Ascultă Radio România Cluj Live

Slujbă de pomenire pentru victimele accidentului feroviar din Spania

Familiile își caută în continuare apropiații, iar numeroase victime nu au fost identificate.

Slujbă de pomenire pentru victimele accidentului feroviar din Spania

Articol editat de cristina.rusu, 2 noiembrie 2026, 11:43

În Spania are loc o slujbă de pomenire în memoria celor care şi-au pierdut viaţa miercuri, 28 octombrie, în tragicul accident feroviar din Urda, în centrul ţării.

 

Multe familii ale victimelor şi-au aşezat tabăra în jurul bisericii din Urda, aşteptând veşti despre cei dragi ai lor.

Cel puţin 69 de persoane au fost confirmate decedate după accidentul feroviar, în care un tren de mare viteză care a plecat de la Madrid a intrat în coliziune cu un alt tren staţionat pe aceeaşi linie.

Foarte puţine victime au fost identificate până în prezent. Peste 100 de persoane au fost rănite, dintre care 8 se află încă la terapie intensivă la spital. La bordul celor două trenuri se aflau peste 540 de persoane

Accidentul feroviar din Urda, în Spania, a făcut 12 victime străine, printre care patru americani, o franțuzoaică și un canadian, au anunțat autoritățile spaniole, citate de AFP.

Celelalte victime străine sunt de naționalitate japoneză, tunisiană, portugheză, mexicană, cehă și argentiniană.

Trei persoane, două de naționalitate australiană și una de naționalitate japoneză, sunt date în continuare dispărute, potrivit aceleiași surse.

Este al doilea accident feroviar în Spania din acest an, după cel care a provocat 46 de morți în ianuarie în Andaluzia, și unul dintre cele mai grave accidente feroviare din acest secol în Europa.

Tragedia s-a produs în plină campanie pentru alegerile legislativele din 29 noiembrie.

Un tren al companiei naționale Renfe a lovit din spate, pe aceeași linie, un tren al operatorului privat Iryo, care fusese forțat să oprească după o pană informatică a sistemului de semnalizare, notează AFP.

CITEȘTE ȘI: UPDATE | Accident feroviar grav în Spania: zeci de morți și răniți

CITEȘTE ȘI: UPDATE | Autoritățile continuă identificarea victimelor accidentului de tren din Spania

 

Radio România/ AGERPRES

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

UPDATE | Accident feroviar grav în Spania: zeci de morți și răniți
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 14:42

UPDATE | Accident feroviar grav în Spania: zeci de morți și răniți

UPDATE: ora 16.00   Cel puțin 64 de persoane au murit în catastrofă, relatează BBC. Alte aproape 80 de persoane au fost rănite....

UPDATE | Accident feroviar grav în Spania: zeci de morți și răniți
Israelienii votează la primele alegeri parlamentare după atacul Hamas din 2023
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 13:35

Israelienii votează la primele alegeri parlamentare după atacul Hamas din 2023

Israelienii votează marți, 27 octombrie, la primele alegeri parlamentare de la atacurile Hamas din urmă cu trei ani, cele mai sângeroase de pe...

Israelienii votează la primele alegeri parlamentare după atacul Hamas din 2023
Suedia interzice ChatGPT și Claude pe computerele de serviciu ale angajaților guvernamentali
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 13:07

Suedia interzice ChatGPT și Claude pe computerele de serviciu ale angajaților guvernamentali

Angajații guvernului Suediei nu mai pot utiliza versiunile bazate pe browser ale serviciilor ChatGPT de la OpenAI sau Claude de la Anthropic pe...

Suedia interzice ChatGPT și Claude pe computerele de serviciu ale angajaților guvernamentali
Încă o regiune din Italia aprobă legea privind sinuciderea asistată
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 15:18

Încă o regiune din Italia aprobă legea privind sinuciderea asistată

Umbria – după Toscana, Sardinia, Emilia-Romagna și Veneto – are propria lege privind sfârșitul vieții.   Adunarea Legislativă...

Încă o regiune din Italia aprobă legea privind sinuciderea asistată
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 12:39

UPDATE | Schimbare majoră de putere în Serbia

UPDATE: ora 13.00   Preşedintele Nicuşor Dan declară că România este pregătită să lucreze cu noul guvern al Serbiei pentru calea...

UPDATE | Schimbare majoră de putere în Serbia
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 10:53

Autocar căzut de la 20 de metri într-o prăpastie. Peste 80 de persoane au fost rănite

Peste 80 de persoane au fost rănite după ce un autocar a ieșit de pe șosea și s-a prăbușit pe un versant din Spania. 7 dintre victime sunt în...

Autocar căzut de la 20 de metri într-o prăpastie. Peste 80 de persoane au fost rănite
Internaţional vineri, 23 octombrie 2026, 19:07

Europa freamătă: proteste anunțate în mai multe țări!

Autorităţile din mai multe ţări europene se pregătesc, în perspectiva unor noi proteste faţă de costul ridicat al vieţii, după revoltele...

Europa freamătă: proteste anunțate în mai multe țări!
Internaţional vineri, 23 octombrie 2026, 11:32

Grecia interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani din 2027

Parlamentul Greciei a aprobat, vineri, 23 octombrie, un proiect de lege care interzice utilizarea platformelor de socializare de către copiii sub 15...

Grecia interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani din 2027