Prima pagină » Diverse » O istorie cu controverse a iluminatului public

O istorie cu controverse a iluminatului public

În zilele noastre nici nu ne putem imagina cum ne-am desfășura activitățile în lipsa iluminatului electric.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 noiembrie 2025, 00:00

Ce-ar fi România fără oraşele sale frumoase, iar oraşele cum s-ar descurca fără iluminatul public? Cel puţin aceasta e perspectiva de astăzi, dar să ştiţi că de-a lungul timpului iluminatul public s-a confruntat cu destule păreri negative.

Începuturile

În Europa medievală, porţile cetăţilor erau închise peste noapte, iar străzile erau lăsate în întuneric. În timp au apărut însă şi excepţii: ştim de pildă că în 1414, la Londra, locuitorii trebuiau să aşeze felinare în exteriorul caselor, un exemplu pe care l-au urmat mai apoi multe oraşe, în special pe timp de iarnă. Stâlpii de iluminat au apărut abia mult mai târziu, în Franţa, pe vremea lui Ludovic al XIV-lea şi doar pentru anumite artere considerate importante. Aceste prime măsuri reflectau două lucruri: în primul rând dorinţa de vizibilitate, dar şi nevoia de a controla spaţiul public urban pe timp de noapte.

Epoca gazului

În anii 1820-1840 marile capitale au început să adopte gazul ca soluţie pentru iluminatul străzilor. Avantajele erau evidente: mai multă lumină pe stradă, mai multă activitate după lăsarea serii, sentiment de siguranţă şi prestigiu urban. Pe de altă parte ştim că a existat şi opoziţie faţă de iluminatul public. Acesta era perceput ca un instrument al poliţiei, care permitea mai multă supraveghere; apoi cei care nu ieşeau noaptea din casă nu înţelegeau de ce trebuie să plătească pentru cei care aveau nevoie de iluminat să ajungă acasă după o noapte de distracţie.

Era electrică

Prima centrală de curent din Londra, „Holborn Viaduct Power Station”, a fost construită în 1882 pentru iluminat stradal şi locuinţe. Această tranziţie a schimbat nu doar tehnologia, ci şi ritmul urban: oraşele au început să rămână „deschise” mai mult timp, viaţa de noapte s-a intensificat, iar spaţiul public a căpătat alte atribute.

Pe de altă parte la începutul secolului XX, un articol nota că un oraş plătea cam degeaba pentru iluminat stradal, că facturile erau mari, dar becurile erau slabe.

Oamenii se plângeau că iluminatul era atât de prost că se vede doar stâlpul şi nimic altceva; ori, din contră, se plângeau că prin iluminat autorităţile vor să-i controleze şi mai mult, ceea ce arată că anii au trecut, dar mentalităţile au rămas aceleaşi.

Iluminatul a devenit în cele din urmă un element esenţial al infrastructurii urbane: fără el, spaţiile publice de noapte rămân slab folosite, iar economia urbană şi siguranţa pot fi afectate.