Rețete de post cu varză murată
Rețete simple cu legume și ciuperci.
Articol editat de cristina.rusu, 18 martie 2026, 00:00
Ce putem găti cu varză acră?
Una dintre mâncărurile din postul Paştelui este ciorba de varză acră, simplă sau în combinaţie cu alte legume.
Avem nevoie de o varză murată de circa 2 kg, de două cepe, de 2…3 morcovi şi de pastă de tomate.
Nu este complicat să pregătim această ciorbă, însă ne va lua câteva ore deoarece cotoarele de varză trebuie să fiarbă foarte bine. Desigur, timpul se va reduce dacă le îndepărtăm.
Spălăm varza în apă rece şi apoi o tăiem în bucăţi, după care o lăsăm să fiarbă la foc mic.
Tăiem cepele solzişori, şi le adăugăm în oală, la fel ca şi morcovii, tăiaţi rondele.
Putem pune şi o rădăcină de pătrunjel, tăiată mărunt şi adăugăm suc de roşii sau una, două linguri de pastă de tomate.
Lăsăm ciorba la fiert, la foc mic, pentru încă o oră după care poate fi servită.
Pe lângă varză se mai pot pune câţiva cartofi, tăiaţi cubuleţe.
O altă combinaţie pentru ciorbă este cea de varză murată şi ciuperci.
Se folosesc cantităţi egale de ciuperci şi de varză murată, câte jumătate de kg, două cepe, doi morcovi şi pastă de tomate.
Toate legumele trebuie tocate şi călite uşor în ulei, după care sunt stinse în circa doi litri de apă şi se lasă la fiert circa jumătate de oră.
Se adaugă două, trei linguri de pastă de roşii, sare după gust şi se mai lasă câteva minute la fiert. La sfârşit, după ce oala a fost luată de pe foc, se pot presăra frunze tocate de pătrunjel şi se acoperă cu un capac.
Se serveşte imediat, cu ceapă verde sau cu o ceapă roşie.
Atunci când este folosită o cantitate mai mare de ciuperci, se spune că este o ciorbă boierească.
Avem nevoie de o varză mică, pe care o tăiem fideluţă, de doi, trei morcovi, de două cepe, de două ţeline şi de circa 15 ciuperci.
Tăiem ciupercile în felii subţiri, le călim uşor în ulei, după care adăugăm apă.
Tăiem cepele solzişori, iar morcovii şi ţelinele le tăiem în cubuleţe şi le punem la fiert împreună cu varza şi cu ciupercile.
După circa jumătate de oră, dacă este cazul, se adaugă sare, apoi se opreşte focul şi se presară frunze tocate de pătrunjel.
Combinaţia de varză şi ciuperci poate fi păstrată şi pentru o mâncare.
Avem nevoie de o varză murată, de circa un kg, de jumătate de kg de ciuperci, de ulei, pastă de roşii, o legătură de mărar şi de câteva boabe de piper negru.
După îndepărtarea cotorului, varza este tocată mărunt, iar ciupercile trebuie tăiate felii subţiri.
Se pun la fiert, la foc potrivit, într-un vas în care am turnat trei căni de apă, în care diluăm şi 2, 3 linguri de pastă de roşii, adăugând şi câteva boabe de piper, precum şi mărarul tocat mărunt.
După ce varza s-a înmuiat, se poate turna, pentru savoare, un pahar de vin alb sec. Deoarece varza a fost în saramură, nu mai este cazul să punem şi sare.
La final, se amestecă cu mărarul tocat mărunt.
Radio România Internațional
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.