Ascultă Radio România Cluj Live

Satele Unite ale Maramureşului caută oameni şi bani

Odată cu a şaptea ediţie, cea care va avea loc în vara acestui an, Festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” de la Săpânţa, organizat de irlandezul Peter Hurley, vine cu un concept nou şi îşi măreşte aria de cuprindere.

Satele Unite ale Maramureşului caută oameni şi bani

Articol editat de , 5 mai 2016, 15:53 / actualizat: 6 mai 2016, 14:22

“Satele Unite ale Maramureşului”, cu un afiş în care dungile si stelele statelor de pe steagul american sunt înlocuite de zadia cu roşu şi negru specifică zonei şi de câte o stea pentru fiecare sat din Maramureş (foto), e mai mult decât un festival, spune Peter Hurley, e o campanie naţională de conştientizare a valorii inestimabile a României rurale.

Anul acesta, festivalul încearcă să implice, cu evenimente “scoase din lada de zestre” a fiecarei comunităţi, toate cele 63 de sate din Ţara Maramureşului, în perioada 15-21 august.

Dacă foarte multe sate din Maramureş intră în acest proiect, fiecare cu evenimentul lui, ca un fel de lumânare mică, şi fiecare sat ar aprinde o lumânare închinată tradiţiilor lui, într-o singură seară, în săptămâna respectivă, atunci putem să avem o sută de mici lumânări aprinse pe parcursul unei săptămâni. Acesta este un mesaj, că oamenii din Maramureş aşteaptă publicul să vină, vara asta, să viziteze satul autentic.” (Peter Hurley)

Pe lângă cei care sunt aşteptaţi să vină, mai sunt cei invitaţi să se prezinte, adică oamenii locului. Zece din cele peste 60 de comunităţi s-au arătat interesate, până acum, să organizeze evenimente, iar Peter Hurley spune că simte nevoia unor oameni care să ajute la răspândirea informaţiei. Deşi mulţi maramureşeni îl ştiu şi apreciază ce a făcut până acum, echipa irlandezului mai are nevoie de voluntari.

Ca în fiecare an în care Peter Hurley s-a înhămat la căruţa festivalului, mai e şi problema banilor. Sunt promisiuni, principalele sume fiind aşteptate de la Ministerul Culturii şi de la Consiliul Judeţean Maramureş, dar există şi o parte a bugetului neacoperită, iar contribuţia unor sponsori privaţi ar ajuta lucrurile să se mişte. Indiferent cât de mic, sau cât de mare, orice ajutor e binevenit.

Anul acesta, festivalul are trei componente: „Şcoala de Vară Moş Pupăză”, în Valea Stejarului; „Festivalul Satelor”, unde cele 63 de sate care alcătuiesc Ţara Maramureşului sunt invitate să găzduiască câte un micro-eveniment la ele acasă (o şezătoare, un foc de tabără, o vizită la stână, un joc liber, un concert al corului bisericii etc); „Sus pe Bradova”, trei concerte în serile de joi, 18 august (Subcarpati), vineri, 19 august (Roots Revival Romania) şi sâmbătă, 20 august (Grigore Leşe). Un moment special va fi susţinut de Grigore Leşe, împreună cu un cor de femei din Valea Stejarului, acompaniat de un cimpoier şi de patru preoti, şi în seara de 14 august, în faţa bisericii vechi din lemn din Valea Stejarului, în cinstea Adormirii Maicii Domnului. La sfârşitul festivalului, în ziua de duminică 21 august, toate satele sunt invitate la Săpânţa pentru o serbare câmpenească.

Contact: Peter Hurley – telefon 0744 649 687, peterhurley68@gmail.com, sau Delia Pop – deliapop@yahoo.com, Asociaţia Interculturală de Tradiţii.

 

Ioana Bindea

Trei persoane au murit electrocutate
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 16:39

Trei persoane au murit electrocutate

Pompierii au intervenit în satul Valea Verde din Munții Apuseni, după ce trei persoane au fost electrocutate, a anunțat vineri, 18 septembrie,...

Trei persoane au murit electrocutate
Oradea are un nou bazin de înot
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 15:31

Oradea are un nou bazin de înot

Investiția, în valoare de aproape 15 milioane de lei, a fost inaugurată vineri, 18 septembrie, în spatele Arenei Antonio Alexe, de ministrul...

Oradea are un nou bazin de înot
Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 13:21

Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate

Trei cartiere din Mediaș intră într-un amplu proces de modernizare a iluminatului public.   Pe 118 străzi din Gura Câmpului, Gloria și...

Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate
Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 12:37

Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului

Lucrările pentru punerea în siguranță a versanților de pe Valea Oltului continuă în această perioadă, echipele intervenind simultan în trei...

Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 10:24

Investiții de peste 206 de milioane de lei în orașul Șimleul Silvaniei

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a ajuns la Primăria Șimleu Silvaniei, unde, împreună cu primarul Cristian Mihai Lazăr și...

Investiții de peste 206 de milioane de lei în orașul Șimleul Silvaniei
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 10:10

Sărbătoarea recoltei, în Piața Centrală și pe pietonalul Liviu Rebreanu

Bistrițenii sunt invitați la sfârșitul acestei săptămâni să celebreze hărnicia producătorilor locali și bogăția acestui sezon. Ediția...

Sărbătoarea recoltei, în Piața Centrală și pe pietonalul Liviu Rebreanu
Transilvania joi, 17 septembrie 2026, 19:18

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi și plăcinte la Oradea

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi, plăcinte și gomboți cu prune. Sunt doar câteva dintre preparatele care vor putea fi gustate la cea de-a...

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi și plăcinte la Oradea
Transilvania miercuri, 16 septembrie 2026, 11:07

Așteptând trenul spre Oradea, România pierde 350 de milioane de euro din PNRR!

România pierde minim 350 de milioane de euro din PNRR, din cauza întârzierilor la lucrările de modernizare și electrificare a căii ferate, pe...

Așteptând trenul spre Oradea, România pierde 350 de milioane de euro din PNRR!