Tradiţii româneşti: Dragobetele – obiceiuri şi superstiţii

Dragobetele este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. În anumite legende populare, Dragobetele era numit şi „Cap de primăvară”, „Năvalnicul” sau „logodnicul păsărilor”; nimeni altul decât fiul Babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi de iubăreţ, care seducea femeile ce-i ieşeau în cale. Dragobetele a rămas însă până în ziua de astăzi un simbol suprem al dragostei autohtone.

Articol editat de Carmen Sas, 24 februarie 2020, 11:00 / actualizat: 24 februarie 2022, 11:18

Dragobetele este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. În anumite legende populare, Dragobetele era numit şi „Cap de primăvară”, „Năvalnicul” sau „logodnicul păsărilor”; nimeni altul decât fiul Babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi de iubăreţ, care seducea femeile ce-i ieşeau în cale. Dragobetele a rămas însă până în ziua de astăzi un simbol suprem al dragostei autohtone.

Despre obiceiurile şi tradiţiile străvechi de sărbătoare a Dragobetelui ne vorbeşte etnologul Ioan Toşa:

Dragobetele, în Transilvania, nu a fost pomenit în nicio localitate. A fost pomenit în Muntenia, îndeosebi în judeţele din partea Olteniei – Gorj şi Dolj – şi în câteva localităţi din Vâlcea. Să ştiţi că dragostea asta era un pic cam controlată de părinţi până la Primul Război Mondial. La căsătorie, tinerii trebuiau să fie feciori, pentru că până la 1850, căsătoria nu se făcea fără logodnă. De ziua de Dragobete era un obicei în unele localităţi: tinerii – băieţii şi fetele – mergeau la pădure împreună, să adune flori. Pentru că nici în şezătoare şi nici la horă, fetele nu erau lăsate singure. Iar fetele la horă, când se întuneca, trebuiau să meargă cu mama acasă, nu rămâneau în continuare; că Doamne fereşte dacă se întâmpla ceva, atunci aveau de suferit atât fata, cât şi părinţii. Asta a fost până la Primul Război Mondial. După Primul Război Mondial, s-au mai democratizat obiceiurile acestea, pentru că aveau experienţa celor 4 ani de război în Transilvania, sau 2 ani de război în Vechiul Regat. Bărbaţii erau plecaţi pe front şi soţiile tinere nu erau toate uşi de biserică în perioada asta.

Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor.

Ioan Toşa: Credinţa era că în ziua de Dragobete se împerechează păsările. Şi care nu se împerechează în ziua de Dragobete, o să rămână singure tot anul, până la Dragobetele de anul viitor.

Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează, în esenţa sa, începutul unui nou anotimp, reînsufleţirea naturii şi sfârşitul desfătărilor lumeşti, căci a început Postul Sfânt al Paştelui:

Ioan Toşa: Acum suntem în prima săptămână din post. A fost „lunea curată”, când femeile nu lucrau nimic, decât spălau vasele cu leşie ca să le spele de grăsime. E „marţea strâmbă”, nu lucrau nimic pentru că se credea că cine lucrează se strâmbă de spate. Intrau Sântoaderii, iarăşi nu lucrau nimic, seara mai ales. Joia, tinerii mergeau la pădure, ca să culeagă diferite rădăcini de plante pe care sâmbătă dimineaţa, în ziua de Sântoader, le fierbeau şi se spălau pe cap ca să aibă părul frumos şi lung.

Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime. Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete, se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.

Rodica Tulbure

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.