Ascultă Radio România Cluj Live

De făcut/de văzut în Cluj-Napoca în acest weekend!

Vineri, 25 noiembrie, de la 18,30, Evgheni Oneghin la Opera Națională Română din Cluj.
Evgheni Oneghin este prima dintre cele trei opere scrise de Ceaikovski pe baza textelor lui Pușkin. Scenariul operei, alcătuit de Ceaikovski pe parcursul unei singure nopți, pune în evidență tiparele psihologice ale personajelor și evoluția acestora pe parcursul situațiilor întâmpinate la Sankt Petersburg, la Conacul familiei Larin și în împrejurimi.

De făcut/de văzut în Cluj-Napoca în acest weekend!
Foto: Foto: Laura Stanley, de la Pexels

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 25 noiembrie 2022, 06:00 / actualizat: 28 noiembrie 2022, 11:01

Cei care vor vacanțe vara, le pregătesc încă din sezonul rece.
Cele mai de încredere agenții de turism vin la Touristica, weekendul acesta, în incinta VIVO!
Destinații de vacanță, consultanță în alegerea unui pachet potrivit și reduceri speciale pentru vizitatori. Târgul de Turism Touristica se desfășoară în două ediții pe an, una de vara și alta de iarnă, oferind posibilitatea experţilor din domeniu, de a prezenta, promova şi a vinde cât mai multe vacanţe, într-un cadru informal și plăcut.

Vineri, 25 noiembrie, de la 18,30, Evgheni Oneghin la Opera Națională Română din Cluj.
Evgheni Oneghin este prima dintre cele trei opere scrise de Ceaikovski pe baza textelor lui Pușkin. Scenariul operei, alcătuit de Ceaikovski pe parcursul unei singure nopți, pune în evidență tiparele psihologice ale personajelor și evoluția acestora pe parcursul situațiilor întâmpinate la Sankt Petersburg, la Conacul familiei Larin și în împrejurimi.

Răceala cu care opera Evgheni Oneghin a fost întâmpinată la început de către public s-a datorat, în opinia criticului rus Serghei Flerov, noutății subiectului care avea în centru personaje din realitatea umană zilnică, în locul ,,îndrăgostiților” sau ,,rivalilor” cu care acesta era atât de obișnuit. Același critic aprecia însă lucrarea lui Ceaikovski ca fiind, din punct de vedere al realizării muzicale, demnă de calitatea textului pușkinian. Vă invităm, așadar, să vă lăsați transpuși în atmosfera societății ruse de secol XIX, în care iubirea candidă sau pasională, orgoliul, gelozia, remușcarea, devotamentul – valențe emoționale integrate cu măiestrie în muzica marelui simfonist Ceaikovski – își lasă amprenta definitivă asupra destinului uman!

Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” condus de maestrul Cornel Groza împlinește 50 de ani de la înființare. Acest moment va fi marcat de un concert aniversar organizat vineri, 25 noiembrie, de la ora 19,00 la Colegiul Academic.
Un program eclectic, ce parcurge muzica cultă clasică de la renaștere la modernism, dar și prelucrări din muzică tradiţională, adaptări ale unor piese pop şi rock.
Puteți audia lucrări de Claudio Monteverdi, Felix Mendelssohn, Francis Poulenc, Serghei Rahmaninov, Tudor Jarda, Sigismund Toduţă, Adrian Pop, Phoenix, Madonna, Queen şi mulţi alţii.

Tot de la ora 19.00 la Casa de Cultura a Studenților este Gala Tineretului Clujean 2022, cu și despre COMUNITATE, unde vor fi premiate diverse inițiative și proiecte.
Gala Tineretului Clujean vine cu o nouă categorie – fi pregătit pentru ce urmează! Astfel, va premia, separat de „competiția clasică”, proiectele aflate în stadiul de idee ce se fundamentează pe colaborarea între tineri și alți actori din societate (mediul public, academic și privat).

De la 8 seara, Subcarpați concerteaza la FORM Space. Subcarpați este un proiect muzical demarat în 2010 de solistul trupei Șuie Paparude, care combină elemente din muzica electronică și hip-hop cu influențe din folclorul românesc.
Genul muzical adoptat este descris drept folclor contemporan sau folclor underground și constă în general în reinterpretări ale unor piese din folclorul românesc pe ritmuri moderne.
Trupa a fost descrisă în cotidianul britanic The Guardian drept un mix exploziv între vechi și nou. E o combinație eclectică ce aduce împreună melancolia specifică pieselor folk românești și cântecelor de unitate, instrumente tradiționale și ritmuri de trip-hop, dubstep, hip-hop și dancehall.

Sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 21,30, Flying Circus vă așteaptă la un concert cu BIBANU și DJ Wicked. Bibanu este un artist din zona raggae-rap din Romania. De mai bine de 10 ani pe piața muzicală, a colaborat cu cele mai mari nume din aceasta zonă. După 2003 când a lansat primul album oficial pe piață, au apărut colaborari mai importante cu Puya pe single-ul “Muzica de camera”, cu La Familia pe coloana sonoră a filmului “Eu când vreau să fluier,fluier” si piese de album si mixtape cu Sisu, Delia, Pacha Man, Baboi, IL-Egal, Vescan, Cabron, Don Baxter, DJ Wicked, DJ Grass, DJ Maka și alții.

După multe concerte de succes, cu toate biletele vândute, în lume și în București, HAVASI va concerta sâmbătă, 26 noiembrie, pentru prima oară în Cluj, la BT Arena Sala Polivalentă. Muzica sa inovatoare se deosebește de tot ce am ascultat până acum: abundă în prospețime, pasiune și antren. Stilul său muzical unic îmbină profunzimea și disciplina muzicii clasice cu diversitatea uluitoare a muzicii mondiale și cu forța rockului.

