Ascultă Radio România Cluj Live

Curiozități: Mărțișorul – șnur roșu și alb sau un bănuț?

La început mărțișorul a fost o monedă. Apoi s-a transformat într-o fundiță cu roșu și alb, apoi o brățărică, apoi și-a schimbat și culorile. Acum tarabele sunt pline de așa-numite mărțișoare, dar foarte puține dintre acestea mai sunt ca cele pe care le purtam în piept în copilărie.

snur martisor

Articol editat de , 26 februarie 2017, 06:00

La început, mărțișorul consta într-o monedă de aur atârnată pe o sfoară făcută din două părți răsucite, una roșie, una albă. Aceasta amuletă aducea noroc și fericire. Fetele purtau mărțișorul până când înfloreau copacii, moment în care legau sfoara de trunchiul unui copac iar cu moneda își cumpărau brânză, pentru a avea o față albă și frumoasă tot anul.

Culoarea roșie a Mărțișorului vine de la sângele războinicului care a salvat Soarele din temniță, iar culoarea albă vine de la puritate.

Mărțișorul nu se poartă până la aceeași dată în toate zonele. Astfel că, în unele zone se poartă până pe data de 9 martie, în alte zone până la 12 martie sau când vișinul ori trandafirul înflorește. Un alt obicei consta în faptul că șnurul de mărțișor se agață pe ramurile pomilor înfloriți.

Mărțișorul nu este doar o tradiție a țării noastre. Acest obicei este o tradiție în România, Moldova și teritoriile locuite de români sau aromâni. Mărțișorul este întâlnit și în Albania, Macedonia sau în Bulgaria.

În unele zone, șnurul mărțișorului este legat la mână, la gât sau la pieptul copiilor de către părinți, care îl ofereau înainte de a răsări soarele, pe data de 1 martie. În alte zone, femeile legau șnurul și la animale, pentru a le proteja de rău, de foamete sau boală.

Sursa: diez.md

 

Ascultă Radio Antena Sibiului online AICI.

75 de pisici într-un mic apartament!
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 14:33

75 de pisici într-un mic apartament!

Activiștii pentru drepturile animalelor au descoperit peste 75 de pisici într-un mic apartament din Paris, a relatat luni, 21 septembrie, presa...

75 de pisici într-un mic apartament!
Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 12:00

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian

Consumul regulat de ceai şi cafea la temperaturi foarte ridicate creşte riscul de cancer esofagian, indică un studiu britanic realizat pe aproape...

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 00:00

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie

Îmbrăcat ca o femeie, purtând o perucă neagră, puțin machiat și sandale albe. În brațe, un copil de nici doi ani, pentru a evita să...

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 15:00

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness

Pilotul bulgar Nikolai Kalaidjiev a stabilit un nou record mondial recunoscut de Guinness, după ce a efectuat 1.021 de decolări şi aterizări pe...

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 12:00

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior

Dermatologii avertizează că arsurile solare severe, în special cele suferite între vârsta de 15 şi 20 de ani, pot creşte semnificativ riscul...

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 00:00

S-a deschis primul magazin al untului

La câteva minute de Turnul Eiffel s-a deschis un magazin dedicat în întregime untului artizanal, unde vizitatorii pot descoperi aproximativ 30 de...

S-a deschis primul magazin al untului
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 18:00

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural

Italia a inclus alţi 82 de copaci pe lista celor aflați sub protecția statului. Printre aceștia se numără un tisa milenar cunoscut sub numele...

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 12:00

O nouă speranță pentru sănătatea creierului

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au dezvoltat un spray nazal care ar putea încetini îmbătrânirea creierului.   Timp de...

O nouă speranță pentru sănătatea creierului