Ascultă Radio România Cluj Live

Patru zile de jazz și world music, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”

Ediția aniversară Jazz in the Park, festival deținător al titlului Europe’s Best Small Festival, începe joi 1 septembrie 2022, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Pe parcursul celor patru zile de festival, gospodăriile și colinele celui mai vechi muzeu în aer liber din România se vor transforma în scene de jazz și world music.

Patru zile de jazz și world music, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 august 2022, 15:27 / actualizat: 4 septembrie 2022, 15:02

Ediția aniversară Jazz in the Park, festival deținător al titlului Europe’s Best Small Festival, începe joi 1 septembrie 2022, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Pe parcursul celor patru zile de festival, gospodăriile și colinele celui mai vechi muzeu în aer liber din România se vor transforma în scene de jazz și world music.

Lineupul eclectic și vibrant îi are drept capete de afiș pe The Comet is Coming, Asaf Avidan, Avishai Cohen Quartet, Dhafer Youssef: Digital Africa, Yussef Dayes, Roberto Fonseca Trio, cărora li se alătură Amadou&Mariam, Erik Truffaz Quartet, Skalpel, Teodora Enache-Brody, Mircea Tiberian Trio, Shay Hazan, Elena Mîndru Quartet, Luiza Zan Trio, London Afrobeat Collective, Anna Hauss, Mădălina Pavăl Orchestra și mulți alții. Cele 52 de trupe vor concerta după următorul program: https://www.jazzinthepark.ro/program-2022/

La ediția din acest an își face debutul ca DJ live și colegul nostru Bogdan Roșca. El va prezenta un DJ-set numit HIP JAZZ HOP(E), în a treia zi de festival, sâmbătă, 3 august, ora 20.00, pe Vynil Stage! 

Festivalul își va deschide porțile pentru public joi, 1 septembrie, ora 17:00, concertele din prima zi urmând să înceapă de la ora 18:00. Vineri, 2 septembrie, se va putea intra în festival de la ora 16:00, iar sâmbătă, 3 septembrie, și duminică, 4 septembrie, de la ora 14:00. În toate cele patru zile de festival, concertele se vor încheia la ora 23:00, publicul fiind rugat să părăsească apoi perimetrul Parcului Etnografic. Cei care vor dori să petreacă până mai târziu o vor putea face participând la jam sessions și concertele care vor avea loc pe Night Stage, scenă situată în exterior, în imediata apropiere a intrării laterale în Parc.

TRANSPORT

Deoarece Parcul Etnografic este situat într-o zonă cu trafic intens, participanții la festival sunt sfătuiți de organizatori să nu vină cu mașina proprie la eveniment, ci cu mijloacele de transport în comun. În acest sens, Compania de Transport Public Cluj-Napoca a suplimentat cursele pe linia 37, care are stație de oprire lângă Parcul Etnografic. Alte autobuze cu care se poate ajunge în apropierea Parcului Etnografic sunt 26, 27, 28, 30, 41 și 44.

Persoanele care vin totuși cu mașina proprie pot folosi folosi parcarea Parcului Industrial Tetarom, din vecinătatea Parcului Etnografic, care este gratuită, în limita locurilor disponibile. Pe durata festivalului, este permisă folosirea oricăror locuri de parcare, cu excepția celor expres marcate ca fiind rezervate. Organizatorii mai atrag atenția că aleea Parcului Etnografic va fi închisă traficului în perioada 1-4 septembrie, parcarea pe acea alee fiind interzisă.

REGULI DE BUNĂ CONVIEȚUIRE

Ținând cont de faptul că Parcul Etnografic adăpostește monumente de patrimoniu din lemn, care poate lua foc foarte ușor, fumatul țigărilor convenționale este permis doar în două zone special amenajate și indicate pe harta festivalului. În afara acestor zone, participanții la festival pot utiliza doar dispozitive de vapare a tutunului.

De asemenea, în cadrul festivalului este permis accesul cu animale de companie, cu condiția ca acestea să fie ținute în lesă și să se păstreze curățenia spațiului în urma lor.

