Ascultă Radio România Cluj Live

Înșelăciunile pe internet și campania „Gândește înainte de a da click”

Campania vine cu un mesaj foarte important pentru noi toți, opriți-vă câteva secunde înainte de a accesa un link sau o postare suspectă!

Înșelăciunile pe internet și campania „Gândește înainte de a da click”
Foto: Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 29 septembrie 2026, 12:18

Poliția Română, alături de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și asociațiile de profil, trag un semnal de alarmă major printr-o nouă inițiativă de educație digitală și, totodată o măsură de prevenție împotriva înșelăciunilor din mediul online.

 

 

Campania se numește „Gândește înainte de a da click” și vine cu un mesaj foarte important pentru noi toți, opriți-vă câteva secunde înainte de a accesa un link sau o postare suspectă! Atacatorii cibernetici și escrocii online nu ne atacă prin tehnologie sofisticată, ci prin emoție.

Ei se bazează pe frică, panică, curiozitate sau iluzia unui câștig rapid. În capcană cad deopotrivă adulții, fie că sunt seniori sau nu, adesea țintiți prin aplicații bancare și financiare, dar și adolescenții, extrem de expuși la provocări și tentații, pe rețelele de socializare.

Asistăm și la clipuri de tip deepfake, realizate cu inteligență artificială, în care imagini și voci ale unor persoane publice sau lideri sunt clonate perfect pentru a promova scheme de investiții false.

Gina Pop, șeful Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj:

„Siguranta în mediul online reprezintă unul dintre domeniile prioritare ale Poliției Române și implicit ale Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. Polițiștii clujeni desfășoară activități de prevenire și combatere a infracțiunilor informatice, pentru informarea utilizatorilor de internet și creșterea gradului de siguranță în mediul online.

Campania ”Gândește înainte de a da click” își propune informarea la o scară cât mai largă a populației, despre cum se pot proteja utilizatorii de internet să nu cadă în capcanele escrocilor online.

De asemenea, prin inițierea și implementarea acestei campanii de prevenire și conștientizare a efectelor propagării mesajelor și tipurilor de conținut digital, apreciem că putem genera un efect preventiv complex care pateu aborda două categorii de utilizatori: adulții care utilizează frecvent aplicațiile financiare, bancare, instituționale  și adolescenții, consumatori de socializare, divertisment, tentații și provocări pe internet.

Fiecare dintre categorii are caracteristici specifice în relația cu mediul digital, dar în același timp, toți prezintă o serie de vulnerabilități la manipulare de tip deep fake și informații false.

Discutând despre dezinformarea prin internet, aceasta reprezintă răspândirea deliberată, sistematică și coordonată de informații false, distorsionate sau manipulate, cu scopul explicit de a induce în eroare, de a manipula opinia publică. Spre deosebire de dezinformarea tradițională, mediul digital amplifică exponențial viteza, raza de acțiune și precizia acestui fenomen.

Manipularea informațională se poate face prin: minciuni, sau adevăruri parțiale ori scoase din context; imagini, fragmente audio sau videoclipuri trucate, inclusiv clonare de voce sau fotografii generate cu inteligența artificială în care anumite persoane par că spun sau fac ceva ce nu au spus sau făcut; limbaj emoțional, bombastic și teme polarizante.

Acest concept se bazează pe trei piloni principali: intenția de a face rău (ceea ce o diferențiază de simpla dezinformare accidentală), tehnologia folosită ca factor multiplicator și exploatarea psihologiei umane.

Platformele de social media prioritizează conținutul care generează reacții emoționale intense (revoltă, frică, entuziasm). Algoritmii distribuie masiv postările controversate, creând efectul de „viralizare” înainte ca informația să poată fi verificată.

 

Conceptual, informația manipulată online îmbracă mai multe forme:

Conținut complet fabricat prin știri total inventate, site-uri clonat care imită instituții de presă reale.

 Context fals sau distorsionat prin imagini sau clipuri video reale, dar vechi, care sunt prezentate ca fiind actuale sau dintr-o altă locație geografică pentru a induce în eroare.

 Deepfakes prin clipuri video sau audio generate cu ajutorul Inteligenței Artificiale, în care lideri politici sau persoane publice par că spun sau fac lucruri pe care nu le-au făcut niciodată.

Dezinformarea digitală reușește deoarece exploatează scurtăturile cognitive ale creierului uman:

Prejudecata de confirmare – Oamenii tind să creadă instantaneu o informație falsă dacă aceasta le confirmă convingerile, fricile sau prejudecățile deja existente.

 Efectul de iluzie a adevărului – cu cât o minciună este văzută mai des pe diverse platforme (redistribuită de boti sau prieteni), cu atât creierul o procesează mai ușor și începe să o perceapă ca fiind adevărată.

