Ascultă Radio România Cluj Live

Sindicaliştii din ANAR, protest în faţa Ministerului Mediului

Acţiunea este programată între orele 11:00 - 13:00.

Sindicaliştii din ANAR, protest în faţa Ministerului Mediului

Articol editat de robert, 11 iulie 2025, 10:06 / actualizat: 11 iulie 2025, 13:34

Membrii Sindicatului Naţional ”Mureşul” din Administraţia Naţională ”Apele Române” (ANAR) protestează astăzi timp de două ore, în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Acţiunea, programată între orele 11:00 – 13:00, face parte din seria de proteste stabilite la nivelul Biroului Naţional Confederal (BNC) al Blocului Naţional Sindical (BNS), demarată joi, 10 iulie, în faţa Ministerului Finanţelor.

Apa în România e foarte scumpă, comparativ cu alte ţări din Europa şi din lumea asta, iar cei care administrează apele sunt foarte săraci, pentru că, în urma tăierii faimosului spor, avem mai multe categorii de salariaţi din ‘Apele Române’ cu venituri salariale sub salariul minim pe economie, a afirmat, astăzi la protestul Sindicatului ‘Mureşul’ din Apele Române, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.

BNS urmează să lanseze, în perioada imediat următoare, campania ”Cutia Neagră a Austerităţii”, prin intermediul căreia va publica pe canalele sale din social media (Facebook, Instagram, Tik Tok, You Tube şi LinkedIn) mesaje scurte video filmate de membri de sindicat în care aceştia vor arăta clar cum sunt afectaţi de reformele Guvernului Bolojan.

În data de 6 iulie 2025, BNS a transmis tuturor partidelor politice parlamentare o serie de amendamente la proiectul de Lege privind măsurile fiscal-bugetare care vizează măsuri concrete pentru reducerea risipei bugetare şi întărirea responsabilităţii fiscale.

Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe un pachet fiscal ce include majorarea TVA de la 19% la 21%, creşterea accizelor cu 10% şi supraimpozitarea băncilor, în încercarea de a reduce deficitul bugetar de la peste 9,3% din PIB spre 7,5% în 2025. Pachetul prevede şi tăieri de cheltuieli, precum reducerea cu 40% a finanţării partidelor şi limitarea sporurilor bugetarilor, vizând o consolidare bugetară urgentă.

 

AGERPRES

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Preşedintele Nicuşor Dan a sărbătorit Ziua Armatei la Baza Aeriană 86 Borcea
Politic duminică, 25 octombrie 2026, 15:22

Preşedintele Nicuşor Dan a sărbătorit Ziua Armatei la Baza Aeriană 86 Borcea

Preşedintele Nicuşor Dan s-a aflat duminică, 25 octombrie, la Baza Aeriană 86 Borcea, unde a avut loc o ceremonie dedicată Zilei Armatei...

Preşedintele Nicuşor Dan a sărbătorit Ziua Armatei la Baza Aeriană 86 Borcea
CSAT: Siguranța la Marea Neagră, prioritate națională
Politic vineri, 23 octombrie 2026, 09:22

CSAT: Siguranța la Marea Neagră, prioritate națională

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării consideră siguranţa la Marea Neagră ca o componentă esenţială a securităţii naţionale şi...

CSAT: Siguranța la Marea Neagră, prioritate națională
Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern
Politic joi, 22 octombrie 2026, 12:53

Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern

USR va folosi toate pârghiile parlamentare pentru a sancţiona derapajele noului Guvern şi, în acelaşi timp, va oferi soluţii pentru România, a...

Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern
CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre
Politic joi, 22 octombrie 2026, 08:50

CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, joi, 22 octombrie, de la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, într-o şedinţă convocată de...

CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 13:43

Luca Niculescu: ”PNRR-ul este urgența urgențelor. Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii”

Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii – este asigurarea fermă dată miercuri, 21 octombrie, de premierul Luca Niculescu. Șeful noului...

Luca Niculescu: ”PNRR-ul este urgența urgențelor. Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii”
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 10:57

Schimbare la vârful administrației sălăjene

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis un mesaj de bilanț, subliniind că perioada în care a condus Instituția Prefectului a fost...

Schimbare la vârful administrației sălăjene
Politic marți, 20 octombrie 2026, 17:33

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia, după votul de învestire a Guvernului Luca Niculescu. Ea va rămâne în funcţie...

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia
Politic marți, 20 octombrie 2026, 08:09

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE

UPDATE, ora 16:45 Guvernul Luca Niculescu a trecut, cu 280 de voturi pentru şi 58 de voturi împotrivă. Guvernul propus de premierul desemnat Luca...

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE