Începe reconstrucția Podului Garibaldi
Circulația auto pe podul Garibaldi va fi închisă începând de luni, 14 septembrie, pentru începerea lucrărilor la noua construcție.
Articol editat de Andrada Ștefănescu, 12 septembrie 2026, 11:18
În prima etapă vor fi relocate și modernizate rețelele edilitare care traversează podul.
Legătura dintre cartierul Grigorescu și restul orașului va fi menținută prin podul provizoriu, deschis circulației în 12 august.
Șoferii trebuie să țină cont și de alte restricții. Pe strada Giuseppe Garibaldi, între Bulevardul 1 Decembrie 1918 și strada Gavril Muzicescu, accesul va fi permis doar riveranilor. De asemenea, va fi restricționată circulația pe prima bandă de pe Splaiul Independenței, în zona podului, iar accesul auto pe strada Gavril Muzicescu dinspre Giuseppe Garibaldi va fi închis.
Primăria le recomandă șoferilor folosirea rutelor alternative și respectarea semnalizării temporare.
De asemenea, vor fi modificări și pentru transportul public.
Podul Garibaldi are peste 60 de ani, iar noua construcție va avea patru benzi de circulație, spații pentru pietoni și piste pentru biciclete.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.