 Un exemplu pot fi „Interviurile” fabricate cu celebrități – Pe platforme sociale pot apărea reclame video sponsorizate care folosesc deepfakes audio-vizuale cu fețele unor personalități cunoscute (ex: Ion Țiriac, Andreea Esca sau guvernatorul BNR, Mugur Isărescu ori lideri politici). În aceste clipuri generate de AI, ei par să recomande platforme de investiții miraculoase sau scheme cripto, păcălind mii de oameni să își trimită economiile unor escroci.

Un alt exemplu poate fi ”existența ambulanței negre care răpește copii”

Poliția Română a emis, de-a lungul anilor, numeroase comunicate oficiale în care a precizat clar că nu a existat niciodată niciun caz înregistrat de copil răpit de o ambulanță neagră și nici rețele de trafic de organe care să acționeze în acest mod. Transplantul de organe este un proces medical extrem de complex, care necesită compatibilitate perfectă, echipe uriașe de medici și laboratoare sterile, fiind imposibil de realizat „pe genunchi”, într-o dubă, pe marginea drumului.”

 

Ce putem face pentru a preveni răspândirea unei informații false?

 

1. Aplicarea regulii celor 10 secunde! Nu distribui nicio știre șocantă sau alarmantă imediat după ce ai citit-o. Acordă-ți timp să o cauți pe surse alternative de informare pentru a vedea dacă este preluată de instituții media credibile.

2. Diversificarea surselor de informare! Urmărește puncte de vedere diferite, din surse de informare diferite, canale oficiale de informare argumentate și bazate pe fapte reale.

3. Raportarea conținutului fals! Utilizează activ butoanele de „Report”, integrate în rețelele de socializare pentru a ajuta algoritmii să izoleze postarea.

 

Alina Nechita

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

 

 

Cine beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinţei și când se depun cererile
Social marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Cine beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinţei și când se depun cererile

Persoanele vulnerabile pot depune, începând din luna octombrie cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei în sezonul...

Cine beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinţei și când se depun cererile
Senatul vrea cursuri obligatorii pentru utilizatorii de trotinete
Social marți, 13 octombrie 2026, 13:34

Senatul vrea cursuri obligatorii pentru utilizatorii de trotinete

În județul Cluj, 23 de accidente rutiere au fost înregistrate în primele opt luni ale acestui an, în care au fost implicați minori ce se...

Senatul vrea cursuri obligatorii pentru utilizatorii de trotinete
Castelul Goga de la Ciucea iese din circuitul turistic în perioada următoare
Social marți, 13 octombrie 2026, 12:46

Castelul Goga de la Ciucea iese din circuitul turistic în perioada următoare

Domeniul muzeal al Castelului Goga de la Ciucea s-a inchis pentru lucrari de reabilitare si modernizare. Aici urmeaza sa fie investiti peste 80 de...

Castelul Goga de la Ciucea iese din circuitul turistic în perioada următoare
ISU Bistrița-Năsăud transformă prevenția în reflex național!
Social marți, 13 octombrie 2026, 11:50

ISU Bistrița-Năsăud transformă prevenția în reflex național!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud își deschide marți, 13 octombrie, larg porțile și aduce siguranța în...

ISU Bistrița-Năsăud transformă prevenția în reflex național!
Social marți, 13 octombrie 2026, 11:40

INS: Prețurile de consum au crescut de 1,8 ori în ultimii nouă ani

Prețurile de consum din România au fost în august 2026 de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, potrivit unei analize prezentate de...

INS: Prețurile de consum au crescut de 1,8 ori în ultimii nouă ani
Social luni, 12 octombrie 2026, 17:13

Oricine poate reclama în timp real tăierile ilegale de arbori din România

Cetăţenii care depun reclamaţii cu privire la tăierile ilegale de arbori pot urmări în timp real efectele demersului lor, de la controale...

Oricine poate reclama în timp real tăierile ilegale de arbori din România
Social luni, 12 octombrie 2026, 15:46

Ce se întâmplă cu prețurile la imobiliare în contextul noului TVA și unde se situează România în topul european

Ajustările fiscale majore intrate în vigoare pe piața imobiliară din România schimbă radical calculele cumpărătorilor și ale dezvoltatorilor...

Ce se întâmplă cu prețurile la imobiliare în contextul noului TVA și unde se situează România în topul european
Social luni, 12 octombrie 2026, 14:56

Populaţia României continuă să scadă într-un ritm îngrijorător

Populaţia României continuă să scadă într-un ritm îngrijorător. Datele publicate luni, 12 octombrie, de Institutul Naţional de Statistică...

Populaţia României continuă să scadă într-un ritm îngrijorător