Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Carmen Secere

Poemele de luni: Carmen Secere

Carmen Secere este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 februarie 2026, 12:55 / actualizat: 2 februarie 2026, 14:11

“în fiecare dimineața ne trezim instruiți
fiecare dimineața are o configurație completă
#bani #plăteștetaxe #lucreazăimaginea
#fătotcepoți

mă plimb prin spații evacuate
care păstrează ecoul dinaintea luptei
un pantof cu șiretul desfăcut
un ruj roșu cardinal de-a curmezișul
un ziar mototolit cu urme de șuncă
o seringă folosită pe jumătate
o medalie ruginită
o carte arsă până la sfârșit

spații golite de salvări
unde aerul îți prăjește pieptul
unde cei care au dispărut te hăituiesc
iar tu aprinzi tremurând o țigară
ca un detaliu al luminii

spații libere de sarcini spații închise și grave
unde moartea îți numără cu duioșie
respirațiile pe minut precum o contabilă
în fustă ispititor de scurtă”,

zugrăvește o lume lirică impregnată în realism și categorică poeta Carmen Secere născută la 20 ianuarie 1975 în Videle, județul Teleorman.

A absolvit Facultatea de sociologie și psihologie Spiru Haret, specializarea sociologie.

A debutat cu volumul „aproape fericiți” în anul 2018. Pe lângă acest volum de debut, mai publică: „mon amour ma tristesse/ întâmplări de viață în est”, „babilon/ macii lui monet” „viața ca o moarte ușoară/ ultima rotație completă a pământului”, toate în 2019, „viața pe gheață/ carmen contra carmen” în 2020, „jucării cu gheare/ neoficial sunt frumoasă”, 2022, „Blank” 2023, „Insula apostaților”, în 2025.

A publicat poeme în cele mai importante reviste literare din România: România literară, Expres Cultural, Viața Românească, Euphorion, Ramuri, Ateneu, Steaua, Neuma, Orizont, Nord Literar, etc.

Poezia sa a fost tradusă în limbile de circulație internațională: engleză, franceză, italiană, spaniolă.

Criticul Adrian Alui Gheorghe surprinde cu spiritu-i arheologic specific structurile lirice care sunt “asemenea unui templu antic: coloanele sunt compuse din propoziții care revin și, cu fiecare repetiție, devin tot mai puternice, se încheagă și formează niște stâlpi de susținere. Deasupra e un acoperiș rotund, pentru că templul e circular, astfel că, de oriunde pornești, te întorci de unde ai plecat.”

A câștigat mai multe premii literare, printre care: premiul „Horațiu Ioan Lașcu” al filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, concursul național de poezie „Porni Luceafărul”, Botoșani, 2018 și Premiul “Mariana Marin” Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București Poezie.

Șerban Axinte afirmă despre Carmen Secere că “are un mod special de a se raporta la ceea ce numim îndeobște realitate. Pentru că aceasta se schimbă în orice moment în funcție de cum anume este observată. Se știe, fizica modernă a certificat faptul că lucrurile există și își au locul lor în spațiu doar în relație cu cel care le privește.”

Carmen Secere este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Poezie.

Carmen Secere

“…cititul reprezintă drumul spre libertate. Este pregătirea noastră pentru viaţă, pentru altfel de viaţă. Ne ajută să ne amintim, să ne imaginăm, să ne descoperim. „Să citim şi să dansăm; aceste două distracţii nu vor face rău lumii”, spunea Voltaire. Poezia este un tărâm ademenitor, totul este să cauţi tărâmuri ademenitoare într-o viaţă. Pare greu de abordat, dar dacă îi dai o şansă vei descoperi un mănunchi de chei cu care poţi să deschizi uşile ferecate din celălalt şi uşile ferecate din tine” și acest avânt îl simțim integral în poemele sale.

(Cineva, nu știu cine, îmi cotrobăie somnul)

Cineva, nu știu cine, îmi cotrobăie somnul. Poate caută un refugiu sau poate pune la loc un vis, fără să știe că îmi duc viața într-un singur cerc, alături de cei care suferă de rătăcire. Era în anul când ploua doar la ferestre, iar poștașii cu barbă ocoleau tot pământul să îmi aducă biletele de dragoste dintr-un sertar suprarealist, în care ceasul tău de mână arăta mai mult cu 20 de ani. Nu știam să citesc pe limba ta, plângeam în hohote pe marginea patului cu cearșafuri de unică folosință, în care apoi înfășuram înecații, să îi duc la mal. La sfârșit am rămas cu nemărginita frică de a dormi pe întuneric, făcută ghem, cântându-mi singură.

afară
cum e lumea mă întreabă iubitul
meu
sunt mai multe mașini decît treceri
de pietoni
dar păsări albe
cîte păsări albe ai văzut
afară se trăiește după un cod
nescris
nu există milă
dacă nu ești dispus să renunți la
tot ești pierdut
afară urmărești un avion de hîrtie
care merge spre casă
și acasă oricine vrea să ajungă
afară nu este o sală de jocuri ci un
spital de nebuni
unde te strîng pantofii și bătăturile
chiar dor
cum e lumea mă întreabă iubitul
meu
prea mare îi răspund și fixez pereții
de teamă că ar putea să plece
undeva