Tărâmul OHA pentru recreere și odihnă, din lut și materiale reciclate

Viitorul parc OHA, care va pune la dispoziția vizitatorilor locuri de recreere și odihnă, total inedite a început să se ridice din această vară, la 45 de km de Cluj, în Iacobeni (Ceanu Mare), pe fundația unei case construite în 1940 și pe un teren bogat în lemn, piatră albă de râu și lut.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 17 octombrie 2023, 06:00 / actualizat: 17 octombrie 2023, 15:12

Carmen Nicoară și Alex Șerban au în grijă 4 copii. Andrei este deja la facultate, Aylan, la liceu, iar gemenii Mădălina și Vlad, în vârstă de 5 anișori merg cu drag la grădiniță. Cu toții au dat o mână de ajutor. O parte importantă din materialele folosite la construcție, realizată în stil marocan, sunt reciclate. Sticla și lâna din pereți sunt un bun exemplu în acest sens. Ideea a venit din povești spuse celor mici și a prins contur în ultimii doi ani, povestește Carmen:

Din povești de seară am început să creeăm tărâmul OHA, mai întâi pe hârtie, apoi înregistrate, pictate, acordate muzical și imprimate pe textile, până au prins forma unor personaje care își căutau adăpost.
Aveam o idee despre spațiul pe care ni-l doream: un teren în care omul să nu fi intervenit foarte mult peste natură, o casă naturală, spațiu cât mai mult să putem dezvolta un proiect pe fonduri europene, un parc de activități de relaxare și creativitate pentru copii, un loc în care poveștile OHA pot prinde viață.
Am început căutările terenului și a informațiilor despre construcții naturale. Au fost doi ani de cărți și bloguri citite, multe filmulețe și ateliere din care am învățat despre lut, lemn, paie, despre cum putem include în spațiul nostru și da viață unor materiale reciclabile, unor obiecte vechi…
Locația este una de poveste, în viziunea noastră. Așezată la baza unui deal, peisajul cu tot ceea ce cuprinde el, îți dă noi perspective, o senzație imensă de libertate. De pe prispa casei, în stânga, vedem răsăritul. În dreapta este apusul și în față pasc oile și văcuțele localnicilor. În funcție de anotimp, culorile naturii ne mângaie privirile cu cel puțin patru, cinci nuanțe diferite.
Am păstrat casa așa cum era, recondiționăm geamurile de lemn duble, lemnul din prispa casei, tavanele și podelele de scândură le vom trata cu ulei de in, iar zidurile existente vor fi doar văruite. Izolația exterioară am realizat-o cu lână de oaie strânsă de la localnici (pe care am salvat-o de la ardere). Însă, noi fiind o familie numeroasă, casa a avut nevoie să fie extinsă. Așadar, am avut ocazia să punem în practică tot ceea ce am învățat în ultimii doi ani despre case naturale. Am construit ziduri din saci umpluți cu pământ, în care am înglobat sticle colorate, am folosit sticle și pentru termoizolația și hidroizolația din pardoseală (vom merge pe o pardoseală de lut tratată cu ulei de in), tavanul este izolat și el cu lână de oaie, trestie și lut. Mobilierul de bucătărie va fi o combinație de mobilă veche restaurată și elemente construite din lut, iar în baie avem pereți despărțitori de paie și lut. Finisajele vor fi efectuate cu tadelakt, o tehnică marocană de impermeabilizare, tot naturală.
Inițial a fost greu să strângem sticlele, am folosit până acum peste 2000 sticle de 0.33 l. Am găsit în sat, la magazine, baruri și la localnici sticle folosite, însă nu au fost suficiente, am făcut și un anunț pe rețelele de socializare și am avut răspunsuri prompte, au fost oameni care ne-au sărit în ajutor și ne-au dat în timp util suficiente sticle, astfel încăt am finalizat podelele din baie și bucătărie cât timp afară era cald, pentru a putea turna stratul de lut de deasupra.
Pentru moment nu mai colectăm sticle, fiindcă lutul are ritmul lui, dar la primăvară, când vom începe construcțiile pentru căsuțele din parc, vom mai avea nevoie de alte mii de sticle.
Am avut prieteni de la care am primit, geamuri și uși, țigle și scânduri, elemente de teracotă pe care le-am adaptat în funcție de nevoi și cărora le-am dat o nouă viață. Au fost și alte elemente pe care le-am cumpărat second hand și care s-au încadrat perfect în căsuță. Ne-am dorit să cumpărăm cât mai puține materiale sau obiecte noi, să folosim cât mai mult din ceea ce natura și împrejurările ne-au oferit, pentru a recrea, pentru a aduce amprenta noastră și a merge cât mai mult pe ideea de reciclare și refolosire. (Carmen Nicoară)

