Ascultă Radio România Cluj Live

Prof. dr. Viorel Lupu, psihiatru: Răul pătrunde foarte ușor în mințile adolescenților [AUDIO]

prof.dr. Viorel Lupu

În ultimele decenii, s-a observat o creștere alarmantă a evenimentelor care pot duce la stres, atât în rândul adulților cât și al copiilor și adolescenților. Ritmul de viață din ce în ce mai accelerat, expectanțele crescânde ale societății spre excelență, agravate de schimbări rapide și bruște în condițiile de viață pun la încercare resursele noastre de adaptare.

Prof. dr. Viorel Lupu, psihiatru: Răul pătrunde foarte ușor în mințile adolescenților [AUDIO]
Foto: prof.dr. Viorel Lupu

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 14 iunie 2023, 16:51 / actualizat: 14 iunie 2023, 18:21

În ultimele decenii, s-a observat o creștere alarmantă a evenimentelor care pot duce la stres, atât în rândul adulților cât și al copiilor și adolescenților. Ritmul de viață din ce în ce mai accelerat, expectanțele crescânde ale societății spre excelență, agravate de schimbări rapide și bruște în condițiile de viață pun la încercare resursele noastre de adaptare.

Efectele acestor situații de viață deosebite par a fi estompate de condițiile de viață aparent mai bune: confort fizic, resurse financiare, asistență medicală mai bună, mai accesibilă.
Paradoxal însă, situația este dramatică. Numărul persoanelor care trec prin suferințe emoționale și probleme comportamentale majore este în creștere. Procentul celor diagnosticați cu tulburări mentale, de la depresie, anxietate, la tulburări alimentare și adicții este din ce în ce mai mare.

Stresul nostru cel de toate zilele

Din păcate, nu toți cei care suferă conștientizează gravitatea problemelor cu care se confruntă ei sau cei apropiați lor. De asemenea, numărul celor care și-ar dori o schimbare, dar nu știu cum să o facă este considerabil.
Scopul acestui grupaj de interviuri este unul informativ, evidențiind felul în care se manifestă reacțiile nepotrivite la stres la diverse vârste. Invitații noștri, specialiști în domeniu, vor discuta și despre motivele pentru care aceste reacții apar și ce putem face ca să le prevenim.
Primul episod îl are invitat pe domnul profesor doctor Viorel Lupu, medic primar psihiatru și psihoterapeut, șeful Secției de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru copii.
Având o bogată experiență practică în problemele adolescenților, ne-a vorbit în interviul de mai jos despre cele mai dramatice efecte pe care stresul îl poate avea asupra tinerilor:

Tiberiu Crișan: Care credeți că sunt cele mai frecvente surse de stres la adolescenți?

prof.dr. Viorel Lupu: Adolescenții sunt confruntați cu dificultățile vârstei. Perioada de adolescență, de fapt, este o perioadă în care apare cea mai mare criză din viața omului, deoarece adolescenții au un nivel cognitiv foarte bun, dar nu au posibilități pe măsura acestora, deci nu au suficientă independență și atunci ei își caută acest lucru și pot să apară probleme. Așa-zisa criză de adolescență poate imita orice tulburare, inclusiv tulburări psihice grave. Am avut la un moment dat un caz împreună cu profesorul meu, regretatul profesor Gheran, a unui băiat care avea un comportament ciudat și am avut nevoie de două internări să ne dăm seama că nu este vorba de o tulburare psihotică, ci era mai degrabă o tulburare de personalitate, într-un context în care părinții erau în conflict deschis și voiau să divorțeze și copilul insista să nu se întâmple acest lucru. Deci este o vârstă de maximă vulnerabilitate. Trebuie știut că atuncea mulți dintre ei experimentează droguri, comportamente la risc, sex neprotejat și lucrul ăsta este câteodată dificil de abordat. Părinții sunt foarte derutați când au un adolescent care nu ascultă. De fapt, de ce este așa vulnerabilă vârsta adolescenței? Pentru că structurile nervoase încă nu sunt suficient maturate. În jur de 20-25 de ani se maturează. Până atunci nu există, ca să zic așa, frână pentru comportament. Și ei sunt foarte impulsivi și practic nu au hardul necesar ca să-i convertească în soft – îmi permiteți această figură de stil din domeniul IT – noi, și prin psihoterapie de fapt facem un fel de devirusare și să știe că dacă soft-ul merge bine protejează într-un fel și hard-ul, dar dacă este defect hard- ul este afectat și soft-ul.

