Înfloresc bujorii la Cânaia

Printre nori care anunță o răpăială de zile mari, printre creste care amintesc de chefurile tinereților cu focuri de tabără și acompaniament de chitară, printre duști de țuică împărțite cu prietenii se găsește la altitudinea de 1771 m, în munții Cindrel (Cibin) refugiul Cânaia.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 4 iunie 2015, 13:11

Ar fi neinspirat să numesc acel loc un colț de rai așa că îl voi descrie pe scurt, cât se poate de concret: O cabană recent renovată care are la dispoziție 8 paturi și 12 priciuri cu pături, lemne de foc și tot ce trebuie pentru o noapte confortabilă în vârf de munte.

Peisajul idilic și lipsa oricărei unde de semnal transformă refugiul în regăsirea perfectă om-natură și în legarea unor prietenii care cel mai probabil vor supraviețui superficialității specifice vieții agitate de oraș.

După patru ore de mers, cu urcușuri și coborâșuri, urmând o potecă largă de la Păltiniș, ce trece peste vârful Rozdești, accesând partea centrală și nordică a Munților Cindrel, un bărbat, aparent îngândurat se întrezărește în fața casei mult râvnite care va conferi un loc de odihnă pentru noaptea care începe încet să se lase peste căldările glaciare de sub Vârful Șteflești și peste Valea Sadului. Este Doru.

Un om ospitalier, cu umor fin și care urmează a dovedi o sensibilitate aparte în poveștile ce vor urma.
Înfometați și însetați, bucuroși ca am ajuns, îl întrebăm pe Doru care fumează liniștit o țigară în fața cabanei dacă ne primește peste noapte la el.

Nimeni nu s-a prezentat, dar toți bănuim că el este Doru. Am citit mult despre el și am auzit povești de munte în care el este personajul principal. Știe să gătească delicios și dovedește o ospitalitate extraordinară – se zvonește peste tot. El trebuie să fie, cabanierul de la Cânaia.

Răspunsul care urmează întrebării noastre este: Aveți rezervare? Pare de necrezut… Dar în același timp știe că am vorbit la telefon și ne întreabă cum a fost drumul.

Întrebăm cum se anunță vremea pentru mâine la meteo și Doru schițează un zâmbet scurt Eu nu mă iau după meteo. Într-adevăr muntele nu prea e supus în general, de ce ar fi când e vorba de prognoze? Și cabanierul ne explică ceea ce aveam să aflăm a doua zi. Primăvara, la Cânaia, dimineața este senin, pe la amiază îi dă (cum ar numi sibienii că plouă) și spre seara iarăși se înseninează.

Camera este pregătită între timp, lemnele ard deja năpraznic în sobița de teracotă și întunericul cucerește crestele din jur. Numai izvorul de lângă cabană se aude șuierând sălbatic și vocile turiștilor distrați care au ieșit să povestească vrute și nevrute în fața cabanei, ciocnind câte o bere.

Se povestește despre bujori de munte, despre urși, lupi și alți munți, despre aventuri cu mountain-bike-urile sau schiurile de tura, despre trasee montane sau pur și simplu despre splendoarea de nedescris din acel moment. Înainte de miezul nopții se așterne liniștea și un somn profund ne cucerește pe fiecare pe rând. Numai luna rămâne trează să vegheze asupra locului.

Dimineața următoare, primul trezit urmează să dea startul zilei, iar pe fereastra camerei, în raza privirii încețoșate își fac loc munții Lotrului mândrindu-se cu crestele sale parcă perfect ascuțite. Doru ne pregătește o cafea extraordinară, servită în cănițe de tablă, care băută în mângâierea razelor molâi ale dimineții pare idealul unei vieți demne de savurat înghițitură cu înghițitură.

Pornim către vârful Cindrel la aproximativ o oră de mers liniștit prin Carpații Meridionali. Zăpada rămasă netopită pe alocuri amintește de iarnă și îndeamnă la vacanțe de schi. Muntele stâncos însă dovedește putere și neclintire iar noi urmează să îl cucerim.

Un pic mai jos, într-o impresionantă căldare glaciară Lacul Iezer strălucește de un albastru viu în razele proaspete ale soarelui. Bujorii nu au înflorit încă, dar în cel târziu două săptămâni o vor face și peisajul îndeamnă spre o întoarcere grabnică în acel loc.

Câțiva nori greoi ne gonesc furioși către casă și pornim peste crestele vârfului Rozdești înapoi către Păltiniș. Pe vârful Bătrâna, după trei ore de mers rămâne să ne uităm înapoi cu jind și odată ajunși la poalele Păltinișului urmează să ne dorim ca niciodată să ne întoarcem la Cânaia. Doru ne spune că în două săptămâni vor înflori bujorii, nu e un motiv destul de bun să ne întoarcem?!

Monika Tompos
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, specializarea Jurnalism

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI