Aproape 20.000 de persoane s-au scăldat în Sena de la deschiderea a trei piscine la Paris, pe 5 iulie, a anunțat marți, 15 iulie,...
Curtea Constituţională a anunţat că va dezbate marți, 22 iulie, sesizarea depusă de Alianţa pentru Unirea Românilor privind primul pachet de...
Vara vine cu zile însorite, bronz şi relaxare, dar şi cu necesitatea protecţiei solare. Circulă mituri despre cremele cu SPF, despre...
Un accident rutier a avut loc marți seara la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Doboieș din Sighetu Marmației. Un...
Premieră în Marea Britanie: doi bărbați care au tăiat un copac celebru de pe Zidul lui Hadrian au fost închiși pentru patru...
Portofino, în Italia, a anunţat amenzi usturătoare pentru turiştii care umblă descălţaţi, la bustul gol sau în costum de baie prin...
După conferinţa de presă a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Transporturilor a precizat că nu se vor pierde fonduri...
O fetiţă de 10 ani a primit o inimă nouă în urma unui transplant. Pacienta era ţinută în viaţă, de mai bine de un an, de un...
Proiecte în valoare de 6,3 miliarde de euro incluse în PNRR nu mai pot fi îndeplinite până la termenul prevăzut, finalul lui august...
Primele facturi după eliminarea plafonării tarifelor la energie vor veni în luna august, iar consumatorii vor resimţi diferit creşterea...
Doi deputați PSD lansează o iniţiativă legislativă pentru protejarea cetăţenilor şi a faunei sălbatice, intitulată 'Ursul nu e jucărie -...
O tragedie cumplită a avut loc în zorii zilei de luni, 14 iulie, într-o locuință modestă din localitatea Ortiteag, comuna Măgești. Un copil...
UPDATE, ora 14:45 Aproape 40.000 de candidaţi au susţinut marți, 15 iulie, proba scrisă în cadrul concursului naţional de titularizare, pentru...
Rezultatele la examenul de Definitivat, care a avut loc pe 8 iulie, vor fi afişate marţi, 15 iulie, în centrele de examen şi pe pagina de...
Sindicatele salariaţilor din Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale...
Numărul donatorilor de sânge din Sălaj a crescut în ultimele luni, ceea ce face ca județul să fie printre primele din România la acest...
Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Iuliu Haţieganu' din Cluj-Napoca anunță ”rezultate de excepţie” ale candidaţilor la examenul de...
Şase minore din cartierul Ponorâta, comuna Coroieni, locuit majoritar de persoane de etnie romă, sunt însărcinate, alte cinci născând deja în...
Guvernul a aprobat, luni, 14 iulie, Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare 2025-2030, prin care se...
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieşirea din localitatea Panticeu, a informat, luni, 14 iulie, Inspectoratul de Poliţie...
Populaţia Uniunii Europene a atins la 1 ianuarie un nivel record, de peste 450 de milioane de persoane, graţie migraţiei, arată date publicate de...
Vom circula pe Autostrada Transilvania de la Nădășelu până dincolo de Poarta Sălajului, chiar de la sfârșitul acestui an. Anunțul a fost...
Președintele Nicușor Dan susține o conferință de presă în care este așteptat să-și spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de...
UPDATE, ora 19:00 Moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie la adresa guvernului a fost respinsă de plenul Parlamentului, la votul...
De luni, 14 iulie, timp de o săptămână, până în 21 iulie, absolvenţii de clasa a 8-a îşi pot completa opţiunile pentru repartizarea...
Ea a fost aleasă duminică, 13 iulie, în urma votului secret a majorității judecătorilor prezenți. Mandatul ei la conducerea CCR este de 3...
În cadrul Festivalului 'Beach, Please', dedicat exclusiv adolescenţilor din România, s-a scandat la unison, într-un anumit moment, 'Ceauşescu,...
O linie care leagă Copenhaga de Praga se va deschide în mai 2026. De asemenea, vor fi planificate stații în mai multe gări germane, precum...
Turiştii care îşi planifică vacanţa pe litoral sunt atenţionaţi să manifeste prudenţă în alegerea cazării. Poliţiştii avertizează...
Sâmbătă, 12 iulie, la Palatul Parlamentului are loc Congresul extraordinar al PNL. La eveniment au participat președintele Nicuşor Dan, dar și...
O explozie a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un apartament din municipiul Satu Mare, din cauza unei acumulări de gaze,...
Analiştii financiari se așteaptă ca inflația să crească și mai mult de la 1 august, când vor intra în vigoare primele măsuri decise de...
Un motociclist de 32 de ani a murit şi un minor de 15 ani a fost rănit într-un accident rutier. Incidentul s-a produs, în noaptea de vineri...
Astăzi vom face o călătorie cosmică fascinantă, explorând două dintre cele mai spectaculoase fenomene din univers: roiurile de stele și...
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate atrage atenţia că angajaţii instituţiei nu solicită asiguraţilor informaţii despre conturile...
Patru angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie Ştei au fost trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni de supunere la rele tratamente şi...
Peste 20.000 de cartele prepay şi 30 de modemuri cu porturi multiple pentru cartele telefonice au fost descoperite de poliţiştii din Sălaj, în...
Nicolae Hodișan a fost trimis în judecată de procurorii DNA Oradea sub acuzația de abuz în serviciu în formă continuată. Acesta este...
UPDATE, ora 19:00 Premierul Ilie Bolojan propune scăderea numărului de membri din conducerea companiilor de stat şi plafonarea indemnizaţiilor...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, 11 iulie, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul...
Procesul de recalculare a pensiilor continuă, iar la baza noilor sume vor fi incluse şi venituri ocazionale, precum primele sau acordurile globale,...
Tragedie la Hidișelu de Jos. Un tânăr de 22 de ani a murit și o femeie a fost grav rănită. Un grav accident rutier s-a produs miercuri...
Membrii Sindicatului Naţional ”Mureşul” din Administraţia Naţională ”Apele Române” (ANAR) protestează astăzi timp de două ore, în...
Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor şi ANAF, cărora li s-au alăturat şi reprezentanţi ai unuia dintre sindicatele poliţiştilor, au...
Primul pui de urs din zona Transfăgărăşanului a fost găsit şi este în siguranţă, iar echipele silvice continuă căutările pentru salvarea...
Pacienţii din ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu pot evalua digital calitatea serviciilor oferite. Un sistem electronic de...
Toţi copiii şi adulţii internaţi miercuri în urma toxiinfecţiei alimentare semnalate în tabăra din staţiunea Vârtop au fost externaţi şi...
Ministerul Educației și Cercetării informează în dimineața zilei de miercuri, 10 iulie, că, în urma reevaluării lucrărilor contestate la...
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt nemulţumiţi de intenţia actualei puteri de a creşte vârsta la care procurorii şi...
Medicii vor asigura activitatea în ambulatoriul de specialitate al spitalelor în două ture, prin rotaţie, anunţă ministrul sănătăţii,...