Ascultă Radio România Cluj Live

1 milion de euro pentru persoanele cu venituri reduse

Sprijin concret pentru cei vulnerabili: 1 milion de euro pentru locuințe sociale.

1 milion de euro pentru persoanele cu venituri reduse

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 16 septembrie 2025, 11:05

1 milion de euro pentru persoanele cu venituri reduse! E suma de bani pe care Consiliul Județean o alocă cumpărării de locuințe sociale destinate persoanelor cu venituri reduse.

 

Locuințele vor fi achiziționate direct de pe piață.

În paralel, continuă lucrările la locuințele sociale ridicate de municipalitate pe strada Sobarilor.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea a adus detalii astăzi la postul nostru de radio

Este vorba de proiectul pe care noi l-am demarat de acum câțiva ani, este un proiect pe care îl facem împreună cu ADIZNC, adică este acea asociație de dezvoltare intracomunitară, prin care noi achiziționăm apartamente pentru cei care nu își permit să-și cumpere unul, în special pentru cei ce locuiesc în zona Pata Rât.

Până în acest moment avem peste 110 apartamente achiziționate o parte dintre ele au fost cumpărate din fondurile norvegiene.

Deci, practic, destinația acestor fonduri a fost clară, specială pentru persoanele marginalizate social și pentru cei care sunt la Pata Rât.

Până în acest moment, peste 110 familii au fost relocate de acolo de la Pata Rât, în total peste 500 de persoane. Aici nu discutăm doar de achiziția de apartament, ci discutăm și de partea de mentorat, de pregătire a acestor familii, ca ele să poată să fie integrate în societate, să poată să conviețuiască cu ceilalți vecini.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

 

Siguranță sporită în jurul școlilor
De prin Cluj marți, 3 martie 2026, 14:09

Siguranță sporită în jurul școlilor

Măsuri de siguranță în zona școlilor din Cluj-Napoca, în urma incidentelor din trafic din ultimele luni în care au fost implicați elevi....

Siguranță sporită în jurul școlilor
Ce a făcut şi ce nu a făcut Primăria Cluj-Napoca după accidentul elevului de la Báthory
De prin Cluj marți, 3 martie 2026, 14:08

Ce a făcut şi ce nu a făcut Primăria Cluj-Napoca după accidentul elevului de la Báthory

La cinci luni de la accidentul din octombrie 2025, când un elev de 12 ani de la Liceul Teoretic Báthory István a fost lovit de o mașină pe...

Ce a făcut şi ce nu a făcut Primăria Cluj-Napoca după accidentul elevului de la Báthory
Cu centura metropolitană ”în aer”, dar cu patru drumuri de legătură!
De prin Cluj marți, 3 martie 2026, 13:57

Cu centura metropolitană ”în aer”, dar cu patru drumuri de legătură!

Primăria clujeană a dat ordin de începere a lucrărilor pentru patru drumuri de legătură cu centura metropolitană. Dar contractul pentru...

Cu centura metropolitană ”în aer”, dar cu patru drumuri de legătură!
Începe votul pentru reabilitarea Bazei Sportive Farmec
De prin Cluj luni, 2 martie 2026, 16:54

Începe votul pentru reabilitarea Bazei Sportive Farmec

Primăria Cluj-Napoca anunță începerea procesului de vot pentru alegerea variantei de concept care va sta la baza proiectării...

Începe votul pentru reabilitarea Bazei Sportive Farmec
De prin Cluj luni, 2 martie 2026, 12:03

Primăriile decid soarta jocurilor de noroc: consultare la Cluj, interdicție la Florești

Odată cu măsurile de reformă administrativă, Guvernul a dat posibilitatea primăriilor să decidă dacă păstrează sau elimină jocurile de...

Primăriile decid soarta jocurilor de noroc: consultare la Cluj, interdicție la Florești
De prin Cluj vineri, 27 februarie 2026, 16:55

Contractul pentru Centura Metropolitană a Clujului a fost reziliat!

Decizia a fost anunțată vineri, 27 februarie, de primarul Emil Boc, ca urmare a suspiciunilor de fraudă masivă din timpul licitației. Șeful...

Contractul pentru Centura Metropolitană a Clujului a fost reziliat!
De prin Cluj vineri, 27 februarie 2026, 16:15

Clujul pune cultura în meniu: un salam de biscuiți va finanţa proiecte culturale

Cluj-Napoca devine primul oraș din România care încearcă să susțină cultura cu un desert. Proiectul „Doza de Cultură” propune ca o parte...

Clujul pune cultura în meniu: un salam de biscuiți va finanţa proiecte culturale
De prin Cluj joi, 26 februarie 2026, 15:03

Un nou parc pentru comunitate

Primăria municipiului Cluj-Napoca va amenaja un nou parc în oraş, pe o suprafaţă de peste 3 hectare, a anunţat viceprimarul Dan Tarcea pe...

Un nou parc pentru comunitate