Ascultă Radio România Cluj Live

Sărbătoarea Sfântului Andrei – tradiții în satul românesc

Noaptea Sfântului Andrei este o aşa-zisă noapte magică.

Sărbătoarea Sfântului Andrei – tradiții în satul românesc

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 noiembrie 2025, 00:00

În satul românesc se făcea deosebire între sărbătoare şi zi ţinută. Ziua de sărbătoare era ziua în care oamenii se pregăteau să meargă la biserică; şi pentru a merge la biserică, se curăţau trupeşte în primul rând: se spălau şi îşi îmbrăcau haine curate, pentru că se considera că e mare păcat să te duci necurat trupeşte în Casa Domnului.

Ziua ţinută era ziua în care oamenii se comportau în mod normal, dar erau interzise anumite lucrări sau trebuiau să facă anumite lucruri.

Ziua Sfântului Andrei era şi zi de sărbătoare, dar şi zi ţinută, după cum susţine etnograful Ioan Toşa:

  • Sf. Andrei era şi zi de sărbătoare, pentru că dimineaţa preotul făcea slujbă la biserică, aşa cum se face şi în ziua de astăzi. Dar era şi o zi ţinută, pentru că ziua respectivă în calendarul popular însemna ceva.
Sf. Andrei era considerat protectorul animalelor domestice, stăpânul lupilor. Pe de altă parte, Sf. Andrei era legat într-un fel şi de strigoi. În calendarul bisericesc ziua liturgică începe de seara, din ajun, şi ţine până a doua zi, la ajun.
De aceea şi sfântul acesta în calendarul popular era ţinut din ajunul Sfântului Andrei. Atunci oamenii se pregăteau să ascundă toate meliţele, instrumentele cu care se prelucra cânepa; pentru că se credea că noaptea ies strigoii şi fură limbile acestea de meliţă, merg la întretăierea drumurilor sau între hotare şi se bat cu ele până la miezul nopţii. Şi ca să nu aibă cu ce să se bată, ascundeau meliţele respective.

Noaptea Sfântului Andrei este o aşa-zisă noapte magică, când pentru a se ţine în cumpănă răul, se recurge la diferite gesturi care au menirea de a proteja oamenii şi animalele:

  • În noaptea de Sf. Andrei tinerii se adunau la o casă şi păzeau usturoiul. În ajunul de Sf. Andrei, ca să fie apăraţi de strigoi, se ungeau porţile, ferestrele, uşile cu usturoi, crezându-se că strigoii nu se mai apropie. Se păzea usturoiul, să nu-l fure cineva, crezându-se că dacă cineva fură usturoiul, atunci sunt ameninţaţi de strigoi în anul care urmează.

Sărbătoarea de Sf. Andrei aduce cu ea multă energie spirituală, numai bună pentru a fi valorificată în farmece de dragoste, la care recurgeau fetele de măritat pentru a afla cum le va fi norocul în anul următor şi dacă se vor mărita curând:

  • Se credea că în noaptea de Sf. Andrei, dacă fata merge cu o lumânare la fântână şi se uită cu lumânarea în apa din fântână, îşi poate vedea ursitul.
Un alt obicei de a afla când se mărită era să pună boabe de grâu sub pernă înainte de culcare. Se credea că dacă noaptea visează că cineva vine să fure din grâul respectiv, ea se va mărita în câşlegile Crăciunului, adică în zilele în care se putea face nuntă între Crăciun şi lăsarea postului de Paşti.
Ceea ce este foarte interesant legat de rolul ajunului de Sf. Andrei era că în ajun copiii puneau în apă ramuri de măr dulce ca să înfrunzească. În unele cazuri chiar înfloreau, înainte de anul nou. Din ramurile acestea de măr dulce, care erau puse în ajun de Sf. Andrei, se făcea sorcova.

În satele româneşti gospodarii obişnuiau ca de Sf. Andrei să pună grâu la încolţit pentru a afla cum va fi recolta de anul viitor, dar şi cât de prosperă va fi casa şi familia în anul ce vine. Nu în ultimul rând, vremea din noaptea de Sf. Andrei ne va spune cum va fi iarna care urmează: dacă vom avea parte de un cer senin în această noapte, iarna care vine va fi una blândă.

 

 

 

Rodica Tulbure / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

 

Simfonia apelor la Colibița: Orchestra New Hope a unit arta clasică și natura într-un concert pe ponton plutitor
Cultural sâmbătă, 22 august 2026, 12:05

Simfonia apelor la Colibița: Orchestra New Hope a unit arta clasică și natura într-un concert pe ponton plutitor

Oglinda lacului Colibița a devenit, vineri seară, 21 august, scena unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente muzicale găzduite vreodată în...

Simfonia apelor la Colibița: Orchestra New Hope a unit arta clasică și natura într-un concert pe ponton plutitor
A murit Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei
Cultural joi, 20 august 2026, 16:05

A murit Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului al XX-lea și o personalitate a artei lirice internaționale,...

A murit Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei
Istorie și artă contemporană, în fostul grajd Wesselényi
Cultural joi, 20 august 2026, 15:13

Istorie și artă contemporană, în fostul grajd Wesselényi

Fostul grajd al castelului Wesselényi din Jibou a fost transformat în spaţiu pentru artă contemporană.   Noul spaţiu expoziţional a fost...

Istorie și artă contemporană, în fostul grajd Wesselényi
Gaudeamus aduce cartea în Piața Mare din Sibiu
Cultural joi, 20 august 2026, 13:04

Gaudeamus aduce cartea în Piața Mare din Sibiu

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România e, până duminică, 23 august, în Piața Mare din Sibiu.   Timp de patru zile, 15 pavilioane...

Gaudeamus aduce cartea în Piața Mare din Sibiu
Cultural joi, 20 august 2026, 11:55

Trei zile dedicate culturii maghiare la Oradea

Oradea găzduieşte, începând de joi, 20 august, până în 22 august, Zilele Culturii Maghiare.   Evenimentul propune publicului spectacole...

Trei zile dedicate culturii maghiare la Oradea
Cultural joi, 20 august 2026, 10:44

Pasajele istorice ale Bistriței prind viață la finalul lunii august

Centrul vechi al Bistriței devine, în perioada 28–30 august, gazda celei de-a patra ediții a festivalului „Povestea Vinului pe Pasajele...

Pasajele istorice ale Bistriței prind viață la finalul lunii august
Cultural marți, 18 august 2026, 16:05

Noaptea Muzeelor revine în sate

Peste 165 de muzee, colecții și obiective de patrimoniu din mediul rural vor participa la cea de-a patra ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor...

Noaptea Muzeelor revine în sate
Cultural marți, 18 august 2026, 12:47

Expoziție de broderii tradiționale din Câmpia Transilvaniei, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei deschide publicului, începând cu 20 august, o nouă expoziție dedicată artei textile a comunităților...

Expoziție de broderii tradiționale din Câmpia Transilvaniei, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei