Ascultă Radio România Cluj Live

Cetatea Poenari s-a redeschis pentru vizitatori

Cetatea a fost sursă de inspirație a scriitorului francez Jules Verne pentru romanul "Castelul din Carpați".

Cetatea Poenari s-a redeschis pentru vizitatori
Foto: Consiliul Județean Argeș

Articol editat de cristina.rusu, 14 aprilie 2025, 13:10

Cetatea Poenari din județul Argeș, cunoscută ca loc de refugiu al domnitorului Vlad Țepeș, s-a redeschis pentru vizitatori, după ce a trecut printr-un amplu proces de restaurare.

 

Printre lucrările realizate se numără consolidarea zidurilor și repararea celor peste 1.400 de trepte pe care se urcă până la cetate.

Pe vârful Muntelui Cetăţuia, într-un cadru natural fortificat, la o distanţă de 25 km faţă de municipiul Curtea de Argeş, se înalţă Cetatea Poenari, nominalizată astfel, cu precădere, atât de izvoarele vremii, cât şi în istoriografia de specialitate, după satul din apropiere, aflat la circa 6 km depărtare.

Deşi cetatea este amplasată la numai doi kilometri de satul Căpăţâneni, ea a primit numele de Poenari, de la satul puţin mai îndepărtat, însă, foarte probabil, mai vechi, pe care l-a şi stăpânit, după cum se arată într-un hrisov dat hareşenilor (arefenilor) de Mircea Ciobanul la 8 aprilie 1546. Cu acest nume o întâlnim în izvoarele documentare din veacurile XV-XVI, dar şi în cronicile din secolele XVII-XVIII.

De-a lungul timpului, castelul a fost fortăreață în calea otomanilor, visterie, dar și temniță pentru boieri. Cetatea a fost principal sursă de inspirație a scriitorului francez Jules Verne pentru romanul „Castelul din Carpați”.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Gerul aduce tot mai mulți oameni în adăposturi
Social luni, 2 februarie 2026, 13:53

Gerul aduce tot mai mulți oameni în adăposturi

Autoritățile locale iau măsuri suplimentare pentru identificarea și preluarea persoanelor fără adăpost în contextul temperaturilor foarte...

Gerul aduce tot mai mulți oameni în adăposturi
Noi concedieri în industria componentelor auto
Social luni, 2 februarie 2026, 11:22

Noi concedieri în industria componentelor auto

În România sunt anunţate noi concedieri în industria componentelor auto, pe fondul dificultăţilor pe care le întâmpină industria europeană...

Noi concedieri în industria componentelor auto
Astăzi sărbătorim trecerea vulpii peste gheaţă!
Social luni, 2 februarie 2026, 06:00

Astăzi sărbătorim trecerea vulpii peste gheaţă!

O sărbătoare cu iz meteorologic este onorată în fiecare an, în data de 2 februarie, în satele de pe valea Someşului. Este vorba de evenimentul...

Astăzi sărbătorim trecerea vulpii peste gheaţă!
Încă un tânăr a murit în urma incendiului de la barul din Crans Montana
Social duminică, 1 februarie 2026, 16:06

Încă un tânăr a murit în urma incendiului de la barul din Crans Montana

Câteva zeci dintre răniţi, mulţi în stare gravă, sunt încă spitalizaţi în Elveţia, dar şi în Franţa, Germania, Italia şi Belgia....

Încă un tânăr a murit în urma incendiului de la barul din Crans Montana
Social duminică, 1 februarie 2026, 15:16

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer cere intervenţia Avocatului Poporului în legătură cu prima zi de concediu medical

Până în prezent nu au fost prezentate date statistice, analize de impact sau evaluări care să demonstreze existenţa şi amploarea abuzurilor...

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer cere intervenţia Avocatului Poporului în legătură cu prima zi de concediu medical
Social duminică, 1 februarie 2026, 14:17

Carlos Alcaraz – învingător la AO 2026

Australian Open era singurul turneu de Mare Şlem care lipsea din palmaresul lui Alcaraz, care a cucerit, la doar 22 de ani, şapte trofee majore de...

Carlos Alcaraz – învingător la AO 2026
Social duminică, 1 februarie 2026, 11:53

AEI: facturile la gaze vor fi cu până la 30% mai mari, în luna ianuarie 2026

Acest consum suplimentar a fost acoperit în special din importuri, care au venit cu preţuri de până la 40% mai mari, susţine preşedintele AEI,...

AEI: facturile la gaze vor fi cu până la 30% mai mari, în luna ianuarie 2026
Social sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 13:20

Elena Rybakina a triumfat la AO 2026

Ea a învins-o în trei seturi, 6-4, 4-6, 6-4, pe belarusa Aryna Sabalenka, liderul clasamentului WTA, în finala disputată sâmbătă, 31 ianuarie...

Elena Rybakina a triumfat la AO 2026