram pe un strung. Dar am fost şi poştaş, pentru că livram facturi de gaz. Îmi plăcea să am joburi fără mare responsabilitate.

Doina Borgovan: La un moment dat ai auzit o voce care ţi-a zis să te duci la filosofie?

Francisc Baja: Vocea mi-a zis: „Ce naiba vrei să faci cu viaţa ta?” În primul an am picat, abia în al doilea an am intrat.

Doina Borgovan: Înainte să scrii acest roman autobiografic, Aproape totul este ok, ai publicat prima ta carte în 2006, Porumbelul lui Noe. Ce carte e aceasta?

Francisc Baja: Atunci scriam altfel, credeam în realismul magic. Credeam că aceasta este cea mai autentică formă de exprimare, cea care ne dă acces către inconştientul nostru. Mi-am dat seama că nu funcţionează, că se bazează pe metafore şi de fapt nu ajungi niciodată unde vrei să ajungi. Şi atunci am început să mă gândesc serios cum aş putea să scriu un roman care să fie o singură poveste, acesta era visul meu acum câţiva ani. Cred că în mai mică sau mai mare măsură mi-a şi reuşit.

Doina Borgovan: A urmat un prim volum din trilogia Canibal, o trilogie cu subiect istoric.

Francisc Baja: Da, cu subiect istoric, deşi au fost şi acolo câteva părţi autobiografice. Am studiat istoria oraşului şi am vrut să scriu un roman despre Clujul medieval, în jurul unor personaje cât-decât anonime. În Canibal lucrul acesta s-a schimbat, am scris în jurul unor personaje celebre chiar. Am încercat să explic fenomenul violenţei: cum apare, care este resortul ei (bineînţeles că nu există o explicaţie). Aşa s-a născut Canibal, din dorinţa de a-mi explica mie însumi în primul rând cum a apărut un om ca şi Hitler. Volumul II trebuia să fie despre o altă lume, pe care nu cred că o stăpânesc prea bine deocamdată. Într-o zi cu siguranţă voi continua trilogia aceea.

Doina Borgovan: Ai tabieturi, scrii într-un anumit moment al zilei?

Francisc Baja: Nu le-aş numi tabieturi, ci o disciplină mai degrabă. Măcar 5 zile pe săptămână trebuie să scrii. Eu scriu zilnic în jur de 2000 de semne. Nu pot să scrii mai mult pentru că intervin automatismele, nu mai simţi ceea ce scrii. Cu scrisul eu am un cincinal.

Doina Borgovan: În cincinalul acesta ce ţi-ai propus să mai faci?

Francisc Baja: Multă lume m-a întrebat. Acum 2 ani am simţit că s-a încheiat ultimul cincinal. Ideea că în timp ce se derulează un cincinal, nu ştii exact ce vrei să fie. Ai mai multe lucruri pe care vrei să le atingi, nu e bine să ai un singur obiectiv. Toate acele obiective până la urmă te ajută să ajungi într-un alt loc. După ce se termină cincinalul, îţi dai seama despre ce ai scris.

Francisc Baja este născut în 1973, la Cluj. A absolvit filosofia în anul 2001, și are un doctorat despre Experimentul Piteşti. În prezent lucrează ca designer de carte.

 

Doina Borgovan / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Ce mai citim: Recomandarea editorului: Omulețul din perete
Ce mai citim? duminică, 4 februarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului: Omulețul din perete

Mă bucur tare mult să revin la Radio Cluj cu încă o recomandare n’autor. Mi-am propus ca astăzi să vă povestesc puțin despre un titlu...

Ce mai citim: Recomandarea editorului: Omulețul din perete
Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 28 ianuarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Nu te găsesc pe nicăieri, publicată în 2021 la Editura Publica e cartea autobiografică a autoarei Laura Ionescu, care și-a descoperit pasiunea...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim. Recomandarea traducătorului
Ce mai citim? duminică, 21 ianuarie 2024, 06:00

Ce mai citim. Recomandarea traducătorului

”Tăcerea zeilor”, de Yahia Belaskri, Casa Cărții de Știință, 2023, traducere din limba franceză și note de Alexandra Ionel Născut la...

Ce mai citim. Recomandarea traducătorului
Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare
Ce mai citim? duminică, 14 ianuarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare

Am vizitat pentru prima dată Serbia și Bosnia în vara anului 2021 și întrebarea care mi s-a învârtit prin minte multă vreme a fost legată de...

Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare
Ce mai citim? duminică, 24 decembrie 2023, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea librarului [AUDIO]

”Maniunea”, Narine Abgarian, editura Frontiera, 2023, traducere în limba română de Anca Irina Ionescu Când am aflat că Editura Frontiera a...

Ce mai citim: Recomandarea librarului [AUDIO]
Ce mai citim? duminică, 17 decembrie 2023, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Romanul lui Cătălin Pavel, Toate greșelile care se pot face, apărut la editura Humanitas, în anul 2022, este o carte despre erorile,...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 10 decembrie 2023, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului – ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”

Vă recomand astăzi o carte publicată recent în colecția n’autor ficțiune, ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”, cel de-al...

Ce mai citim: Recomandarea editorului – ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”
Ce mai citim? duminică, 3 decembrie 2023, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului – ”Dă noaptea deoparte” [AUDIO]

A apărut în această toamnă la editura Casa Cărții de Știință traducerea romanului câștigător al premiului Celor Cinci Continente ale...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului – ”Dă noaptea deoparte” [AUDIO]