Atac cibernetic asupra băncilor de sânge din Franța
Hackerii au încercat să modifice temperatura congelatoarelor, însă atacul a fost depistat la timp și nicio probă de sânge nu a fost afectată.
Articol editat de cristina.rusu, 5 noiembrie 2026, 09:00
Trei bănci de sânge franceze au fost luni, 2 noiembrie, ținta unui atac cibernetic care a crescut puternic temperatura frigiderelor în care erau stocate probe de sânge prelevate prin donații, a anunțat miercuri, 4 noiembrie, Ministerul francez al Sănătății, care susține că atacul nu a avut niciun impact sanitar, întrucât sistemele de alertă au funcționat, relatează agenția EFE.
Incidentul a afectat compania responsabilă de funcționarea echipamentelor de refrigerare ale centrului francez de transfuzii EFS, unde sunt stocate probele de sânge înainte de a fi trimise către unitățile sanitare.
Potrivit săptămânalului francez Le Canard Enchaîne, hackerii au accesat sistemele informatice de control ale companiei Coolworld, care gestionează camerele frigorifice ale băncilor de sânge, în principal în regiunile Burgundia și Franche-Comte din partea central-estică a Franței.
Temperatura acestor camere, unde sângele este conservat la o temperatură de -30 de grade Celsius, a fost ridicată la 110 grade Celsius, notează aceeași publicație.
Potrivit Ministerului francez al Sănătății, sistemele informatice ale centrului de transfuzii EFS au detectat la timp anomalii care păreau să vizeze modificarea parametrilor de funcționare a depozitelor frigorifice gestionate de o companie externă.
Acest atac cibernetic a survenit în aceeași zi în care au avut loc atacuri similare asupra sistemelor de refrigerare ale supermarketurilor din mai multe țări europene, inclusiv Franța.
Se pare că hackerii au accesat de la distanță sistemele de control ale instalațiilor frigorifice pentru a le crește temperatura ori pentru a activa modul de decongelare.
CITEȘTE ȘI: Atacuri cibernetice asupra magazinelor din România. Frigiderele, ținta hackerilor
AGERPRES
Foto: Pixabay
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.