Duminică, 27 noiembrie, de la 19.00 se joaca Furtuna la Nationalul Clujean. Un basm despre un duce detronat, devenit magicianul Prospero, și despre fiica lui, Miranda. O comedie a iluziilor, un text despre putere și răzbunare, Furtuna de Shakespeare este, mai presus de orice interpretare, o piesă despre puterea demiurgică a artei și imaginației. Știința lui Prospero depășește legile oamenilor, controlează natura, stăpânește duhuri și provoacă iubirea.

Tot duminică, de la ora 20,00 Dă-te din Soare la Reactor.
Un spectacol despre decalajul dintre generații împreună cu un regizor dintr-o generație mai în vârstă. Între ședințe de zoom, drafturi de text eșuate și efortul de a purta un dialog real, totul devine un delir de forme teatrale, o căutare febrilă de răspunsuri la întrebări retorice.

Cărturești și Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți deBasm vă invită la o serie de ateliere de lectură cu participarea autorilor români la librăria Cărturești Iulius Mall din Cluj.

Sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 11, sunteți invitați la o întâlnire cu scriitorul de cărți pentru copii, Alex Moldovan și ale lui Povestiri de citit pe sub bancă.
Odată și odată trebuia să apară o carte dedicată celor ce nu se dau în vânt după școală. Faceți cunoștință cu elevii din clasa a VI-a E, a căror principală grijă e să iasă în pauză. În clasa asta se întâmplă o grămadă de lucruri necurate: obiectele prind viață, profii stau în bănci și elevii la catedră, sălile de curs se evaporă peste noapte, iar prin robinetul de la baia fetelor curg peștișori fermecați. În plus, există o colegă pe care nu știe nimeni cum o cheamă. Există și o povestire care lipsește. Despre ce se întâmplă în sala 26 e mai bine să nu vorbim.
Participarea este gratuită. Atelierul de lectură este potrivit pentru copiii de peste 8 ani.

Duminică, 27 noiembrie, de la ora 11, sunteți invitați la o întâlnire cu scriitoarea de cărți pentru copii, Laura Pamfiloiu și cartea ei „Clepsidra cu povești”. Participarea este gratuită. Atelierul de lectură este potrivit pentru copiii de peste 6 ani.

Alegeți și petreceți, weekend fain s-aveți!

 

Alina Vigoniuc/Consuela Pantea

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Mersul cu bicicleta pe șosele este ilegal în condiții de iarnă
De prin Cluj joi, 15 ianuarie 2026, 11:55

Mersul cu bicicleta pe șosele este ilegal în condiții de iarnă

În România, legea interzice circulația bicicliștilor pe drumurile publice atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață...

Mersul cu bicicleta pe șosele este ilegal în condiții de iarnă
„Van Gogh” și „Kandinsky” – noi spectacole imersive la MINA
De prin Cluj joi, 15 ianuarie 2026, 11:45

„Van Gogh” și „Kandinsky” – noi spectacole imersive la MINA

MINA Cluj deschide anul cu două experiențe artistice spectaculoase ce aduc în prim-plan expresivitatea vizuală a artei moderne: „Van Gogh: The...

„Van Gogh” și „Kandinsky” – noi spectacole imersive la MINA
Cluj-Napoca, orașul ”Generațiilor fără adicții”
De prin Cluj miercuri, 14 ianuarie 2026, 15:48

Cluj-Napoca, orașul ”Generațiilor fără adicții”

La Cluj va fi lansat în 22 ianuarie proiectul „Generații fără adicții – Construind o comunitate incluzivă”. Evenimentul va avea loc de la...

Cluj-Napoca, orașul ”Generațiilor fără adicții”
Deszăpezire în timp real, pe site-ul primăriei!
De prin Cluj marți, 13 ianuarie 2026, 17:32

Deszăpezire în timp real, pe site-ul primăriei!

Primăria Cluj-Napoca informează că, pe site-ul propriu, sunt publicate informații centralizate utile pentru sezonul de iarnă. Secțiunea...

Deszăpezire în timp real, pe site-ul primăriei!
De prin Cluj marți, 13 ianuarie 2026, 13:03

Emil Boc, anunț important pentru familiile care au copii cu dizabilități

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, marți, 13 ianuarie, că familiile care au copii cu dizabilităţi vor primi şi în acest...

Emil Boc, anunț important pentru familiile care au copii cu dizabilități
De prin Cluj marți, 13 ianuarie 2026, 11:56

Țurțurii și zăpada, pericol pentru pietoni în Cluj

Ca urmare a ninsorii şi gerului din această perioadă, ţurţurii formaţi la nivelul acoperişurilor reprezintă un real pericol pentru pietoni,...

Țurțurii și zăpada, pericol pentru pietoni în Cluj
De prin Cluj marți, 13 ianuarie 2026, 10:29

Impozitele pot fi plătite atât la ghișee cât și online

Viceprimarul Dan Tarcea dă asigurări că nu s-au aplicat alți indici de creștere a taxelor decât cei implementați de guvern.   Cu detalii,...

Impozitele pot fi plătite atât la ghișee cât și online
De prin Cluj vineri, 9 ianuarie 2026, 14:39

An nou și baghetă dirijorală nouă la Filarmonica Transilvania

Filarmonica Transilvania are un nou dirijor permanent, în persoana lui Gregory Vajda, unul dintre cei mai solicitați dirijori ai generației sale....

An nou și baghetă dirijorală nouă la Filarmonica Transilvania