Tiberiu Crișan: Ați spus mai devreme că ați avut un caz al unui copil ai cărui părinți doreau să divorțeze și asta e o sursă de stres. Alta cu care vă întâlniți frecvent?

prof.dr. Viorel Lupu: De exemplu, faptul dacă sursa nu acceptați în grupul de prieteni. Este o mare problemă, pentru că mulți dintre ei, dacă nu sunt acceptați, caută grupuri din acestea marginale care se droghează sau am avut și copii în secte satanice. În fiecare săptămână primeau o temă care era din ce în ce mai mai dură, ca să zic așa. De exemplu, într-o zi task-ul era să rupă niște biblii sau să dea foc, în altă zi trebuiau să răstoarne din cruci. Deci vă dați seama niște lucruri îngrozitoare, dar și mai rău ajungeau la un moment dat să tragă la sorți cine să se sinucidă și modalitatea de sinucidere. Unul dintre băieți a vrut să se sinucidă prin ingestie de medicamente, n-a reușit, că n-a luat doză suficientă, din fericire, altuia i-a ieșit că trebuie să se spânzure. S-a spânzurat, dar noroc că a venit tatăl în ultima clipă și l-a dezlegat. Deci, vedeți, niște situații tragice și trebuie să ne facem simțită și noi prezența și să îi ajutăm. Din păcate, răul pătrunde foarte ușor în mințile adolescenților și noi trebuie să facem o muncă de psihoprofilaxie să nu se ajungă la astfel de situații. Vă dați seama că sunt foarte multe surse sau unii dintre ei nu sunt mulțumiți de look-ul lor, deci de felul în care arată și apar tot felul de complexe. În plus, mai este o provocare și cu găsirea drumului în viață, deci mulți nu știu încotro să apuce. Majoritatea, poate ați auzit că sunt foarte mulți așa ziși analfabeți funcțional și care nu prea au opțiuni sau mai rar se întâmplă că și unii copii supradotați nu știu încotro s-o apuce. Sunt buni la toate – și asta e foarte greu. Trebuie să-și canalizeze cumva energiile și mintea pe o anumită problemă și ar fi bine să fie îndrumați și orientați cumva, să se spună exact la ce ar fi mai eficienți. Apoi, sigur că la vârsta aceasta mulți își încep viața intimă și mulți dintre ei își fac probleme sau sunt foarte dure despărțirile. Deci la vârsta adolescenței deja poate să apară pasiunea pentru o anumită fată sau băiat și lucrul ăsta duce la tragedii, câteodată. De exemplu cei care se despart și sună, să zicem prietenele, iubitele să se împace și ele nu vor, se poată trece în astfel de situații și la suicid. Au fost cazuri din aceste nefericite în care, vorbind încă la telefon, se aruncau de pe bloc. Deci, trebuie să fim foarte atenți și e foarte important să aibă acces la specialiști, la psiholog, la psihiatru, la psihoterapeut.

Tiberiu Crișan: Până să ajungem la terapie, la psihoterapie sau poate la psihiatrie, dacă situațiile sunt mai grave, părinții ar trebui să vadă că ceva e în neregulă cu copilul lor, cu copilul lor adolescent deja. Care ar putea fi semnele că lucrurile sunt mai serioase decât cele pe care le au majoritate a adolescenților la vârsta respectivă?

prof.dr. Viorel Lupu: Ajung la o serie de comportamente la risc, inclusiv consumul de droguri, de alcool – și alcoolul este un dezastru.