Povestea parcului OHA se clădește cu ajutorul localnicilor din Iacobeni, satul ales de Carmen și Alex. Chiar dacă a fost plăcută munca, efortul fizic, în sine, a fost și va fi unul foarte mare pentru a ridica întreaga infrastructură din lut. Pentru cei doi părinți, construcția, în sine, ca activitate este o noutate și, ca orice lucru nou, este și o mare provocare, spune Alex Șerban:

În prima parte a zilei eram pe șantier. Au fost zile în care am căutat localnici cu buldo-excavator și ne puteau aduce lutul, piatra, lemnul și nisipul. Apoi, au fost zile în care, tot cu ajutorul unor localnici, am clădit zidurile din saci cu pământ, am lucrat cu lemn și lână de oaie crudă sau altele în care am modelat cu lut.
Am fost ajutați cu sfaturi și îndrumări de Janos Nemeth de la Coliba verde, care ne este consultant pe parcursul acestor lucrări. Am reușit să finalizăm tot ceea ce era de făcut la exterior, înainte ca vremea rece să ne pună piedici, iar de acum ne vom concentra pe finisaje interioare.
Am lucrat foarte mult cu oameni din zonă. Am găsit instalator și electrician în satul vecin și localnici care știau să lucreze cu lutul. Materialele au fost toate aduse din preajmă. Am avut și vecini care ne-au dat o mână de ajutor, dar și oameni care veneau să vadă, din curiozitate, cum am ajuns să construim cu materiale cu care au construit cândva bunicii lor. Au fost două luni de foc, solicitante, în care a trebuit să îmbin activitatea mea de bază cu munca de la casă, în care am făcut lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată. Am experimentat, am învățat, m-am prins din mers, am adaptat, am refolosit și am inventat, însă satisfacția pe care o ai când lucrezi la casa ta, cu familia ta, în mijlocul naturii și a unei comunități a ta nu poate să ți-o ofere nimic altceva.
Când eram acolo, timpul se oprea în loc. Cât timp lucram cu lut și lemn nu mai existau griji sau temeri ori copii mici cu dorințe nesăbuite. Eram doar noi, în povestea OHA.
Avem elemente inedite în construcție cum ar fi geamuri de parbriz încadrate în lut, butoaie de lemn pe post de decor, lână crudă și sticle pe post de izolație, rogojină și elemente de teracotă. A fost o provocare să lucrez într-un domeniu în care nu am mai lucrat, să lucrez cu oameni diferiți față de cei cu care sunt obișnuit. Omul de la sat are ritmul lui și felul lui de a aborda lucrurile și trebuie să găsești calea de mijloc, dacă vrei să te înțelegi cu el.
Într-un astfel de proces te simți creator, atunci când folosești elemente inedite, când dai o viață nouă unor obiecte vechi, când reciclezi și refolosești prinde contur o nouă lume, în cazul nostru așa se naște Tărâmul OHA.

Aylan este licean. Vacanța de vară a petrecut-o ajutându-și părinții la construcția casei în care vor locui cu toții. Și pentru el a fost o experiență interesantă:

Am lucrat cu mic, cu mare, la tărâmul OHA. Nu mi-am imaginat că la 17 ani voi participa la construcția unei case, cu atât mai mult la construcția unei case naturale și nici nu știam cum ar fi posibilă realizarea ei. Ba chiar am avut tot felul de întrebări, pe parcursul construcției.
Am învățat în familie, împreună, și am dat o mână de ajutor. Cel mai mult m-am implicat la partea de rogojină și la transportat lutul cu roaba. Îmi amintesc, din copilărie, când mergeam la țară și mă plimbau verișorii cu roaba. Eram fascinat, acum a fost rândul meu să îi plimb pe cei mici, printre roabele de lut.
Ceea ce m-a captivat și mai mult a fost ideea de reciclare, de construcție eco și de integrare a materialor refolosite. Cred că este un elemnt de care cu toții am putea ține cont, să încercăm să refolosim fără să aruncăm și să risipim obiectele vechi, sticlele sau lemnele,de exemplu. Mai bine alegem să le dăm o viață nouă.
Pe tărâmul Oha avem deja primele două animăluțe. Au venit ele la noi, în timp ce lucram la casă. Prinți, un pisoi blând și afectuos și două pisicuțe pui pe care le-am găsit abandonate la poartă într-o zi și care locuiesc în camera mea, deocamdată.

Mădălina și Vlad au cinci ani, cum vă spuneam. Pentru ei, munca la casă a însemnat multă distracție. În timp ce Mădălina își imagina cum va modela pisici și delfini pe pereții colorați din camera ei, Vlad recapitula responsabil pașii parcurși la ridicarea pereților.

Munca la construcțiile de lut de la Ceanu Mare, sat Iacobeni, s-a încheiat pentru anul acesta, din cauza venirii frigului, dar procesul de ridicare a pereților viitoarelor clădiri va fi reluat în primăvară, când Carmen și Alex vor avea din nou nevoie de sticle, lemn, lână și altele, câte și mai câte.

Alina Nechita

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.