Ascultă Radio România Cluj Live

Alo, Alopedi? Cum au trecut primii zece ani?

Dna doctor Daniela Dreghiciu ne povestește despre cum este să lucrezi în cadrul unui asemenea serviciu, ce s-a schimbat în cei 10 ani de activitate, și ne spune și dacă 2023 a fost un an bun:

Alo, Alopedi? Cum au trecut primii zece ani?

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 ianuarie 2024, 14:48

Daniela Dreghiciu: Toți anii au fost buni, n-am avut incidente la Alopedi și parcă nici nu ne așteptam să se înțeleagă chiar atât de bine de la început poziția unui call center de acest tip în cadrul serviciilor medicale. Foarte puține ambulanțe au trebuit trimise la domiciliul copiilor, foarte puțini copii în stare gravă în fiecare an. Din punctul acesta de vedere, da, a fost un an foarte bun, dar practic în niciun an nu am avut multe situații care să nu aparțină unui serviciu de call center.

Reporter: Cum se poartă părinții? Sunt mulți sau puțini cei care se alarmează prea repede și poate nejustificat?

Daniela Dreghiciu: Ar trebui părinții să se informeze mai ales de la cadrele medicale. Părinții au tendința de a se informa de pe rețelele de socializare sau de pe internet, pe care le accesează, fără a ști cu exactitate cum. Marea majoritate a bolilor copilăriei sunt boli banale, sunt boli care sunt auto-limitate, care trec de la sine. Și, de fapt, noi ajutăm să treacă mai ușor peste aceste boli.

Reporter: Ce s-a schimbat în cei 10 ani de activitate?

Daniela Dreghiciu: S-a îmbunătățit foarte mult comunicarea dintre medic și pacient, s-a îmbunătățit poate și pentru că aceeași medici lucrează și la Alopedi, dar și față în față cu pacienți. Un alt lucru bun este că și tu ca medic trebuie să-ți structurezi foarte bine informația ca să poți comunica telefonic, ori asta te ajută după aceea și în evaluare, în tratament față în față. Și noi ca și medici ne dezvoltăm prin acest call center, iar pentru părinți faptul că au acces la orice oră și mai ales la orele acelea la care stadiul de panică e maxim, au acces la un sfat medical avizat. Noi chiar credem că efectul va fi renunțarea la rețelele de socializare și încercarea de comunicare cu medicul, mai puțin cu colegii, prin rețele de socializare pentru că chiar dacă crezi că a trăit aceeași experiență ca și tine, nu, copiii nu sunt identici și probabil nici experiențele.

Reporter: Care este cea mai mare provocare a unui medic ce lucrează la serviciul de urgențe pediatrice Alopedi?

Daniela Dreghiciu: Trecerea de la consultul față în față la evaluare bazată pe răspunsurile părinților. E un fel de comunicare prin telefon, care diferă total de comunicarea fața în față și nu ai sprijinul consultului în sine. Și atunci deseori revii la aceeași întrebare doar ca să fii sigur că un anume efect este exact acela pe care îl bănuiești. Pentru că evaluarea în sine a gravității se bazează pe un algoritm, întrebări și răspunsuri și ulterior trebuie să decizi când trebuie să meargă copilul la spital.

Reporter: Chiar dacă Alopedi a pornit la drum cu gândul că va activa doar în Cluj, s-a dovedit a fi de mare ajutor pentru mult mai mulți părinți.

Daniela Dreghiciu: Inițial, am vrut să fie un call center pentru zona Clujului, pentru că în afară de recomandările privind îngrijirea copilului bolnav, e important și să spui părintelui unde trebuie să meargă la doctor și mai ales când trebuie să meargă la doctor. Și asta presupune să știi serviciile medicale existente în teritoriul respectiv. De aceea, inițial ne-am propus să ajutăm zona metropolitană Cluj, dar ca medic, tu nu poți refuza ajutorul niciunui copil bolnav și an de an, în jur de 40% dintre apeluri sunt din alte județe și alte zone.

Reporter: La finalul acestui foarte scurt bilanț de activitate Alopedi făcut pentru noi de dna. dr. Daniela Dreghiciu, trebuie adăugat doar atât: La mulți ani, Alopedi!

 

Anca Brășfălean

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Reportaje vineri, 26 iunie 2026, 00:05

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării

Organismul unui om bolnav nu poate face față cu succes pierderii căldurii prin transpirația excesivă, în special în zilele cu temperaturi...

Ce boli se agravează în zilele caniculare și care sunt riscurile deshidratării
Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Reportaje joi, 25 iunie 2026, 13:10

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design

La 100 de ani de existență, Universitatea de Artă și Design sărbătorește printr-o serie de evenimente diverse. Cel mai recent a avut loc...

Coleg ilustru la Universitatea de Artă și Design
Despre artă și cinema pe franțuzește
Reportaje miercuri, 24 iunie 2026, 10:59

Despre artă și cinema pe franțuzește

Unul dintre proiectele cu tradiție la Festivalul Internațional de Film Transilvania este juriul tinerilor francofoni, derulat în parteneriat cu...

Despre artă și cinema pe franțuzește
Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban
Reportaje sâmbătă, 20 iunie 2026, 00:00

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban

Au între 13 și 17 ani, se antrenează de două ori pe săptămână și au demonstrat că pasiunea, disciplina și munca în echipă pot transforma...

Youth Crew, adolescentele care au dus România pe podiumul mondial la dans urban
Reportaje vineri, 19 iunie 2026, 13:41

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”

Bucurie, emoție și numeroase motive de mândrie au definit festivitatea de încheiere a anului școlar de la Colegiul Național „George...

Premii, emoție și noi începuturi, la Colegiul Național „George Barițiu”
Reportaje joi, 18 iunie 2026, 11:07

Pata Rât ar putea dispărea până în 2030

Locuitorii de la Pata Rât vor fi mutați în locuințe decente până în anul 2030, în baza programelor sociale pe care Primăria le derulează...

Pata Rât ar putea dispărea până în 2030