Poemele de luni: Mihai Măniuțiu

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.

Articol editat de cristina.rusu, 26 octombrie 2026, 11:10

“ce mai iepure sperios poezia!
ți-e și milă de ea
dacă n-o înșfaci în clipa în care
înțepenește
înainte de salt − moartă de frică
și într-un fel de extaz bolnav –
pas s-o mai prinzi! nu
n-o mai ajungi din urmă:
e ca o locomotivă
ieșind de pe șine
deasupra unui vulcan”,

ne prezintă într-un mod pregnant vizual și provocator, fuga poemelor, poetul, eseistul, prozatorul, regizorul, scenaristul, Mihai Măniuțiu, născut la 30 octombrie 1954, la Cluj-Napoca.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti în 1978, iar în prezent este directorul general al Teatrului Naţional din Cluj și profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai.

A publicat mai multe volume de poeme dintre care amintesc: Istorii pe care n-am să le scriu” – proze și prozopoeme, Scene intime. Scene de masă, În Balkanya, eu și ceilalți demoni, Bufonerii și litanii, celelalte lucruri inutile, Tu, poeme, Avionul fantomă, Urmuz. 23 noiembrie 1923, și încă ceva, Până una-alta, Vertij, Soarele în oglindă – antologie de autor, precum și volume de povestiri cu tentă onirică și fantastică, romane, cărți pentru copii: Un zeu aproape muritor, Istorii pe care n-am să le scriu, Opiniile unui călător nedemn de încredere, Omphalos, Filip și întunericul, Jucându-l pe Mefisto, Aventurile hingherului în Balkanya, Fuga cu Henri, Fantome în Las Vegas, A șaptea viață a lui Alexandru Royce, Calea Jaguarului, Safari. Publică de asemenea, eseuri: Redescoperirea actorului, Cercul de aur, Despre mască și iluzie.

Creației sale literare și teatrale i-a fost dedicat volumul Dansând pe ruine de Dan C. Mihăilescu, cartea de comentarii critice semnată de Mircea Morariu – Mihai Măniuțiu: Ipostaze esențiale și trei albume monografice: Trilogia Dublului, Măniuțiu: Imagini de spectacol de Cipriana Petre-Mateescu și Mihai Măniuțiu: Spațiul cameleonic de Cristina Modreanu.

Pe lângă numeroasele premii câștigate ca regizor cu zeci de spectacole montate pe scenele lumii, este distins cu Premiul Cartea Anului pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2022 – Premiul Liviu Rebreanu, pentru volumul Jucându-l pe Mefisto și nominalizat la Premiul USR, Cartea de Proză, cu A șaptea viață a lui Alexandru Royce.
În 1 decembrie 2000 este însemnat cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de Comandor.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.

“S-a observat de multă vreme şi că poetul Măniuţiu e un temperament mai degrabă sceptic şi relativizant, rezervat faţă de Adevărurile cu majusculă şi de trecerea lor solemnă în discursul liric(…) El se apropie de spectacolul realităţilor din jur şi se apleacă asupra marilor teme ale existenţei şi poeziei cu un soi de neîncredere, să-i zic ironic-elegiacă, însă evitând mereu patosul, fie şi cel al suferinţei extreme: nicio lamentaţie, niciun ţipăt de spaimă, nicio gesticulaţie redundantă, ci mai curând coborârea unor asemenea stări în zone mai atenuate ale sensibilităţii, pe care le asigură tot un fel de distanţă de „spectator ca la teatru”, îi radiografiază firea poetică ce nu se poate scinda de aceea de om de teatru, criticul Ion Pop.

“…poemele lui coboară, cu fiecare plachetă, tot mai adânc și mai dez-vrăjit spre interioare vulnerate” ne incită Irina Petraș spre lecturarea poemele lui Mihai Măniuțiu iar noi ascultăm acest îndemn.

𝐚𝐫𝐬 𝐩𝐨𝐞𝐭𝐢𝐜𝐚

sub cupola de aur și de safire
în ritmurile unei muzici
cum nu mai auzisem până în acel moment
printre gratii de oțel care ne protejau
am zărit-o pe lidia jiga
marea dresoare
vârându-și coama sălbatică blondă
în gura leilor ei ca niște mielușei
(lei care au sfâșiat-o de vie
în arenă
nu mult timp după aceea)

peste ani și ani m-am gândit și mi-am spus
că asta − cam asta înseamnă să scrii poeme:
să-ți vâri capul în gura unor lei ca niște mielușei
care or să te sfâșie dacă (și când) o să li se pară lor
că așa le stă bine unor fiare regești

mama a uitat

mama a uitat că m-a născut
și se miră când mă vede în salonul ei din azil
se miră – ce frumos sunt și oare cine m-a facut
o invidiază cumva pe femeia sau pe animalul sau pe aparatul acela
(e destul de confuză și nu mai face diferența dintre un pian o primadonă)
care m-a adus pe lume și e bucuroasă
într-un fel copilăresc ori adolescentin
că mă bucur cand îmi spune “copilul meu cel frumos”
și „tăticul meu drag”
iar eu privesc cum infirmierele îi ung
cu alifii și creme portocalii escarele de pe șolduri
de pe tălpi.

Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.