Ascultă Radio România Cluj Live

CIA: pandemia COVID-19 este ‘mai probabil’ să fi provenit dintr-un laborator decât din natură

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din Statele Unite a evaluat că pandemia COVID-19 este 'mai probabil' să fi provenit dintr-un laborator decât din natură, a declarat sâmbătă, 26 ianuarie un purtător de cuvânt al acestei agenţii americane, informează Reuters.

CIA: pandemia COVID-19 este ‘mai probabil’ să fi provenit dintr-un laborator decât din natură

Articol editat de Cristian Zoicaș, 26 ianuarie 2025, 14:05

Ambasada Chinei la Washington nu a dat curs deocamdată unei solicitări transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă.

Nu este clar în ce măsură CIA a colectat noi informaţii cu privire la originea COVID-19 şi dacă aceste noi dovezi au fost utilizate pentru a formula cea mai recentă evaluare.

Într-un interviu acordat pentru site-ul Breitbart News după confirmarea sa de către Senatul Statelor Unite, noul director al CIA, John Ratcliffe a declarat că una dintre priorităţile sale este ca agenţia pe care o conduce să facă o evaluare publică a originii pandemiei de COVID-19.

‘După cum ştiţi, am afirmat în mod oficial că informaţiile noastre, ştiinţa noastră şi bunul simţ ne dictează faptul că originea COVID-19 a fost o scăpare accidentală a unui virus de la Institutul de Virusologie din Wuhan’, a adăugat noul director al CIA.

 

 

Agerpres

Ce înseamnă când câinele te urmărește mereu peste tot?
Diverse luni, 30 iunie 2025, 18:00

Ce înseamnă când câinele te urmărește mereu peste tot?

Te-ai întrebat vreodată, în timp ce îți bei cafeaua sau lucrezi liniștit la laptop, de ce câinele tău stă cu ochii țintă la tine,...

Ce înseamnă când câinele te urmărește mereu peste tot?
Studiu: Somnul necorespunzător „ucide lent”
Diverse luni, 30 iunie 2025, 12:00

Studiu: Somnul necorespunzător „ucide lent”

Un studiu amplu realizat de Universitatea Semmelweis din Budapesta, care a analizat datele a peste 2,1 milioane de participanți din 79 de cercetări...

Studiu: Somnul necorespunzător „ucide lent”
O cafenea a devenit extrem de populară! De ce?
Diverse luni, 30 iunie 2025, 00:00

O cafenea a devenit extrem de populară! De ce?

Publicaţia South China Morning Post titreză: Cafeaua cu intestine de porc a devenit extrem de populară în China.   În orașul chinezesc...

O cafenea a devenit extrem de populară! De ce?
Berea fără alcool, risc pentru diabet și obezitate
Diverse duminică, 29 iunie 2025, 12:00

Berea fără alcool, risc pentru diabet și obezitate

Berea fără alcool creşte riscul de apariţie a diabetului şi obezităţii, arată cercetări realizate de oamenii de ştiinţă din Germania şi...

Berea fără alcool, risc pentru diabet și obezitate
Diverse duminică, 29 iunie 2025, 00:00

Cum răcorim camera fără aer condiționat

Arhitect: „Ca să răcorești camera și să dormi mai bine când e cald, pune un prosop în spatele ventilatorului”   Odată cu sosirea...

Cum răcorim camera fără aer condiționat
Diverse sâmbătă, 28 iunie 2025, 12:00

„Planta nemuririi” câștigă popularitate în Occident

Plante precum ginseng şi ginkgo biloba sunt cunoscute şi folosite de mult timp pentru un plus de energie, claritate mentală şi protecţie...

„Planta nemuririi” câștigă popularitate în Occident
Diverse sâmbătă, 28 iunie 2025, 00:00

Patru tendinţe dominante în materie de genţi

Vara 2025 aduce patru tendinţe dominante în materie de genţi, care combină stilul cu funcţionalitatea şi aduc un suflu nou garderobei estivale....

Patru tendinţe dominante în materie de genţi
Diverse vineri, 27 iunie 2025, 12:00

Ce alimente favorizează transpirația excesivă vara

Anumite alimente stimulează transpiraţia, fiind recomandată evitarea lor vara.   Acestea activează efectul termogen – în timpul...

Ce alimente favorizează transpirația excesivă vara