Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced a fost adoptat de Camera Deputaţilor, ca for...
Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva l-a desemnat, miercuri, 25 martie, pe Jean Vișan director general al...
Deficitul de apă în bazinul hidrografic Crişuri se accentuează, pentru că de la începutul lunii martie nu au fost înregistrate precipitaţii...
Mândria unui părinte este firească. La fel și dorința de a arăta lumii bucuriile copilului său. Doar că, în era rețelelor sociale, această...
Clădirea fostului palat episcopal greco-catolic din municipiul Baia Mare, aflată în proprietatea unui societăți comerciale, prezintă un risc...
Unu din trei bărbați, la nivel mondial, este infectat cu cel puțin un tip de HPV genital. Vaccinarea HPV (Human Papillomavirus) la bărbați a...
Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă, valabilă de joi,...
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, împreună cu Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor lansează campania de...
Senatorii din Comisia pentru muncă au aprobat marți, 24 martie, o propunere legislativă care corelează salariul minim brut pe ţară cu valoarea...
Toate cele cinci confederaţii sindicale reprezentative - BNS, Cartel ALFA, CNSLR-Fraţia, CSDR şi Meridian - au anunţat că refuză dialogul cu...
Comisia Europeană aşteaptă clarificări din partea Ungariei, după ce "Washington Post" a relatat că Budapesta ar informa în mod constant Rusia...
Un tratament modern pentru boala Parkinson, aplicat direct în intestinul subțire, este folosit în premieră la Spitalul Clinic Județean de...
Potrivit ISU, alarma a fost dată în jurul orei 03:00, la fața locului fiind direcționate echipaje de la Stația de Pompieri...
Guvernul nu exclude reducerea taxelor la benzină şi motorină, însă numai după ce piaţa se va stabiliza - spune premierul Ilie Bolojan, care a...
Informația vine chiar de la directorulexecutiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, Ioan...
Cea mai amplă consultare a elevilor din ultimii cinci ani, la nivel național, a fost realizată în județul Bistrița-Năsăud....
Peste 1.100 de dosare au ajuns pe masa judecătorilor anul trecut în litigii care vizează Casa Județeană de Pensii...
Buna Vestire, taina mai presus de taină, este considerată de către creştini, drept cea mai importantă veste din istorie: începutul mântuirii...
Cel mai nou teren de sport din municipiul Mediaş a fost inaugurat marți, 24 martie, în curtea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă...
La Chişinău, guvernul decretează stare de urgență în sectorul energetic, după ce linia electrică Vulcănești-Isaccea, prin care Republica...
Tensiunile din Orientul Mijlociu încep să se reflecte tot mai clar și în turismul european, nu doar în cel orientat spre destinații...
Bihorul are zeci de pacienți cu boli rare care depind de tratamente foarte scumpe. În 2025, în județ au fost 151 de bolnavi incluși în...
Aproape o tonă de insecticid fără acte a fost confiscată de către poliţiştii de frontieră din Satu Mare, în urma mai multor controale în...
Peste 63.000 de persoane beneficiază de pensii în județul Bistrița-Năsăud, potrivit unui raport prezentat marți, 24 martie, în ședința...
Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud a acordat, în anul 2025, un număr total de 2.203 bilete de tratament balnear, potrivit raportului...
Pentru tot mai mulți părinți, telefonul mobil a devenit o soluție rapidă pentru momentele dificile: copilul este liniștit la masă, distras...
UPDATE, ora 16:45 Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, 24 martie, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi...
Experţii în energie sunt de părere că măsurile pregătite de Guvern pentru a tempera scumpirea carburanţilor vor avea un impact limitat şi...
Iranul a lansat un nou val de rachete asupra Israelului, după ce a negat că ar negocia o încetare a focului cu Statele Unite....
Actorul din 'Buffy, spaima vampirilor' (Buffy the Vampire Slayer, 1997) un film de groază, cu şapte sezoane, Nicholas Brendon Schultz, a murit în...
Orădeanul Békési Csaba Lajos a fost numit la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Decizia a fost semnată de...
Decesul bărbatului de 30 de ani în pădurea de la Dealul Negru, declarat accident de muncă. A fost sesizat Inspectoratul Teritorial de...
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud anunță demararea unor lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 172F, în perioada 24–27 martie,...
Simularea examenului de Bacalaureat continuă marți, 24 martie, cu proba obligatorie a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de...
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei (TBC) este marcată anual la 24 martie, pentru a crește gradul de conștientizare asupra epidemiei...
După apariția spectaculoasă de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, cântăreața canadiană Céline Dion se...
"Dialogul transatlantic traversează o perioadă tensionată" - afirmă cancelarul german Friedrich Merz. După discuţia de aseară,...
Este din nou optimism pe pieţele internaţionale, după anunţul de luni, 23 martie, al preşedintelui Trump că va amâna cu 5 zile loviturile...
Sibienii au acces la servicii gratuite de planificare familială, oferite în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență. Cabinetul...
Parlamentari ai Alianței pentru Unirea Românilor au depus la Curtea Constituţională, luni, 23 martie, contestaţia față de legea bugetului de...
PSD va organiza după Paşti, în 20 aprilie, consultarea internă în care liderii locali vor decide dacă partidul mai rămâne sau nu în guvernul...
Peste 70% dintre antreprenori solicită scăderea temporară a accizei la combustibil, arată datele celui mai recent studiu realizat de IMM România...
Biserica Anglicană a ales prima femeie arhiepiscop în cei 1.400 de ani de istorie ai bisericii. Noul lider spiritual al Bisericii...
Un primar din Bistrița-Năsăud a rămas fără cel de-al optulea mandat. Grigore Bradea administrează comuna Chiuza de 28 de...
Piața produselor second-hand va fi obligată să respecte reguli mult mai stricte, potrivit unui proiect de ordonanță pus în dezbatere de...
Telefonul mobil a devenit, pentru mulți adolescenți, o extensie a propriei persoane. Este prezent la masă, în drum spre școală, înainte de...
Începând cu luna aprilie, Direcția Județeană de Mediu Bistrița-Năsăud dă startul acțiunii anuale de monitorizare a faunei sălbatice strict...
Un bărbat și-a pierdut viața luni, 23 martie, în zona montană a localității Budacu de Sus, în apropierea cabanei Dealu Negru, în urma unui...
Grecia va acorda în aprilie şi mai subvenţii pentru combustibili şi îngrăşăminte în valoare totală de 300 milioane de euro, pentru a...
Clujenii Dinu și Marlene Mititeanu, doi dintre cei mai apreciați montaniarzi ai României, în noul film documentar al lui Cosmin...