Ascultă Radio România Cluj Live

Luminiţele bunului simţ

O sută de mii de oameni au ieşit în stradă marţi seara, 28 octombrie, la Budapesta, înfruntând frigul şi dezgustul, pentru a arăta lumii că maghiarii, ca de atâtea alte ori în istoria modernă şi contemporană, se opun puterii şi deciziilor sale arbitrare. Sau cel puţin mulţi dintre ei. Picătura chinezească a fost de astă dată introducerea de către guvernul Orban a ultimei sale invenţii, taxa pe traficul de internet. Guvernul încearcă să adopte o lege care ar urma să impună clienţilor o taxă echivalentă cu 50 de eurocenți pentru fiecare gigabyte transferat. Autoritățile pretind că măsura este necesară pentru construirea unui buget sustenabil anul viitor. Comisia Europeană a precizat prin Ryan Heath, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, că taxa pe internet se înscrie în seria de măsuri recente care vizează “limitarea libertății”. Executivul european nu s-a limitat la a critica inițiativa Budapestei, transmițând guvernului Orban că derapajele democratice din ultimele luni nu au fost trecute cu vederea de Bruxelles.

Luminiţele bunului simţ

Articol editat de , 1 noiembrie 2014, 11:20 / actualizat: 3 noiembrie 2014, 12:42

Nu e vorba despre faptul că taxa este sau nu legală. În primul rând, dacă o privești în contextul intern din Ungaria, este ultima dintr-o serie de acțiuni problematice. Este parte a unui tipar și trebuie văzută ca parte acestui tipar de acțiuni care au limitat libertatea sau au căutat să impună taxe fără să atingă un interes economic și social mai amplu. Ungaria este sub medie la aproape fiecare indicator digital. Elementul digital al economiei este probabil principalul lucru care face ca Europa să nu fie în recesiune acum. Așa că să taxezi asta, într-o țară care este sub medie la capitolul indicatori digitali, este o idee proastă”, a spus oficialul european.

László Kövér, preşedintele Parlamentului de la Budapesta, acuză Uniunea Europeană că supune Ungaria la un „război rece la nivel verbal”. „Nu are nimeni din Europa occidentală superioritatea morală de a ne explica nouă cum să ne comportăm ca democraţi”, a tunat deunăzi dl. Kövér. Niciodată reaţiile Ungariei cu UE şi SUA nu au fost la un nivel atât de scăzut ca în aceste zile, când s-a inscat şi o conversaţie stranie pe twitter între Andre Goodfriend, însărcinatul american cu afaceri la Budapesta, şi Zoltán Kovács, subsecretar de stat pentru comunicare internațională. Dl. Goodfriend fusese văzut pe străzile Budapestei la una din recentele demosntraţii antiguvernamentale.

Kovács: Verifici atmosfera, Andre? Demonstrații organizate de MSZP și liberali?! Din poziția de însărcinat cu afaceri? Interesant, eh?
Goodfriend: Absolut. Am luat pulsul și la Marșul Păcii și la numeroase alte evenimente organizate în Ungaria.

Tensiunile dintre guvernul domnului Orban şi Statele Unite sunt deja binecunoscute. Diplomații americani care monitorizează corupția în Ungaria de pe peste un deceniu au remarcat „o deteriorare a situației, un trend descendent în ansamblu”, declara recent acelaşi însărcinat american cu afaceri la Budapesta. „Situația, dacă va continua în această direcție, va face imposibilă colaborarea ca aliați”, a mai adăugat dl. Goodfriend. Replica oţărâtă Budapestei a venit şi ea curând prin vocea lui János Lázár, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban: „Această chestiune, în următoarele săptămâni sau luni, ar putea otrăvi, ruina prietenia ungaro-americană”.

Ce se deduce din toate acestea? Câteva lucruri merită menţionate. Cancelariile occidentali au înţeles că îngrijorările americanilor au depășit faza în care puteau fi împachetate în mesaje diplomatice lejere. Lista neagră privind călătoriile în America ale unor înalţi oficiali maghiari relevă că, în opinia Statelor Unite, discursul și acțiunile gen Vladimir Putin ale premierul Ungariei au atins o masă critică ce pune în pericol blocul european și slăbesc Vestul în raport cu Rusia. Care ar fi aceste acţiuni?

• în 2013, guvernul FIDESZ a modificat Constituția în ciuda îngrijorărilor Uniunii Europene că amendamentele încalcă statul de drept
• Rusia oferă Ungariei în ianuarie 2014 un credit de până la 10 miliarde de euro pentru construirea a două reactoare nucleare
• în vara lui 2014, la Tușnad-Băi, Viktor Orban pledează pentru transformarea Ungariei într-un stat ne-liberal, vorbind laudativ despre modelul etatic rus și chinez și promovând astfel valori care merg împotriva celor ale Uniunii Europene, din care face parte
• în septembrie 2014, Ungaria oprește livrările de gaze pe sistem flux-invers către Ucraina, cu o zi înainte de discuțiile UE-Rusia-Ucraina privind un acord de gaze, subminând astfel forța de negociere a Kievului și Bruxelles-ului
• tot în septembrie, Orban declară război organizațiilor non-guvernamentale, pe care le cataloghează „activiști politici plătiți” sau „agenți străini de influență”
• ministrul de Externe al Ungariei declară pentru Financial Times că politica sancțiunilor împotriva Rusiei este inutilă și dăunătoare economiei Europei Centrale și de Est, sugerând stoparea acestora