BILETE

Accesul la festival se face pe baza biletelor și abonamentelor puse în vânzare online pe iabilet.ro, pe iabilet.ro/retea și pe www.jazzinthepark.ro. Biletele se vor putea cumpăra în perioada festivalului și de la intrarea în Parcul Etnografic, până la ora 22:00, iar după ora 22:00 doar din fața Night Stage. Biletele de o zi și abonamentele acoperă participarea și la concertele de pe Night Stage. Cei care doresc să participe doar la concertele de la această scenă o pot face pe baza unui bilet de o zi.

Copiii sub 14 ani pot intra gratuit, dar trebuie să fie însoțiți de minimum un adult posesor al unui abonament sau al unui bilet valabil pentru ziua respectivă. Informații despre prețul biletelor se găsesc aici.

***

Radio Cluj este partener media al evenimentului!

 

Sursă: comunicat de presă Jazz in the Park

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Mersul cu bicicleta pe șosele este ilegal în condiții de iarnă
De prin Cluj joi, 15 ianuarie 2026, 11:55

Mersul cu bicicleta pe șosele este ilegal în condiții de iarnă

În România, legea interzice circulația bicicliștilor pe drumurile publice atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață...

Mersul cu bicicleta pe șosele este ilegal în condiții de iarnă
„Van Gogh” și „Kandinsky” – noi spectacole imersive la MINA
De prin Cluj joi, 15 ianuarie 2026, 11:45

„Van Gogh” și „Kandinsky” – noi spectacole imersive la MINA

MINA Cluj deschide anul cu două experiențe artistice spectaculoase ce aduc în prim-plan expresivitatea vizuală a artei moderne: „Van Gogh: The...

„Van Gogh” și „Kandinsky” – noi spectacole imersive la MINA
Cluj-Napoca, orașul ”Generațiilor fără adicții”
De prin Cluj miercuri, 14 ianuarie 2026, 15:48

Cluj-Napoca, orașul ”Generațiilor fără adicții”

La Cluj va fi lansat în 22 ianuarie proiectul „Generații fără adicții – Construind o comunitate incluzivă”. Evenimentul va avea loc de la...

Cluj-Napoca, orașul ”Generațiilor fără adicții”
Deszăpezire în timp real, pe site-ul primăriei!
De prin Cluj marți, 13 ianuarie 2026, 17:32

Deszăpezire în timp real, pe site-ul primăriei!

Primăria Cluj-Napoca informează că, pe site-ul propriu, sunt publicate informații centralizate utile pentru sezonul de iarnă. Secțiunea...

Deszăpezire în timp real, pe site-ul primăriei!
De prin Cluj marți, 13 ianuarie 2026, 13:03

Emil Boc, anunț important pentru familiile care au copii cu dizabilități

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, marți, 13 ianuarie, că familiile care au copii cu dizabilităţi vor primi şi în acest...

Emil Boc, anunț important pentru familiile care au copii cu dizabilități
De prin Cluj marți, 13 ianuarie 2026, 11:56

Țurțurii și zăpada, pericol pentru pietoni în Cluj

Ca urmare a ninsorii şi gerului din această perioadă, ţurţurii formaţi la nivelul acoperişurilor reprezintă un real pericol pentru pietoni,...

Țurțurii și zăpada, pericol pentru pietoni în Cluj
De prin Cluj marți, 13 ianuarie 2026, 10:29

Impozitele pot fi plătite atât la ghișee cât și online

Viceprimarul Dan Tarcea dă asigurări că nu s-au aplicat alți indici de creștere a taxelor decât cei implementați de guvern.   Cu detalii,...

Impozitele pot fi plătite atât la ghișee cât și online
De prin Cluj vineri, 9 ianuarie 2026, 14:39

An nou și baghetă dirijorală nouă la Filarmonica Transilvania

Filarmonica Transilvania are un nou dirijor permanent, în persoana lui Gregory Vajda, unul dintre cei mai solicitați dirijori ai generației sale....

An nou și baghetă dirijorală nouă la Filarmonica Transilvania