Calendarul Zilei -29 octombrie – Ion Popescu Gopo

Cineastul român cu cea mai mare recunoaştere internaţională, Ion Popescu Gopo(d.n. 1.05.1923), este „tatăl” omuleţului de animaţie omonim, primul desen animat premiat la Cannes. Pseudonimul  şi l-a creat din începuturile numelor mamei şi tatălui său – Gorenco şi Popescu.

Articol editat de Carmen Sas, 29 octombrie 2014, 08:00 / actualizat: 30 octombrie 2014, 10:06

Un oval cu un nas mic şi două puncte negre drept ochi, trei fire de păr şi o continuă impresie că este neterminat…aşa a făcut carieră în epoca alb-negru a lui Ceauşescu, simpaticul omuleţ. Copiii erau încântaţi de graţia, simplitatea şi umorul său. Aşa a câştigat la Cannes, în 1957, mult râvnitul premiu „Palme d’Or”, pentru filmul „Scurtă istorie”.

La fel de natural şi sincer ca şi pesonajul său, Ion Popescu Gopo recunoştea că, fiind perfect conştient că nu are forţa de a egala filmuleţe Disney, a încercat altceva:

„Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci frumuseţe – nu, culoare – nu, gingăşie – nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul. Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă”.

În 1958, cu „7 arte” Gopo obţine Marele Premiu pentru Cel mai bun film de animaţie la Festivalul de Film de la Tours. Pe la mijlocul anilor 60, Ion Popescu Gopo, abandonându-şi omuleţul, creează şi alte filme: „Balanţa”, „Ploaia”, „Ulciorul”, „Animagic film” sau „Tu”. Realizările lui nu întârzie să apară nici în filmele cu actori, şi duce filmele pe tărâmul imaginaţiei sale, atât în postura de actor, cât şi scenarist sau regizor. În „De-aş fi Harap-Alb”, 1965, povestea căpătă alte dimensiuni în vi­ziunea lui Gopo, iar drumul iniţiatic al lui Harap-Alb se transformă într-o fantezie capabilă să deschidă mintea şi sufletele adolescenţilor, toate în lumina geniului lui Ion Popescu Gopo.  „Maria-Mirabela”, realizat în 1981, e mai mult decât o simplă lectură a basmului „Fata moş­neagului şi fata babei”, iar „Rămăşagul” din 1985 prezintă marelui pu­blic spectator o zână care se foloseşte de bicicletă pentru a se deplasa.

Marele cineast român a murit la data de 29 noiembrie 1989 în urma unui infarct, în timp ce îşi împingea maşina, rămasă înzăpezită pe trotuar, pentru a o aduce în curte. Dispariţia sa a însemnat şi sfârşitul animaţiei româneşti clasice.

În semn de omagiu, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc organizează în fiecare an „Premiile Gopo”, acordate celor mai bune performanţe în industria filmului din România.

Carmen Sas