Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Laurenţiu-Ciprian Tudor

Poemele de luni: Laurenţiu-Ciprian Tudor

A debutat publicistic şi editorial în anul 2003 cu poezie.

Articol editat de cristina.rusu, 19 octombrie 2026, 10:30

“Masa mea

devine,

în noapte,

un iglu de lumină

mă ascund în el

și nimic nu mă mai poate atinge

scrisul

e un râu

ca acela a lui Heraclit

vine de departe

și se tot duce…

eu țin în căușul palmelor

din căușul luminii

o gură

un ochi de apă

încerc să păstrez

să așez pe hârtie

un desen

un pește

o sămânță”,

ne descrie procesul personal care însumează actul intens al scrierii poetul, eseistul, jurnalistul cultural, sociologul, Laurenţiu-Ciprian Tudor născut la 27 septembrie 1973 la Braşov.

A debutat publicistic şi editorial în anul 2003 cu poezie.

A publicat până în momentul de față opt volume de poezie: Teama de cerc şi fuga după aripi, Memoria clipei sărutate – 70 cupidopoeme , Apostolul verilor, Capul cu păsări, Nervi, Licantropia poftei – poemele vârstei de mijloc, Jurnal de cuplu. A Couple’s Diary – volum bilingv, traducerea în limba engleză fiind realizată de poetele Liliana Ursu şi Tess Gallagher şi Loc de oftat.

Pe lângă aceste volume de poeme a publicat cărţi de dialoguri şi interviuri: Adevărul are coaja tare – convorbiri cu scriitorul Daniel Drăgan, 365 de lămuriri în compania lui Laurenţiu-Ciprian Tudor – un volum realizat împreună cu scriitorul şi diplomatul Teodor Baconschi şi Carte cu scriitori. 24 de interviuri, Cartea pașilor, dialog cu poeta Liliana Ursu.

În 2015 primeşte, din partea Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România, Diploma de excelenţă pentru evenimentul literar al anului 2015 – pentru organizarea primei ediţii a Taberei de poezie BRAȘOAVE, iar în 2017 şi în 2019 i se decernează Premiul „Cartea anului” al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul Licantropia poftei – poemele vârstei de mijloc, respectiv pentru Jurnal de cuplu. A Couple’s Diary.

În anul 2007, împreună cu poetul Adrian Munteanu, inițiază Grupul de litere-sunete-și-culori „Caii verzi de pe pereți” din Brașov care organizează evenimente culturale. Este, de asemenea, membru fondator al Asociației Culturale și al revistei Epithet și secretar de redacție la Revista literară Libris.

În anul 2014 devine membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și este o prezență constantă cu poeme, cronici și interviuri în revistele literare din țară.

Întrebat cum percepe poezia, poetul a răspuns: “ În primul rând, e un fel de receptivitate specială și continuă la frumusețe. Ești mereu deschis să întâlnești frumusețea. Asta dezvoltă, în timp, și o capacitate de a vedea adânc, un fel de specializare a privirii. Ești un fel de albină care vede, mai ales, florile. Așa devine, cumva, un fel de a fi, zilnic. Apoi, te electrizează ceva, un parfum, un chip, un trup, o expresie, un cuvânt, o imagine, o idee, și asta pică în această așteptare a ta și rămâi gravid. Alteori poemul vine pur și simplu, te vizitează ca un prieten. Poate să vină de departe, de mult, din vreo madlenă. Îți amintești de proverbul arab care zice că frumusețea este în ochii celui care privește? Cam așa este, dar pentru că ai, deja, exercițiul frumuseții, al admirației, al inefabilului” iar noi rămânem uimiți de frumusețea versurilor sale, ca un exercițiu de conștiență.

Flamenco

un dor
nimic mai mult decât un dor
o tristețe
un plâns
care vine
nevăzut
am fi putut fi fericiți
am fi putut fi
cântecul acela
din degetele chitaristului de flamenco
un fel de ploaie pune el
pe corzi și
din când în când
o răpăială
apoi
o suită de suspine
care se zvârcolesc
un plâns
care vine
nevăzut
o tristețe
nimic mai mult decât
un dor
ochii mei ard
în ei
se călesc
amintirile noastre
ecouri fără răspuns
vise neprinse
poeme fără drojdie
am fi putut fi fericiți
atunci n-am știut
azi
în ferestrele trenului de noapte
se proiectează
alb negru
filmul zilelor inocente
zilelor voluptății
nu existau tribunale pentru noi
nicio regulă
și nicio opreliște
și Doamne
nu știam
cât de liberi
suntem
și nu ne făleam
aveam
o lăcomie în noi
o grabă
un contratimp
iar ploaia repede
din degetele chitaristului de flamenco
ne făcea gravi