Ascultă Radio România Cluj Live

Greva continuă, cadrele didactice resping oferta Guvernului! (UPDATE)

UPDATE, ora 14:30

Greva din învățământ va continua de marți, 6 iunie, au anunțat liderii sindicali la ieșirea de la o nouă rundă de discuții cu factorii guvernamentali.

Greva continuă, cadrele didactice resping oferta Guvernului! (UPDATE)

Articol editat de Camelia Velțan, 1 iunie 2023, 09:44 / actualizat: 1 iunie 2023, 14:44

UPDATE, ora 14:30

Greva din învățământ va continua de marți, 6 iunie, au anunțat liderii sindicali la ieșirea de la o nouă rundă de discuții cu factorii guvernamentali.

Președintele Federației Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat că „grila de salarizare stabilită cu Ministerul Educației trebuie să fie aplicată în integralitate din această lună”. Și Simion Hăncescu de la FSLI a reafirmat că oamenii au semnat pentru grevă generală și nu cedează.

Tot astăzi, prin ordonanță de urgență, Guvernul a majorat cu 1.000 lei brut salariile profesorilor și cu 400 lei brut pe cele ale personalului nedidactic. Liderii sindicali anunțaseră încă de ieri că oamenii vor o majorare mai consistentă decât cea oferită.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Greva în învăţământ continuă. Cadrele didactice şi celelalte categorii de angajaţii din sistem au respins oferta făcută miercuri, 31 mai, de Guvern.

Liderii sindicali au anunţat că oamenii vor o majorare mai consistentă decât cea oferită – 1.000 de lei brut pentru profesori şi 400 de lei pentru personalul nedidactic.

De asemenea, ei nu sunt de acord ca abia peste 3 ani să se ajungă la nivelul salariului mediu pe economie ca bază de calcul în viitoarea lege a salarizării şi de la 1 ianuarie să primească doar 40 la sută din preconizata creştere.

Preşedinţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar au transmis autorităţilor refuzul angajaţilor şi argumentele lor, dar consideră că încă mai este timp să se ajungă la o soluţie. Preşedintele FSLI Simion Hăncescu:

Liderii județeni au respins oferta, au spus că este un pas important înainte, nu sunt de acord cu eșalonarea pe 3 ani a măririi salariului. Așa cum la Sănătate s-a găsit soluția să se dea într-o singură tranșă mărirea, așa vor și sindicatele din învățământ. Oamenii au spus: Vrem integral să se aplice, deci nu 40% cât a promis Guvernul, dar au cerut și asta i- am spus premierului, să consulte membrii de sindicat, vor vedea proiectul de ordonanță și decizia le aparține membrilor de sindicat. Sunt 5 zile libere, mai este până marți, așa că să avem răbdare! Nu au acceptat nici varianta cu 1.000 lei, au cerut să fie suma mai mare, dublarea acelei sume.
În acest moment greva continuă! (Preşedintele FSLI Simion Hăncescu)

Deşi oferta a fost respinsă de sindicalişti, Guvernul nu a renunţat la decizia de a aproba astăzi Ordonanţa de Urgenţă cu măsurile anunţate. Documentul, în care se calculează un impact bugetar de peste 2 miliarde de lei până la finalul anului, a fost postat în secţiunea „transparenţă decizională”, de pe site-urile Ministerelor Educaţiei şi Muncii. Premierul Nicolae Ciucă:

Am convenit să adoptăm într-o ședință de Guvern o ordonanță de urgență prin care să asigurăm mărirea salariilor la nivelul personalului didactic și didactic auxiliar cu 1.000 lei brut pe lună, iar pentru personalul nedidactic cu 400 lei brut pe lună. Totodată, am convenit că în acest document vom asuma încadrarea salariului personalului didactic debutant din învățământul preuniversitar și universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie. Această creștere de 1.000 lei va reprezenta practic un avans din creșterea cuvenită pe noua lege a salarizării, iar începând de la 01/01/2024 această creștere să se realizeze etapizat, în maxim 3 ani de zile, cu o creștere anul viitor de aproximativ 40% din suma rămasă ca diferență între grila actuală și grila viitoare. (Nicolae Ciucă)

La această variantă s-a ajuns după discuţii prelungite atât în coaliţia de guvernare, cât şi între liderii acesteia, cu preşedintele Klaus Iohannis. Este pentru prima dată când oferta executivului conţine majorări salariale imediate şi un angajament oficial privind evoluţia viitoare a salariilor din educaţie.

Premierul Nicolae Ciucă, are astăzi, la ora 12,30, noi consultări cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Întârzie programul „Cornul și laptele”
Educaţie luni, 9 noiembrie 2026, 17:08

Întârzie programul „Cornul și laptele”

Elevii şi preşcolarii din Bistriţa-Năsăud nu primesc, de la începutul acestui an școlar, produsele de panificaţie, lactatele şi fructele...

Întârzie programul „Cornul și laptele”
300 de elevi au aflat de la polițiști că ”Libertatea nu are preț”
Educaţie vineri, 6 noiembrie 2026, 15:00

300 de elevi au aflat de la polițiști că ”Libertatea nu are preț”

Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului...

300 de elevi au aflat de la polițiști că ”Libertatea nu are preț”
Tăieri de milioane din bugetul Educației. Studenții cer explicații Guvernului
Educaţie vineri, 6 noiembrie 2026, 14:37

Tăieri de milioane din bugetul Educației. Studenții cer explicații Guvernului

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România critică decizia rectificării bugetului Ministerului Educației și acțiunile...

Tăieri de milioane din bugetul Educației. Studenții cer explicații Guvernului
Unifest, cel mai mare festival studențesc din România, un multivers pentru tineri
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 18:08

Unifest, cel mai mare festival studențesc din România, un multivers pentru tineri

Cel mai mare festival studențesc din România invită și la Cluj tinerii la evenimente educative, sportive și de divertisment. În perioada 6...

Unifest, cel mai mare festival studențesc din România, un multivers pentru tineri
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 14:33

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale. Proiectul a fost finanțat din...

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 13:22

Ghid cu activităţi pentru prevenirea bullyingului

Fundația World Vision România a lansat joi, 5 noiembrie, ghidul „Școala în care ne simțim bine”, destinat profesorilor, părinților și...

Ghid cu activităţi pentru prevenirea bullyingului
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 11:45

Când intră primele burse școlare și câți bani primesc elevii

Elevii îşi vor primi primele burse din acest an şcolar – pentru lunile septembrie şi octombrie – pe 20 noiembrie.   Bursele de...

Când intră primele burse școlare și câți bani primesc elevii
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:45

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027

Elevii și studenții din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază muzica clasică sau artele...

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027