Ascultă Radio România Cluj Live

Mani Gyenes, erou la Raliul Dakar

Povestea impresionantă a lui Emanuel Gyenes la Dakar.

Mani Gyenes, erou la Raliul Dakar

Articol editat de cristina.rusu, 23 ianuarie 2026, 15:59

Motociclistul Emanuel Gyenes a fost primit, vineri, 23 ianuarie, la locul de muncă din municipiul Satu Mare, cu artificii și tort de către colegii lui, el afirmând că încă are probleme cu ochiul stâng, cu care vede dublu, în urma căzăturii de la Raliul Dakar, desfășurat luna aceasta în Arabia Saudită, fiindu-i afectați doi mușchi.

 

‘Am fost și acum două zile aici în Satu Mare la un oftalmolog, m-au consultat, ieri am făcut un RMN, azi mi-au venit rezultatele și într-adevăr am doi mușchi ai ochiului stâng afectați. O să vedem ce trebuie făcut.

Acum că am terminat, sunt super fericit că am tras de mine, dar atunci au fost momente când am vrut să abandonez. A fost foarte greu când trebuia să iau decizia, când știam că pot să stau în picioare și motocicleta este OK.

Mi-am dat seama de multe lucruri și așa este, când simți că nu mai poți, mai poți foarte mult, poți să tragi foarte mult de tine’, a declarat sportivul.

El a povestit cum a căzut, când traseul lui s-a intersectat cu dunele de pe un alt drum principal.

‘A fost un drum perpendicular cu drumul meu pe care trebuia să-l trec, îl aveam în road book trecut cu două semne de exclamare, trei semne este cel mai mare pericol. Nu îmi aduc aminte dacă m-a avertizat, dar sigur m-a avertizat, dar nu l-am luat în considerare și practic am trecut peste acel drum.

De prima dună am trecut, la a doua am zburat, am simțit că mi s-a deschis airbag-ul. De când am căzut nu îmi mai aduc aminte de nimic. Când a venit băiatul din Mongolia și polonezul din spatele meu, erau la vreo 30 de secunde, ei au spus că eram deja în picioare, dar nu îmi aduc aminte.

Voiam să îmi ridic motocicleta și să îmi continui drumul dar nu am putut. Ei mi-au ridicat motocicleta, am căzut încă o dată, mi-au ridicat încă o dată motocicleta, am mai căzut și într-un interval de un minut, mi-au spus ei, i-am întrebat de vreo cinci ori câți km mai am până la finiș, atunci au văzut că ceva nu e OK, au chemat elicopterul’, a spus Mani.

Lui i-a revenit memoria de abia când a venit echipa de medici să îl consulte dacă poate să continue cursa.

‘Eu nu îmi aduc aminte de când a venit elicopterul, băieții de la medical, că trebuia să răspund coerent și precis că dacă nu mi-ar fi tăiat cablurile de la GPS, m-ar fi pus în elicopter și direct acasă. Băieții din Polonia m-au ajutat să îmi prind ambreiajul, ghidonul mi s-a îndoit, GPS și toate cele de carbon s-au rupt. Medicii au hotărât că mă lasă să merg până la finiș, cu condiția să merg după cineva. (…) Mi-am dat seama că nu văd clar.

În bivuac mi-am dat seama că eram plin de sânge, nu știu de unde mi-au curs, am mers să cumpăr piese și băieții de acolo m-au ajutat să îmi schimb piesele. Aveam mâinile umflate la încheieturi. Mi-au făcut un CT, totul a fost OK, mi-au dat pastile de durere’, a mai spus riderul.

El a spus că în fiecare dimineața spera să poată vedea din nou bine. Majoritatea drumului rămas l-a făcut în special orientându-se mai mult cu ochiul drept după alți colegi.

‘În fiecare dimineață mă uitam la cusătura de la cort să văd dacă o văd dublu, îmi doream să ajung la ziua de odihnă. Am mers în ritm mai slab, dar în ziua de odihnă m-am simțit cel mai rău. Am dormit la hotel, cu speranța că voi fi mai bine. Dimineața am mers la micul dejun, dar nimic nu am înțeles din acel mic dejun. Am vrut să îmi iau măsline cu furculița și nu puteam’, a mai afirmat Mani.

Gyenes a participat la 16 ediții ale Raliului Dakar, reușind să finalizeze 14 ediții. În acest an s-a clasat locul 4 la categoria Original by Motul (fără asistență tehnică) și pe locul 25 la general.

 

AGERPRES

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Patru vehicule implicate într-un accident pe DN 17
Transilvania joi, 29 octombrie 2026, 11:52

Patru vehicule implicate într-un accident pe DN 17

Un accident rutier în lanţ, în care au fost implicate patru vehicule, s-a produs în această dimineaţă, joi, 29 octombrie, pe Drumul Naţional...

Patru vehicule implicate într-un accident pe DN 17
Energie verde pentru Zalău: Prima centrală fotovoltaică, aproape de finalizare
Transilvania joi, 29 octombrie 2026, 11:37

Energie verde pentru Zalău: Prima centrală fotovoltaică, aproape de finalizare

Lucrările au avansat, terenul fiind amenajat, iar cele 1.516 panouri fotovoltaice monocristaline, cu o putere de 660 W fiecare, au fost deja...

Energie verde pentru Zalău: Prima centrală fotovoltaică, aproape de finalizare
O femeie a fost împușcată mortal cu o armă de vânătoare!
Transilvania joi, 29 octombrie 2026, 10:13

O femeie a fost împușcată mortal cu o armă de vânătoare!

O femeie în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața în seara zilei de miercuri, 28 octombrie, în localitatea Poienile de Sub Munte, județul...

O femeie a fost împușcată mortal cu o armă de vânătoare!
Sarmizegetusa Regia, deschisă turiștilor doar o zi pe săptămână
Transilvania miercuri, 28 octombrie 2026, 17:09

Sarmizegetusa Regia, deschisă turiștilor doar o zi pe săptămână

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei va putea fi vizitată de turişti doar duminica, pe parcursul lunii noiembrie, potrivit...

Sarmizegetusa Regia, deschisă turiștilor doar o zi pe săptămână
Transilvania miercuri, 28 octombrie 2026, 16:16

Un bărbat, rănit grav de un copac căzut peste el

Misiune de salvare a unui bărbat în vârstă de 46 de ani, accidentat în urma căderii unui lemn peste unul dintre membrele inferioare, într-o...

Un bărbat, rănit grav de un copac căzut peste el
Transilvania miercuri, 28 octombrie 2026, 10:46

Un nou drum de 19 kilometri ar putea schimba traficul din nordul Oradiei

Consiliul Județean Bihor a desemnat firma care va pregăti studiul de fezabilitate pentru Inelul Rutier Metropolitan de Nord, proiect care ar urma...

Un nou drum de 19 kilometri ar putea schimba traficul din nordul Oradiei
Transilvania miercuri, 28 octombrie 2026, 10:35

Iarna vine cu reguli noi pe drumurile județene. Fără nisip pe parbrize și utilaje monitorizate prin GPS

Pregătirile pentru iarna 2026–2027 intră pe ultima sută de metri la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.   Licitația pentru...

Iarna vine cu reguli noi pe drumurile județene. Fără nisip pe parbrize și utilaje monitorizate prin GPS
Transilvania miercuri, 28 octombrie 2026, 10:21

Transfăgărășanul, închis din cauza condițiilor meteo

Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost oprită marți seara, 27 octombrie, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă din cauza vremii...

Transfăgărășanul, închis din cauza condițiilor meteo