Ascultă Radio România Cluj Live

Spitalul Orășenesc din Huedin va fi renovat

Modernizările se realizează prin intermediul a două proiecte europene, câștigate de administrația locală.

Spitalul Orășenesc din Huedin va fi renovat

Articol editat de cristina.rusu, 3 mai 2023, 11:41

Primarul din Huedin, Mircea Moroșan, precizează că banii vor fi folosiți inclusiv pentru reabilitarea termică a clădirii spitalului:

Eu sper ca la final să avem unul dintre cele mai moderne și mai dotate spitale din județul Cluj. Avem două proiecte europene în derulare. Primul se referă la reabilitarea energetică a clădirii spitalului orășenesc, în valoare de 2,5 milioane de euro. (Mircea Moroșan)

În precedentul exercițiu financiar al Uniunii Europene, Huedinul a fost printre cele mai ghinioniste orașe. Ghidurile de finanțare prevedeau că doar localitățile urbane cu peste 10.000 de locuitori pot depune proiecte, iar Huedinului îi lipseau aproximativ 100 de persoane pentru a se încadra în această regulă. Cu toate eforturile făcute de Primărie, condiția nu a putut fi îndeplinită, iar orașul nu a beneficiat de proiecte europene.

Acum, această condiție a fost eliminată, iar primarul Mircea Moroșan arată că Spitalul Orășenesc Huedin se află printre beneficiarii banilor europeni, urmând ca, din fondurile de la Bruxelles, să se facă și dotarea cu aparatură a unității medicale:

Cel de-al doilea proiect prevede dotarea cu aparatură medicală a ambulatorului integrat de specialitate, prin care asigurăm aparatură ultraperformantă. S-au achiziționat foarte multe ecografe, cu diferite întrebuințări, dar cireașa de pe tort este un tomograf computer care deja a sosit în Huedin. Valoarea acestui proiect este de peste două milioane de euro. (Mircea Moroșan)

Cele două proiecte europene sunt deja realizate în proporție de aproximativ 60 la sută și, spune Mircea Moroșan, vor face din acest spital una dintre cele mai moderne unități medicale de nivel orășenesc din România:

Aceste două proiecte, conform graficului și contractului cu firma executantă, ar trebui să fie finalizate în luna iulie a acestui an. (Mircea Moroșan)

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Întârzie programul „Cornul și laptele”
Educaţie luni, 9 noiembrie 2026, 17:08

Întârzie programul „Cornul și laptele”

Elevii şi preşcolarii din Bistriţa-Năsăud nu primesc, de la începutul acestui an școlar, produsele de panificaţie, lactatele şi fructele...

Întârzie programul „Cornul și laptele”
300 de elevi au aflat de la polițiști că ”Libertatea nu are preț”
Educaţie vineri, 6 noiembrie 2026, 15:00

300 de elevi au aflat de la polițiști că ”Libertatea nu are preț”

Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului...

300 de elevi au aflat de la polițiști că ”Libertatea nu are preț”
Tăieri de milioane din bugetul Educației. Studenții cer explicații Guvernului
Educaţie vineri, 6 noiembrie 2026, 14:37

Tăieri de milioane din bugetul Educației. Studenții cer explicații Guvernului

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România critică decizia rectificării bugetului Ministerului Educației și acțiunile...

Tăieri de milioane din bugetul Educației. Studenții cer explicații Guvernului
Unifest, cel mai mare festival studențesc din România, un multivers pentru tineri
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 18:08

Unifest, cel mai mare festival studențesc din România, un multivers pentru tineri

Cel mai mare festival studențesc din România invită și la Cluj tinerii la evenimente educative, sportive și de divertisment. În perioada 6...

Unifest, cel mai mare festival studențesc din România, un multivers pentru tineri
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 14:33

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale. Proiectul a fost finanțat din...

A fost lansat primul Ghid pentru utilizarea responsabilă a Inteligenței Artificiale și a Rețelelor Sociale
Educaţie joi, 5 noiembrie 2026, 13:22

Ghid cu activităţi pentru prevenirea bullyingului

Fundația World Vision România a lansat joi, 5 noiembrie, ghidul „Școala în care ne simțim bine”, destinat profesorilor, părinților și...

Ghid cu activităţi pentru prevenirea bullyingului
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 11:45

Când intră primele burse școlare și câți bani primesc elevii

Elevii îşi vor primi primele burse din acest an şcolar – pentru lunile septembrie şi octombrie – pe 20 noiembrie.   Bursele de...

Când intră primele burse școlare și câți bani primesc elevii
Educaţie miercuri, 4 noiembrie 2026, 09:45

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027

Elevii și studenții din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază muzica clasică sau artele...

Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027