Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Romanul Cântec deasupra cenușii de Ramona Gabăr.

Articol editat de cristina.rusu, 24 mai 2026, 00:00

Astăzi vă propun o carte care începe ca un basm, dar care, pe măsură ce o parcurgem, se transformă într-o poveste profundă și uneori incomodă despre putere, destin și felul în care devenim cine suntem. Este vorba despre romanul Cântec deasupra cenușii de Ramona Gabăr, apărut în 2025, în colecția N’autor a editurii Nemira.

La început, pare un univers familiar – o lume de basm, în care binele și răul par clar delimitate, iar magia face parte din firesc. Le întâlnim pe Baba Iana și Baba Draga, două vrăjitoare puternice, construite cu o forță aparte, care depășesc cu mult rolul clasic al unor personaje fantastice. Ele nu sunt simple prezențe misterioase, ci adevărate instanțe care modelează realitatea.

Între ele se naște un conflict subtil, aproape un joc periculos, un pariu tăcut: care dintre ele poate influența mai profund natura umană. Nu aleg confruntarea directă, ci o cale mult mai rafinată – aceea de a interveni în destine, de a ghida, de a modela, uneori aproape invizibil, viețile altora.

Așa ajungem să-i cunoaștem pe Ana și Kostei, doi copii aparent diferiți, dar legați, fără să știe, de acest joc al puterii. Ana vine dintr-o lume simplă, modestă. Este un personaj care impresionează prin sensibilitate, dar și printr-o dorință profundă de a-și depăși condiția. În ea există fragilitate, dar și o forță interioară care se construiește treptat. Este genul de personaj care nu se impune prin gesturi spectaculoase, ci prin evoluție, prin întrebări, prin căutare.

De cealaltă parte, Kostei se naște într-un univers privilegiat, într-o familie nobilă, unde puterea este o moștenire, nu o alegere. Este crescut să conducă, să domine, să controleze. Dar, în același timp, este lipsit de ceea ce ar putea să-l umanizeze – afecțiunea. Educația lui este rigidă, rece, aproape mecanică. Și tocmai această lipsă devine definitorie: dintr-un copil care ar fi putut fi altfel, se conturează treptat un adult dur, uneori crud.

Pe măsură ce povestea se desfășoară, urmărim evoluția acestor două destine în paralel. Lumea în care trăiesc este populată de regi, regine, curți regale și oameni obișnuiți, dar și de elemente fantastice, care dau senzația de basm. Și totuși, dincolo de această aparență, descoperim o realitate surprinzător de apropiată de a noastră. Personajele nu mai sunt încadrate în tipare simple. Nu există bine absolut sau rău absolut. Există oameni care greșesc, care se schimbă, care iau decizii uneori contradictorii. Există alegeri care îi definesc și consecințe pe care nu le pot evita.

Relația dintre Ana și Kostei devine esențială. Ei nu sunt doar două personaje, ci două direcții posibile ale umanității. Ana reprezintă căutarea, sensibilitatea, dorința de a înțelege și de a construi. Kostei întruchipează puterea dusă la extrem, controlul, dar și golul emoțional care poate transforma un om. Și, inevitabil, ajungem să ne întrebăm: ce ne definește cu adevărat? Alegerile pe care le facem sau influențele care ne modelează? Suntem liberi sau suntem, într-o anumită măsură, rezultatul contextului în care creștem?

Romanul nu oferă răspunsuri simple. Finalul nu închide povestea într-o concluzie clară și confortabilă. Nu ni se spune cine câștigă, nici între vrăjitoare, nici între destine. Și poate că tocmai această lipsă de certitudine este cea care dă forță cărții.

Poate cea mai puternică dintre ele este: de unde vine răul? Iar răspunsul sugerat de carte nu este unul liniștitor. Răul nu vine întotdeauna din exterior. De multe ori, el se naște în noi – din frică, din lipsă, din dorința de control, din incapacitatea de a înțelege sau de a ierta.

Inspirată din folclor, cartea este, totuși, profund ancorată în prezent. Vorbește despre violență, despre dezechilibre, despre mecanisme de putere și despre felul în care istoria pare, uneori, să se repete sub alte forme. Structura de basm este păstrată, dar reinterpretată. Personajele feminine sunt puternice, asumate, preocupate de cunoaștere și de propria libertate. Eroii tradiționali sunt nuanțați: prinții nu mai sunt neapărat salvatori, iar regii nu mai sunt figuri autoritare infailibile, ci oameni vulnerabili, cu temeri și limite. Toate aceste elemente se împletesc firesc, creând senzația că povestea ar fi putut exista dintotdeauna, dar că, în același timp, ne vorbește direct nouă, celor de astăzi.

Nu este o carte comodă, nu este nici o lectură „ușoară” sau „frumoasă” în sensul clasic. Este, însă, o carte necesară. O recomand celor care caută mai mult decât o poveste, celor dispuși să intre într-o lectură care provoacă, care ridică întrebări și care nu oferă răspunsuri rapide. Pentru că, uneori, nu avem nevoie de povești care să ne liniștească, ci de acelea care ne obligă să vedem mai clar.

Dacă vreți să descoperiți o carte curajoasă, diferită și profund actuală, vă invit să citiți Cântec deasupra cenușii. În plus, romanul se regăsește printre cele zece titluri selectate în cadrul proiectului Bătălia Cărților, clubul de lectură pentru adulți al Bibliotecii Județene Cluj – un spațiu care aduce împreună cititori pasionați și deschide dialoguri autentice despre cărțile care ne schimbă.