Faceţi rost de un şezlong şi de haine călduroase. Găsiţi o zonă fără poluare luminoasă şi priviţi înspre nord-est. Pornim la vânătoare de Perseide, cu cercetătorul Liviu Mircea de la Observatorul Astronomic al UBB:
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
8 august 2021, 06:00 / actualizat: 8 august 2021, 8:52
Faceţi rost de un şezlong şi de haine călduroase. Găsiţi o zonă fără poluare luminoasă şi priviţi înspre nord-est. Pornim la vânătoare de Perseide, cu cercetătorul Liviu Mircea de la Observatorul Astronomic al UBB:
Liviu Mircea: În sistemul solar, corpul dominant este Soarele; avem apoi corpuri mari (8 planete), corpuri naturale de dimensiuni medii (asteroizi, comete, planete mici); şi mai avem fragmente de la formarea sistemului solar, aşa-numiţii meteoroizi. Acestea au dimensiuni începând de la scara atomică până la ordinul metrilor. În momentul în care vin în contact cu câmpul gravitaţional terestru fragmentele sunt atrase, căzând pe pământ; acestea sunt stelele căzătoare. Cometele, rătăcitoarele în spaţiu, sunt corpurile părinte care alimentează acest fenomen spectaculos. În acest caz, responsabilă este cometa Swift-Tuttle, redescoperită în vremurile moderne în 1862. Perseidele apar de pe la jumătatea lunii iulie, dar punctul maxim îl ating între 11-13 august.
Cometa pierde din substanţa ei la fiecare apropiere de soare. Aţi ghicit: acest lucru înseamnă că fenomenul perseidelor nu va continua pentru veşnicie.
Liviu Mircea: Cometele devin mai vizibile prin faptul că temperatura creşte la suprafaţa lor când se apropie de Soare. Ele pierd substanţă, alimentându-şi trena. În cazul cometei Swift-Tuttle, aproximativ încă un milion de ani va mai dura. Va intra atunci într-o apropiere strânsă cu Pământul (o apropiere strânsă înseamnă undeva sub 40 de mii de km). Cometa aceasta are peste 500 m ca anvergură: închipuiţi-vă un cartof de dimensiunile acestea, acoperit cu gheaţă şi praf.
Andrea Nagy: Cât de des se întâmplă ca meteoriţii să ajungă la noi?
Liviu Mircea: Fragmentele acestea se numesc meteoroizi. Dacă ele sunt suficient de masive ca să nu ardă prin frecarea cu aerul, fragmentele căzute pe sol se numesc meteoriţi. Atunci când ele ard în atmosferă avem acest fenomen al stelelor căzătoare, care se consumă undeva la altitudinea de peste 50 km. Sub 1% din meteoroizi ajung pe sol. Un meteorit interesant a fost în 2013 în Rusia, la Celiabinsk: fenomenul s-a consumat în atmosferă, dar suflul dezintegrării s-a resimţit până la sol, unde s-au distrus geamuri.
Peste 20 de roiuri de meteoroizi se cunosc în sistemul solar, Perseidele fiind printre cele mai vizibile. Ele şi-au primit numele după constelaţia Perseu, zona din care par că îşi fac apariţia. Liviu Mircea ne dă câteva sfaturi pentru observarea Perseidelor:
Liviu Mircea: Nu avem nevoie de un instrument astronomic. Avem nevoie de o zonă în afara aglomerărilor urbane şi de un cer senin. Luna va fi în acest an favorabilă, în sensul că va avea un procent de creştere undeva la 13% (deci în creştere, dar mică). Pentru observaţie recomand platoul Feleacului, la ieşirea din Cluj, în dreapta. Acolo orizontul este liber, iar vegetaţia nu este foarte bogată. Fenomenul este de recomandat a fi observat după ora 23.00 până spre 04:30.
Iubitorii fenomenelor celeste vor putea vizita din nou Observatorul Astronomic al UBB începând cu data de 20 august. Observarea se va putea face fără programare în fiecare vineri, în restul zilelor săptămânii fiind necesară o programare înainte de vizitare.