Tiberiu Crișan: Culmea e că sunt părinți care nu știu lucrurile astea…

prof.dr. Viorel Lupu: Da, sigur că sunt unele lucruri care-s admise cumva social cu alcoolul și lucrul ăsta nu-i bine, că este un dezastru mare consumul de alcool și se pot asocia și cu consumul de substanțe și și cu unele comportamente cum ar fi jocuri patologic de noroc. Noi suntem pe un loc fruntaș la densitatea de localuri de jocuri de noroc și deși se spune acolo că sub 18 ani n-au ce căuta, se întâmplă acest lucru, mai ales în ultima vreme, când au apărut și cazinourile online și copiii se pricep foarte bine și nu este o problemă să-și facă rost de cardul părinților și intră fraudulos. Și poate fi un adevărat dezastru. De ce? Pentru că unu din cinci ajunge să comită suicid sau măcar tentativă de sinucidere. Deci este o problemă foarte serioasă. Am avut un caz interesant, un tânăr care a lucrat 5 ani în Spania, a făcut 50.000 euro și în două luni i-a consumat aici la jocuri. Și ce credeți? El n-a dat vina pe neșansă și a spus că atunci când a mers la localul de jocuri a sărit o broască în fața lui și aia nu aduce noroc. Deci broască e de vină pentru jocul patologic de noroc… Este o problemă foarte serioasă și am tratat-o cum se cuvine, să zic așa. Dar este foarte greu, că jucătorii sunt cei mai mari mincinoși, deci minți cu o dezinvoltură demnă de o cauză mai bună și mulți renunță la terapie, deși cheia este că trebuie să lucrezi în continuare, chiar dacă există o perioadă de abstinență.

Tiberiu Crișan: Ați vorbit despre jocurile de noroc, despre consumul de substanțe, de alcool, în unele cazuri și vedem asta în presă recent, copii devin și violenți la școală.

prof.dr. Viorel Lupu: Da, deci din păcate violența este omniprezentă. Eu cred că și faptul că mulți dintre copii se uită la filme de desene animate care sunt foarte violente, cu un limbaj nepotrivit, și faptul că de exemplu se spune că e interzis sub nu știu câți ani nu-i suficient pentru că stârnește curiozitatea și mai tare, că sunt foarte multe filme nepotrivite. Eu zic că trebuie să-i educăm pe copii să aibă bucurii, să găsească bucurie în a citi o carte, din a merge la biserică, din a se întâlni cu niște copii buni sau să-și cultive talentul pentru muzică, pentru pictură, pentru artă, că fără asta lumea se abrutizează și nu are acces la sferele înalte, care ne ne ajută de fapt. E foarte important să avem un hobby, are un efect antistres. De exemplu, eu pictez și mă liniștesc, că specialitatea mea nu este deloc ușoară. Sigur că eu am ales și mi-a făcut plăcere, dar faptul că pot să pictez mă ajută foarte mult. Așa pot și ei să meargă sau să învețe un instrument. Sigur că nu trebuie suprasolicitați copiii, dar dacă vezi că are un talent, ăla trebuie fructificat. Uităm pilda talanților din Biblie.

Tiberiu Crișan: Vă mulțumesc frumos pentru discuția noastră

prof.dr. Viorel Lupu: Și eu.

În episoadele următoare vom vorbi despre felul în care se manifestă stresul la copii și ce putem face ca să scădem efectele sale negative.

Această serie de interviuri este coordonată de lector dr. Eva Kallay (UBB Cluj).

 

Tiberiu Crișan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Apreciază:

Etichete:
Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Reportaje miercuri, 24 aprilie 2024, 13:41

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare

O trupă de actori omogenă și bine sudată, o secție de teatru pentru adolescenți, mai mult de 60 de voluntari de toate vârstele care se...

Sărbătoare la Teatrul de Nord din Satu Mare
Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Reportaje marți, 23 aprilie 2024, 16:22

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori

50 de adolescenți, majoritatea veniți din Pata Rât, au explorat orașul în căutare de subiecte pentru atelierele Tranzit Visual Lab. O viață...

Tinerii din Pata Rât în Tranzit spre o viață în culori
Ia cu lingura de lemn!
Reportaje luni, 22 aprilie 2024, 16:09

Ia cu lingura de lemn!

E un curent mai răspândit la alții decât la noi, dar și în România sunt aproximativ 1.500 de împătimiți al căror hobby este realizarea...

Ia cu lingura de lemn!
Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj