Ascultă Radio România Cluj Live

Stadii de ucenicie pentru absolvenţi

La momentul actual, în România, numărul tinerilor absolvenţi care aleg ucenicia sau care ajung să beneficieze de un astfel de program este foarte mic.

ucenicia locul de munca
Foto: ucenicia locul de munca

Articol editat de , 14 mai 2015, 17:23

Tinerii care au absolvit studii superioare au o mare problemă în ceea ce priveşte stadiile de ucenicie pe care îşi propun să le urmeze pentru a se specializa pe domeniul ales. Legătura dintre absolvent şi angajator este una aproape insesizabilă, angajatorul neştiind care sunt cei care doresc să urmeze un astfel de stagiu. Pe de altă parte, nici tinerii nu sunt îndeajuns de informaţi în legătură cu beneficiile unui astfel de parteneriat.

Legea uceniciei prevede un contract clar între angajator şi tânărul care se încadrează, statul subvenţionând parţial această activitate. Angajatorul este obligat să menţină contractul pe 2 ani de zile, asigurând şi formarea lui, astfel încât el să poată obţine o diplomă recunoscută la nivel internaţional. Este un dublu avantaj – obţine o dublă calificare şi munceşte. (Cristian Tomescu, coordonatorul proiectului şi consilier superior în cadrul Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă)

În acest scop, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă a lansat un proiect prin care agenţiile judeţene să se implice mai mult în procesul de ucenicie, iar programul să fie sensibil îmbunătăţit.

Facem o analiză în legătură cu ucenicie pe piaţa forţei de muncă. Proiectul prevede şi o analiză comparativă în state din Uniunea Europeană, vizite de studiu şi dezvoltarea unui model care să conţină îmbunătăţiri pentru modul de implementare al acestei activităţi. Ne propunem ca lucrurile să meargă tot mai bine şi numărul de contracte de ucenicie să crească. (Cristian Tomescu)

Proiectul are o valoare de 5 milioane de lei, iar perioada de implementare este de 10 luni.

 

Cristina Bălău

Puteţi să ascultaţi Radio Cluj online AICI

De ce să incluzi zilnic fructe cu coajă lemnoasă în dietă
Diverse duminică, 1 martie 2026, 12:00

De ce să incluzi zilnic fructe cu coajă lemnoasă în dietă

Fructele cu coajă lemnoasă sunt extrem de benefice pentru sănătate, reducând riscul de boli cardiace şi deces prematur, fiind bogate în...

De ce să incluzi zilnic fructe cu coajă lemnoasă în dietă
Primăvara în credințele populare românești
Diverse duminică, 1 martie 2026, 00:00

Primăvara în credințele populare românești

Primăvara începe, după unii, cu prima lună din martie, după alţii când se sfârşesc zilele babei Dochiei, şi anume la Alexii, 17 martie, şi...

Primăvara în credințele populare românești
Pericolele ascunse din farmacia verde
Diverse sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:00

Pericolele ascunse din farmacia verde

Sistemul imunitar al fiecărei persoane este unic, de aceea unele plante medicinale pot provoca reacţii alergice, iar riscurile cresc, dacă...

Pericolele ascunse din farmacia verde
”Aurul” lichid care protejează organismul
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 12:00

”Aurul” lichid care protejează organismul

Uleiul de măsline este cunoscut în multe regiuni ale lumii şi este apreciat nu doar pentru gust, ci şi pentru beneficiile sale pentru sănătate,...

”Aurul” lichid care protejează organismul
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 00:00

Carte scoasă la licitație la un preț record

O carte Pokémon a fost scoasă la licitație pentru aproape 16,5 milioane de dolari, un preț record.   Influencerul și luptătorul american...

Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse joi, 26 februarie 2026, 12:00

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece

Ridichea albă este o legumă tradiţională în Balcani, extrem de valoroasă din punct de vedere nutritiv. Face parte din familia cruciferelor,...

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece
Diverse joi, 26 februarie 2026, 00:00

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte

Secretul longevității este o formulă complexă, care combină cercetarea științifică și stilul de viață.   „În curând, vom...

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 18:00

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal

Un pescăruș de mare, lovit de o minge în timpul unui meci de fotbal de amatori din Turcia, a primit resuscitare cardiopulmonară de la unul dintre...

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal