Ascultă Radio România Cluj Live

Poemele de luni: Flavia Teoc

Debutul literar se produce cu poezie în revista Steaua în anul 1989.

Poemele de luni: Flavia Teoc

Articol editat de cristina.rusu, 11 mai 2026, 12:34

“Prietenii noștri comuni vorbeau despre tine
Mă așezasem în spatele ochilor și priveam în afară
Spuneau că ești mereu la înălțime, eu mă ridicam și pluteam
Trupul meu în afara gravitației cântărea opt miligrame, atât
Cât cântărește și sufletul când pune distanță între oameni și lucruri,

Prietenii noștri comuni știau că te grăbești să deschizi ochii
În fiecare dimineață, asemeni mie, înainte să țipi,
Eu încuviințam și țineam ușa cu piciorul
Era ultima mea noapte pe pământ și încă nu îți povestisem
Nicio întâmplare”,

ne oferă o mărturisire nostalgică și totodată, realistă, poeta, traducătoarea, prozatoarea, publicista, Flavia Teoc, născută la 13 mai 1971 la Cluj-Napoca.

A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca, și, ulterior, obține o diplomă de master în filosofia culturii și un doctorat în filologie.

Debutul literar se produce cu poezie în revista Steaua în anul 1989.

A publicat volumele de versuri: Înzeire, Semn către cetate , Din casa lui Faust, Brațul pierdut, Fiord și antologiile: Cronograf și Istoria naturală. Pe lângă acestea, a mai publicat cărți de interviuri, romanele The Dice și Kyrie Lex, precum și studiile Limbajul poeziei scaldice. Metafore kenning și termeni poetici în poezia scaldică a secolelor VII-XIII și Perspectiva sofianică în Saga regelui Harald, Povestea lui Theodor, dar și traduceri: Oameni din Galileea, Cântecul Tigrului, Saga regelui Harald, Ziua fără jurnal.

A coordonat traducerea şi publicarea a două antologii de poezie românească contemporană în limba daneză şi a iniţiat site-ul RUMAENSK POESI.

Este prezentă în dicţionare şi antologii de poezie, iar selecții din versurile autoarei au apărut în Franța, Israel, Bulgaria, Germania, Polonia, Turcia, Italia şi Slovacia.

Anastasia Gavrilovici este de părere că „în poezia Flaviei Teoc, realitatea imediată, concretul și datele biografice funcționează ca o substanță de contrast, evidențiind de fapt o componentă suprarealistă, o puternică fibră metaforică și alegorizantă. Senzația de univers familiar, populat de lucruri recognoscibile, mirosind a „Gucci și cherosen”, este brusc spulberată de imaginea unei femei în vârstă ce gătește un ou de velociraptor”, iar Olga Ștefan crede că poezia Flaviei “e mai mult decât un catalog de imagini: în mărturii tributare structurii simple a parabolei, ea așază în pagină singurătatea străinului, mai veche decât toate tiparele.”

Flavia Teoc

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj şi membră a Uniunii Scriitorilor din Danemarca.

Flavia Teoc ne propune o poezie a călătoriei spre noi sau spre alte zări, folosind drept mijloc de transport cuvântul. Să purcedem, așadar, la drum!

Plecarea

Rucsac. Puține obiecte, puține porecle fără înțeles
Și gândul că
Am fost pe munți fără odihnă, fără somn pe povârniș
Pietruit
În mult zgomot, fără ca asta să însemne ceva,
Să ceară o descifrare anume, să mă trezească în
Pântecul unei alte vieți.

Plecam. Purtam încă în mine busola
Nordul ei îmi crescuse o pieliță pe ochi
Doar într-acolo, acolo să urci,
Se întindea preș pentru mine, năștea copii transparenți în fața mea,
Doar într-acolo.

Ceilalți se întorceau. Feliile de pâine
Le înfloriseră în rucsac
Coborau cu spice de grâu pe umeri
De ce veniți, îi întrebam, de ce înapoi spre sud?
Nu știm, noi suntem șerpașii,
Ceilalți încă dorm în paturile lor
Ne visează.

The last of us

Clanul nostru este înrădăcinat în viețuitoare cu mers neglijent și sălbatic,
Schimbându-și culorile în albastru și verde, independent de lumina
Cu viteză necunoscută. Noi nu calculăm, cifrele sunt ostile, atacă fără motiv,
Câștigă toate războaiele și sunt nemuritoare. Eternitatea lor ne emoționează
Ca o pisică ce zgârie cu gheare de piatră din desktopul alb.
Viitorul nostru e în paza bacteriilor din ghețari, arme lăsate de proto-părinți
Să depraveze roboții. Nimic mai caraghios decât logica îngustă
A exercițiilor de suferință fără suferință. Noi defilăm în marș nupțial
Prin spiralele cochiliei: Iubim, murim, înviem. Iubim, murim, înviem
Nemișcat e numai numărul de aur călărit de fizicieni și filosofi
Doar-doar va porni la galop, părăsind teoriile, și va face ceva,
Va inventa o eroare, una singură în favoarea noastră, a ultimilor dintre noi.

 

Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebookX și instagram.