Fenomenul „reborn”: păpușile hiperrealiste care combat singurătatea

Specialiștii spun că aceste obiecte pot avea și un rol terapeutic.

Articol editat de cristina.rusu, 27 mai 2026, 00:00

„Reborn”, un cuvânt englezesc care înseamnă renăscut, este folosit pentru aceste păpuși hiperrealiste create în 1990 în Statele Unite și care acum, au devenit un fenomen global.

Aceste păpuşi au pielea înroșită a nou-născuților, vene fine pe pleoape, gene implantate manual și cântăresc la gram. Unele miros a pudră de talc. Altele simulează respirația, bătăile inimii și chiar plânsul. Par excesiv de adevărate.

Fiecare păpuşă necesită săptămâni de muncă artizanală: vinilul este vopsit strat cu strat pentru a imita transparența pielii umane, în timp ce firele de păr sunt introduse unul câte unul cu ace foarte subțiri. Prețurile pot varia de la câteva sute, la câteva mii de euro.

Însă problema nu este realismul, ci legătura pe care mulți oameni o dezvoltă cu aceste păpuși. Mii de utilizatori își împărtășesc pe TikTok și Instagram viața de zi cu zi cu păpușile reborn: schimbă scutece, pregătesc biberoane, aleg ținute, le duc în parc sau în centre comerciale.

Unele videoclipuri adună milioane de vizualizări. Numai că în spatele a ceea ce ar putea părea doar un hobby excentric, se ascunde deeseori ceva mai mult.

Pentru unii, bebelușii renăscuți reprezintă un antidot la singurătate. Pentru alții, devin o modalitate de a face față durerii, pierderii unui copil sau incapacității de a avea unul.

În unele aziluri de bătrâni, sunt folosiți chiar pentru pacienți care suferă de demență sau Alzheimer: ținerea în brațe a unei păpuși poate reduce agitația și anxietatea, reactivând amintiri emoționale profunde.

Psihoterapeuții ne îndeamnă să evităm judecățile simpliste. Nu tot ceea ce pare neobișnuit este neapărat patologic, multe lucruri depind de funcția pe care o joacă acel obiect în viața unei persoane.

Dacă ajută temporar la depășirea durerii, poate avea valoare terapeutică. Dacă, însă, înlocuiește complet relațiile zilnice, atunci este cu totul o altă poveste. Și poate că din acest punct de vedere, fenomenul „reborn” încetează să mai fie o simplă curiozitate de pe rețelele de socializare și vorbește despre ceva mai profund.

Jung a susținut că proiectăm asupra obiectelor imagini arhetipale din inconștientul colectiv. Iar copilul este unul dintre cele mai puternice arhetipuri care vorbeşte de fragilitate, renaștere, o viitoare posibilitate.

Mulți proprietari se referă la bebelușii lor renăscuți ca la „prezențe”. Nu mint – ei știu foarte bine că sunt păpuși – însă încearcă să-şi creeze un spațiu intermediar, suspendat între imaginație și realitate.

Winnicott l-ar fi numit „spațiu tranzițional”: acel loc psihic unde obiectele ajută la atenuarea nostalgiei, dorinței și durerii. Prin urmare, păpușile reborn sunt „obiectul tranzițional” al acelei zone intermediare dintre realitatea externă și lumea interioară, tipică jocului, imaginației și atașamentului emoțional.

Dezbaterea rămâne deschisă. Unii văd păpușile reborn ca pe o formă sofisticată de artă, în timp ce alții le văd ca pe un simbol al unei societăți din ce în ce mai singuratice, incapabilă să facă față golului emoțional.

În spaţiul virtual nu lipsesc ironia și controversele, mai ales când unii dintre proprietari tratează aceste păpuși ca pe niște copii adevărați.

Cu toate acestea, fenomenul continuă să crească.

În Europa, târgurile specializate, atelierele de artizanat și comunitățile online dedicate sunt în creștere. Piața este în plină expansiune și în Italia, impulsionată de rețelele sociale și de cererea tot mai mare.

Motivul poate unul extrem de trist: poate că undeva, în adâncul sufletului, aceste păpuși hiperrealiste vorbesc despre ceva foarte contemporan: nevoia de contact, de grijă și prezență într-o epocă în care suntem din ce în ce mai conectați, dar în realitate, teribil de singuri.

RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.