Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Gellu Dorian

Poemele de luni: Gellu Dorian

“Un cultivator ars de un foc lăuntric fără cenușă și înzestrat cu putere imaginatorie și energie vizionară” - Mircea Petean

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 octombrie 2026, 13:55

“E atît de frumos, încît aș vrea să ies
afară din mine
și să rămîn acolo pînă cînd se face
la fel de urît ca în mine,
în așa fel încît să nu mai am unde
fugi,
așa cum faci în vis cînd stai în
coșmar
ca într-un leagăn bătut de vînt,
e atît de frumos încît nu pot gîndi
așa,
rămîn uimit în chiar locul din care
privesc
cum mă prelungesc ca umbra
care-și ia adio de la soarele
care apune după o căpiță de fîn în
care dorm cosașii peste iarnă,
mi se spune că totul e doar o iluzie,
nimic altceva,
dar eu am locuit toată viața într-o
iluzie
la care privesc acum cu uimire
cum se risipește în apusul care nu
va mai fi răsărit niciodată,
și e atît de frumos, încît aș vrea să
mă întorc
în mine ca-ntr-o iluzie, speriat
ca un copil care urcă dealul și
coboară dincolo
om în toată puterea –
nu cred că poate fi ceva mai frumos
decît
ceea ce vezi în clipa în care totul
dispare
în tine ca într-un vis năluca trupului
tău”,

ne introduce într-o imensă lume care nu este alta decât ființa, cu propriile umbre și lumini, poetul, prozatorul, dramaturgul și eseistul, GELLU DORIAN , născut la 13 octombrie 1953, la Botoşani.

Debutul literar se produce în revista „România literară”, în l972 și, ulterior, publică poezie în două antologii în urma unor concursuri de debut la editurile Eminescu în 1974 şi Albatros în 1982.

Gellu Dorian

Publică peste 25 de volume de poezie dintre care amintesc: Resemnările, Babelul din creier, Calea de urmat, Cealaltă viață, Cafeneaua Kafka, Șaizeci de pahare la o masă, Un poet la New York, Poeme golănești, Liniștea neliniștii. Editează antologii de poezie atât în română cât și bilingve( germană și spaniolă) cum ar fi: În absența iubirii, Cartea tăcută, Abatorul umbrelor. Semnează,de asemenea, volume de proză, teatru și eseu: Scriitorul, Cartea fabuloasă, Ratații și multe altele.

Este prezent în antologii din ţară şi S.U.A., Franţa, Belgia, Germania, Cehia, Ucraina, Spania, Ungaria, Slovacia, Iordania, Rusia, Grecia, Albania, Mexic, Chile.

Câștigă mai multe premii literare: Premiul Naţional de Proză „Ion Creangă”, Premiul USR, în 1982 şi 2012, cinci premii ale Filialei Iaşi a USR, Premiul „George Coşbuc”, Premiul „Vasile Voiculescu”, Premiul revistei „Argeş” pentru poezie, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Premiul „Cezar Ivănescu”, Premiul „Ion Barbu” Opera Omnia, Premiul “Opera Omnia” acordat de Filiala Iași a U.S.R., dar, și premii internaționale din Canada, Ucraina, Bulgaria.

În anul 2000 primește medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Eminescu”, conferită prin decret prezidenţial, Ordinul Cultural A în grad de Cavaleri în 2004 și Medalia aniversară „100 de ani de la înfiinţarea U.S.R.

“O lirică reflexivă și imaginativă, amară și totodată curajoasă, datorată unui artist ce explorează la vedere vulnerabilitatea umană și limitele rezistenței psiho-fizice. Gellu Dorian este — simplu spus — unul dintre cei mai buni și profunzi poeți români contemporani”, trasează Daniel Cristea – Enache într-un mod convergent liniile dintre cuvânt și starea sufletească a poetului.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iniţiatorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, în 1991, iniţiatorul şi organizatorul Congresului Naţional de Poezie, preşedintele Fundaţiei Culturale „Hyperion-C.B.” Botoşani, redactor şef al revistei de cultură „Hyperion”, membru fondator al Grupului de la Durău, și a fost, concomitent, membru în comitetul de conducere al U.S.R.

Mircea Petean vede în Gellu Dorian “un cultivator ars de un foc lăuntric fără cenușă și înzestrat cu putere imaginatorie și energie vizionară” și, noi, cei care suntem uimiți de amprentele pe care le pot lăsa cuvintele, ne oprim asupra poemelor și a ecourilor acestora.

Poezia
Prin același loc trece ea, ușoară și nevăzută,
așa cum a trecut pînă acum,
așa cum va trece și de aici înainte;
toți o așteaptă,
fiecare la locul prin care crede că ea va trece pe acolo,
aer învăluit în rochii de mătase,
brize lovite de stînci, valurile înspumate pe coapse de femeie,
dar ea nu va trece pe acolo,
unii o așteaptă prin munți, printre cetini,
aer răcoros în nări de căprioare,
foșnet discret de frunze,
dar ea nu va trece nici măcar prin luneta vînătorului
care stă acolo pitit de o viață;
da, toți o așteaptă în alt loc decât acela prin care ea trece
în fiecare clipă, cu respirația normală,
cu pașii înceți și siguri,/ ușoară și nevăzută,
așa cum a trecut de când e lumea,
și doar cei ce știu că locul pe unde ea trece
e doar în inima lor
în care ea bate la fel cu inima ei care înflorește sîngele
doar pe obrazul celor care știu să deschidă colivia
când ea vrea să zboare și să se așeze în inima celui
care știe că locul ei e acolo în inima lui,
cît tot cerul prin care ea vrea să zboare;
numai cei care știu că în ei e locul acela
prin care ea trece ușoară și nevăzută
îi pot vedea zborul
și pot zbura odată cu ea cu aceleași aripi
pe care nimeni nu le vede dacă nu simte aerul rochiei ei,
spuma mării, cetina din nările căpriorului
care nu trece prin luneta vînătorului pitit
în falsul lui turn de fildeș
zidit din iluzii cu care ea nu se îmbracă niciodată,
prin același loc, singur,
trece ea, ușoară și nevăzută.
Somn liniștit
De fiecare dată cînd vine noaptea
vine și ea,
își despletește părul, se așază în
patul din tavan
de unde mă privește cu îngăduință
pînă crede că am adormit,
mă învelește cu ea, mă sărută,
mă întoarce pe toate părțile,
nu obosește,
noaptea nu se mai termină, deși
mușcăm amîndoi din ea
ca dintr-un măr, aruncăm cotorul
și o luăm de la capăt,
ea își despletește părul, se așază în
patul din tavan
de unde mă privește cu îndurare
pînă crede că mă poate
mușca fără să mă trezească,
nu se satură,
nu obosește,
noaptea începe de fiecare dată
cînd vine ea
cu părul despletit, rumenă ca un
măr
din care mușc,
și acum dormi liniștit cu ochii lipiți
de tavan
ca un poster cu Gina Lollobrigida,
cu părul despletit, coborînd din
patul din tavan
în patul meu plin de cotoare de
măr,
și de atunci, zorii de zi n-au mai
venit niciodată…