Ce mai citim: ”Viața ficțiunii după o revoluție”
Volumul ”Viața ficțiunii după o revoluție” l-am cumpărat la puțin timp după apariție, prin 2016, însă întâmplarea (sau coincidența!) a făcut să îl citesc abia acum. O lectură ce m-a bucurat foarte tare, căci este o carte în care i-am redescoperit marca inconfundabilă a stilului său cuceritor.
Pe copertă apar doi autori, Radu Cosașu/ Oscar Rohrlich, iar acesta din urmă este numele primit la naștere de scriitor, primul fiind pseudonimul său literar. Pentru cei mai tineri care nu știu nimic despre el, să spunem că s-a născut în 1930 la Bacău, e un mare iubitor al fotbalului și al celei de-a șaptea arte; în tinerețe a fost un admirator sincer al comunismului, dar, precum alți intelectuali ce au crezut de-adevăratelea în stânga, s-a trezit mai apoi din utopia socialistă.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 14 aprilie 2019, 06:00 / actualizat: 14 aprilie 2019, 7:00
”Viața ficțiunii după o revoluție” este un roman epistolar în două părți. Cea de-a doua cuprinde un set de scrisori adresate lui Oscar Rohrlich de către șeful cenzurii comuniste. Destinatarul nu răspunde, astfel că citim un soi de monolog din care aflăm cu precădere părerile și poziția uneia dintre părți, cea a omului care, în numele partidului, filtra aparițiile culturale și literare din deceniile trecute. Pentru cei care habar n-aveau cum opera cenzura și ce se întâmpla dacă manuscrisele și articolele din presă nu corespundeau cerințelor ideologice, această a doua parte a cărții lui Cosașu este o lectură foarte instructivă. Dar chiar și cei care au amintiri mai proaspete din acele vremuri pot descoperi lucruri interesante: de exemplu, că Marin Preda i-ar fi spus lui Ceaușescu ”Sunt realist, sunt de acord cu socialismul, dar nu mai accept realismul socialist”. Tonul nu este unul grav, ci, din contră, tipic lui Cosașu: subiectele sunt luate în serios, dar nu neapărat în tragic. Nota subtilă de ironie e mereu prezentă, mai ales atunci când descoperim că unii foști comuniști au devenit după 1990 anti-comuniști.
În schimb ironie din plin și mai cu seamă multă auto-ironie e în prima parte a cărții, care e minunată și vă poate însoți dimineața la cafea sau în călătoriile cu autobuzul. Între două stații, mai ales la ore de vârf, veți da gata câteva scrisori. Aici nu mai avem nici destinatar unic, nici expeditor unic. La început Cosașu îi scrie fiului său inexistent, apoi intră în schemă și alte personaje, reale sau imaginare: mama inexistentă a fiului inexistent, logodnica, cunoștințe mai vechi sau mai noi. Se leagă un dialog savuros, căci toată lumea citește scrisorile fiecăruia și replica trece de la un interlocutor la altul cu o grație ficțională manevrată abil de condeiul lui Radu Cosașu. Fiul inexistent nu are nume, știm doar că are 40 de ani și se află în Groelanda, unde lucrează la producția de vodcă, industrie ce prosperă datorită topirii calotei glaciare. Cum necum, fiul inexistent se îndrăgostește de o islandeză campioană la bridge și vodca rămâne un subiect secund. Cât despre subiectele abordate în acest epistolar inedit, toate sunt egocentrate pe personalitatea lui Radu Cosașu: sunt referințe la literatură și autorii lui preferați, la filme de artă, sunt discutate cărțile pe care le-a scris și articolele pe care le-a semnat, inclusiv pe vremea comunismului.
Inventive în limbaj, elevate în subtextul cultural și delicioase în privința umorului, scrisorile din ”Viața ficțiunii după o revoluție” se citesc pe nerăsuflate și cu zâmbetul pe buze.
Anca Mureșan Bota
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