Toate acestea au făcut din Ungaria oaia neagră a aliaţilor occidentali, scenariu inimaginabil în anii 90. Întrebarea care se pune acum este: de ce consideră domnul Orban că astfel de o astfel de taxă năstruşnică trebuie introdusă tocmai acum, într-o atmosferă din cele mai tensionate, atât acasă, cât şi în relaţiile cu aliaţii?

Răspunsul este simplu: în ultimii ani, populismul exacerbat al domnului Orban a blagoslovit maghiarul de rând cu tot felul de pomeni costisitoare. Înaintea alegerilor de anul acesta, FIDESZ a scăzut deja în două rânduri preţurile la utilităţi, ducând la o reducere de 20% a facturilor la gaze şi curent electric. Toate au însă un cost, iar guvernul a ajuns la fundul sacului. Şi nu de azi de ieri. Domnul Orban declara într-un interviu acordat în 2013 publicaţiei The Wall Street Journal, că taxele speciale, percepute în domeniile energiei, telecomunicaţiilor, comerţului cu amănuntul şi afacerilor bancare, ar putea ramâne în vigoare încă un deceniu, pentru a ajuta guvernul să-şi reducă datoria publică. Din 2012 deja Ungaria are TVA de 27%, cea mai mare din UE.

Acum, noua invenţie a guvernului de a taxa şi traficul de internet pentru a putea propune un buget sustenabil pentru 2015, denotă panica domnului Orban, care, în loc să abandoneze o politică populistă, nebenefică Ungariei pe termen lung, preferă să stoarcă bani şi din piatră seacă pentru a o susţine.

 

Cristian Ivaneş

Când casa „vorbește”: Semnificații și explicații ale zgomotelor neașteptate
Diverse miercuri, 7 ianuarie 2026, 00:00

Când casa „vorbește”: Semnificații și explicații ale zgomotelor neașteptate

Zgomotele care apar pe neașteptate într-o locuință au stârnit dintotdeauna teamă, curiozitate și povești transmise din generație în...

Când casa „vorbește”: Semnificații și explicații ale zgomotelor neașteptate
Paşi simpli pentru stabilitate financiară în 2026
Diverse marți, 6 ianuarie 2026, 18:00

Paşi simpli pentru stabilitate financiară în 2026

După sărbători, multe persoane îşi dau seama că au cheltuit în decembrie mai mult decât se aşteptau, iar începutul noului an este momentul...

Paşi simpli pentru stabilitate financiară în 2026
Companiile românești trebuie să accelereze adoptarea Inteligenței Artificiale
Diverse marți, 6 ianuarie 2026, 17:21

Companiile românești trebuie să accelereze adoptarea Inteligenței Artificiale

Companiile românești trebuie să pună mai mult accent pe inovare și să accelereze adoptarea Inteligenței Artificiale și transformarea...

Companiile românești trebuie să accelereze adoptarea Inteligenței Artificiale
Taxe cu până la 80% mai mari față de anul trecut, la Cluj-Napoca
Diverse marți, 6 ianuarie 2026, 15:35

Taxe cu până la 80% mai mari față de anul trecut, la Cluj-Napoca

Clujenii vor plăti în acest an taxe majorate cu 55 până la 80% faţă de anul trecut, dar primăria Cluj-Napoca susţine că a majorat doar acele...

Taxe cu până la 80% mai mari față de anul trecut, la Cluj-Napoca
Diverse marți, 6 ianuarie 2026, 14:22

Se deschide singura pârtie din județul Satu Mare

Singura pârtie de schi din judeţul Satu Mare, cea de la Luna Şes, va fi deschisă schiorilor începând din 6 ianuarie, informează primarul...

Se deschide singura pârtie din județul Satu Mare
Diverse marți, 6 ianuarie 2026, 12:00

Câteva ore de voluntariat pe săptămână încetinesc declinul memoriei

Un nou studiu amplu realizat de cercetători americani arată că ajutorul oferit celorlalţi timp de doar câteva ore pe săptămână poate...

Câteva ore de voluntariat pe săptămână încetinesc declinul memoriei
Diverse marți, 6 ianuarie 2026, 00:00

Înțelepciunea bătrânilor: zicători care încă ne ghidează

Tradiția orală și vorbele bătrânești continuă să funcționeze ca un reper moral și practic extrem de valoros, demonstrându-și...

Înțelepciunea bătrânilor: zicători care încă ne ghidează
Diverse marți, 6 ianuarie 2026, 00:00

Bhutan construiește un oraș al viitorului

Bhutan a anunțat că va cheltui un miliard de dolari din rezervele sale pentru a construi ceea ce numește un oraș bazat pe mindfulness....

Bhutan construiește un oraș al viitorului