Centrala de la Cernavodă, în stare de alertă încă 30 de zile
Nivelul scăzut al Dunării împiedică repornirea reactoarelor.
Articol editat de Andreea Leonid, 29 octombrie 2026, 11:56
Din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării nu pot fi repuse în funcţiune cele două reactoare nici luna aceasta.
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă spunea zilele trecute că Centrala ar putea fi deschisă parţial la jumătatea lunii viitoare dacă debitele fluviului vor mai creşte.
Pe de altă parte, Ministerul Energiei avertizează că este posibil să apară unele probleme în alimentarea cu electricitate la orele de vârf, iar Transelectrica poate recurge la creşterea producţiei, importuri sau reducerea consumului pentru a menţine echilibrul sistemului energetic.
Transelectrica, alături de operatorii reţelelor de distribuţie şi producătorii de energie, a prezentat miercuri, 28 octombrie, la o reuniune a Comandamentului Energetic, în perspectiva sezonului rece, prognozele de consum, capacităţile de producţie şi resursele disponibile şi coordonarea sistemelor de electricitate şi gaze naturale.
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa europeană au depăşit pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu şi gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii.
RRA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.