În Sălaj vor fi organizate lunar burse ale locurilor de muncă. Acestea vor avea loc în comune şi oraşe, atât la cererea angajatorilor, cât...
UPDATE: 11 firme importante ar fi implicate în dosarul de corupţie din domeniul farmaceutic. Potrivit unor surse judiciare, între companiile...
Ultima ședință a Colegiului Prefectural Cluj a fost mult mai lungă şi mai încinsă ca de obicei, fiindcă pe ordinea de zi a figurat problema...
Miercuri, 29 iulie, sărbătorim Ziua imnului. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă,...
Mai mult de 600 de judecători şi procurori din România protestează faţă de modificările pe care Consiliul Superior al Magistraturii le propune...
La doar câteva ore de la adoptare, Consiliul Fiscal a avizat rectificarea bugetară. Încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe anul în curs,...
Primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a dispus demolarea a 15 case ale romilor construite la marginea oraşului. Acţiunea a fost...
Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat un plan de măsuri, după blocarea conturilor instituţiei de către Agenţia Naţională de...
Muzeul Naţional de Istorie a României a adaugat la colecţiile sale 18 podoabe dacice de argint. Piesele de patrimoniu, recuperate recent de la o...
Mai multe persoane au fost rănite în urma unor focuri de armă trase într-un hotel din Barcelona. Una dintre victime este în stare...
Prima rectificare bugetară din acest an a fost aprobată marţi, 28 iulie, de Executiv, o măsură agreată de instituţiile financiare...
Aproape 71% dintre candidaţii sătmăreni înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar,...
28 de deţinuţi din Penitenciarul Bistriţa s-au calificat în meseria de lucrător în construcţii. Ei au absolvit un curs de profil şi vor...
Militari şi jandarmi clujeni vor interpreta mâine imnul naţional, pe platoul din faţa Casinoului din Parcul central. Performanţa va marca...
95% din drumurile judeţene din Maramureş au durata de exploatare depăşită, reiese din programul judeţean de întreţinere şi reparaţii a...
Statul român a mai pierdut un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Doi fraţi din Maramureş condamnaţi la închisoare pentru trafic...
4.000 de oameni îşi pierd viaţa în fiecare zi, la nivel mondial, din cauza hepatitei! Este avertismentul pe care cei afectaţi sau medicii lor...
Consiliul Concurenţei investighează posibila încălcare a regulilor naţionale şi europene de concurenţă în domeniul asigurărilor. Sunt...
Prin decizie a Ministerului Sănătăţii, începând cu 2015, în fiecare an în 28 iulie, va fi sărbătorită Ziua Naţională a Ambulanţei din...
Încrederea în armată, jandarmerie şi DNA este mare şi foarte mare, în proporţie de peste 60%, în rândul românilor, potrivit unui sondaj...
Social-democraţii doresc convocarea parlamentului în sesiune extraordinară, la finalul lunii august, pentru a dezbate reexaminarea Codului fiscal...
În scopul creşterii semnificative a locurilor de parcare, Primăria Satu Mare continuă reorganizarea spaţiului public din cartierele...
Clujului i s-au aprobat investiţii de 131 de milioane de euro pentru infrastructură. Beneficiarul acestei sume este Aeroportul Internaţional...
Opoziţia este de părere că rectificarea bugetară trebuie făcută în Guvern, nu la sediul unui partid. Copreşedintele PNL, Vasile Blaga a...
De la începutul lunii august mobilierul stradal uzat din Satu Mare va fi înlocuit. Pe raza municipiului vor fi instalate 450 de coşuri noi pentru...
Toate bisericile sălăjene vor primi câte 3.000 de lei din partea Consiliului Judeţean. Conducerea instituţiei a declarat că banii vor fi...
Producătorii de lapte din Sălaj au înfiinţat, luni, 27 iulie, cea mai mare structură asociativă de profil din judeţ din ultimii 10...
La Năvodari se construieşte primul parc acvatic acoperit de pe litoral, proiect ce are ca dată-limită de finalizare sfârşitul acestui...
O băimăreancă în vârstă de 39 de ani s-a ales cu multimple arsuri de gradul I, contuzii şi escoriaţii, în urma exploziei unei grenade de tip...
Municipiul Cluj-Napoca riscă să aibă soarta oraşului italian Napoli, sufocat de gunoaie, consideră senatorul PNL, Marius Nicoară. El spune...
Ministrul de finanţe Eugen Teodorovici va prezenta luni, 27 iulie, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, proiectul de...
ONG-ul The City of Green Buildings în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca propune cea mai bună școală de toamnă în materie de...
Trei recorduri mondiale şi unul naţional au fost stabilite la ediţia din acest an a Festivalului Sighişoara Medievală. Cel mai mare covrig...
Conducerea ministerului român de Externe critică opţiunea premierului ungar Viktor Orban de a posta pe pagina sa de Facebook imagini care conţin...
În aproximativ două săptămâni, copiii din cartierul sătmărean Micro 15 vor avea la dispoziţie un teren sintetic pentru fotbal, cu o...
Sute de turişti au urcat sâmbătă şi duminică la Cascada cailor din Munţii Rodnei, pentru a căuta un aer cât mai răcoros. Cei mai mulţi...
Circulaţia rutieră va fi restricţionată de duminică, 26 iulie, pe Aleea Stadion din Cluj-Napoca. Măsura, care intră în vigoare de la ora...
Organizatorii Untold Festival au anunțat că se prelungește campania de încurajare a donării de sânge. Luni și marți, primii 500 de tineri...
Furturile din mijloacele de transport au scăzut cu peste o treime în prima jumătate a acestui an, faţă de primul semestru din 2014. Poliţia...
Controalele silvice vor fi efectuate, de la sfârşitul lunii septembrie, de Garda Forestieră. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat,...
Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu marchează duminică, 26 iulie, aniversarea a 294 de ani de la naşterea lui Samuel von Brukenthal prin...
Sute de motociclişti din toată ţara au participat sâmbătă, 25 iulie, la o paradă a motoarelor organizată în Satu Mare, în cadrul celei de-a...
Selecționata țării noastre a câștigat şi anul acesta campionatul european de fotbal al persoanelor cu diabet. România s-a clasat sâmbătă,...
Partidul Social Democrat se îndreaptă în direcţie bună, odată cu începerea reconstrucţiei încrederii membrilor în acest partid - a declarat...
Reprezentanţii Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă atrag atenţia că în perioadele cu temperaturi extrem de ridicate este interzisă...
Zi toridă sâmbătă, 25 iulie, în aproape toată ţara, cu maxime de peste 38 de grade în mai multe zone. Duminică temperaturile cresc. Pentru...
Circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricţionată sâmbătă, 25 iulie, în intervalul orar...
Aproximativ 10.500 de poliţişti acţionează în acest sfârşit de săptămână, la nivel naţional, pentru prevenirea infracţiunilor,...
În mai multe zone din ţară este secetă. Fenomenul a afectat deja suprafeţe agricole extinse şi se va menţine cel puţin până la sfârşitul...
Codul fiscal - trimis pentru reexaminare în Parlament de Preşedintele Klaus Iohannis - ar putea să intre în dezbaterea legislativului spre...