Ascultă Radio România Cluj Live

Ziua Pompierilor din România, eveniment la Cluj Napoca

Ziua Pompierilor din România va fi marcată mâine şi la Cluj-Napoca, ocazie cu care va fi recepționată și cea de-a doua ambulanță SMURD, achiziționată în cadrul campaniei de strângere de fonduri, demarată de Asociația Beard Brothers.

Ziua Pompierilor din România, eveniment la Cluj Napoca

Articol editat de Camelia Velțan, 12 septembrie 2019, 09:29

Ziua Pompierilor din România va fi marcată mâine şi la Cluj-Napoca, ocazie cu care va fi recepționată și cea de-a doua ambulanță SMURD, achiziționată în cadrul campaniei de strângere de fonduri, demarată de Asociația Beard Brothers.

De asemenea, pe aleea principală a Parcului Central din municipiu, în Zona Cazino, se vor desfășura, între orele 10.00 și 18.00, o expoziție de tehnică pentru intervenții și ateliere pentru învățarea manevrelor privind acordarea primului ajutor de bază, salvări de la înălțimi sau salvări din mediu acvatic.

La ora 12.30, va avea loc festivitatea de primire a ambulanței SMURD, iar în jurul orei 13.00 se va desfășura un exercițiu de descarcerare și acordare a asistenței medicale de urgență pentru victimele unui accident rutier, în care va fi folosită noua autospecială.

Timp de un an și jumătate, Asociația Beard Brothers a strâns 165.000 euro, din care s-au achiziționat două ambulanțe pentru SMURD Cluj. Prima, de tip C, complet dotată și utilată, a fost livrată în decembrie anul trecut și este folosită în prezent de către unul dintre echipajele de terapie intensivă mobilă din municipiul Cluj-Napoca. Cea de-a doua ambulanță de tip B, în valoare de 70 000 euro, va fi fi utilizată de echipajele SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat în caz de urgență.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Siguranță sporită în jurul școlilor
De prin Cluj marți, 3 martie 2026, 14:09

Siguranță sporită în jurul școlilor

Măsuri de siguranță în zona școlilor din Cluj-Napoca, în urma incidentelor din trafic din ultimele luni în care au fost implicați elevi....

Siguranță sporită în jurul școlilor
Ce a făcut şi ce nu a făcut Primăria Cluj-Napoca după accidentul elevului de la Báthory
De prin Cluj marți, 3 martie 2026, 14:08

Ce a făcut şi ce nu a făcut Primăria Cluj-Napoca după accidentul elevului de la Báthory

La cinci luni de la accidentul din octombrie 2025, când un elev de 12 ani de la Liceul Teoretic Báthory István a fost lovit de o mașină pe...

Ce a făcut şi ce nu a făcut Primăria Cluj-Napoca după accidentul elevului de la Báthory
Cu centura metropolitană ”în aer”, dar cu patru drumuri de legătură!
De prin Cluj marți, 3 martie 2026, 13:57

Cu centura metropolitană ”în aer”, dar cu patru drumuri de legătură!

Primăria clujeană a dat ordin de începere a lucrărilor pentru patru drumuri de legătură cu centura metropolitană. Dar contractul pentru...

Cu centura metropolitană ”în aer”, dar cu patru drumuri de legătură!
Începe votul pentru reabilitarea Bazei Sportive Farmec
De prin Cluj luni, 2 martie 2026, 16:54

Începe votul pentru reabilitarea Bazei Sportive Farmec

Primăria Cluj-Napoca anunță începerea procesului de vot pentru alegerea variantei de concept care va sta la baza proiectării...

Începe votul pentru reabilitarea Bazei Sportive Farmec
De prin Cluj luni, 2 martie 2026, 12:03

Primăriile decid soarta jocurilor de noroc: consultare la Cluj, interdicție la Florești

Odată cu măsurile de reformă administrativă, Guvernul a dat posibilitatea primăriilor să decidă dacă păstrează sau elimină jocurile de...

Primăriile decid soarta jocurilor de noroc: consultare la Cluj, interdicție la Florești
De prin Cluj vineri, 27 februarie 2026, 16:55

Contractul pentru Centura Metropolitană a Clujului a fost reziliat!

Decizia a fost anunțată vineri, 27 februarie, de primarul Emil Boc, ca urmare a suspiciunilor de fraudă masivă din timpul licitației. Șeful...

Contractul pentru Centura Metropolitană a Clujului a fost reziliat!
De prin Cluj vineri, 27 februarie 2026, 16:15

Clujul pune cultura în meniu: un salam de biscuiți va finanţa proiecte culturale

Cluj-Napoca devine primul oraș din România care încearcă să susțină cultura cu un desert. Proiectul „Doza de Cultură” propune ca o parte...

Clujul pune cultura în meniu: un salam de biscuiți va finanţa proiecte culturale
De prin Cluj joi, 26 februarie 2026, 15:03

Un nou parc pentru comunitate

Primăria municipiului Cluj-Napoca va amenaja un nou parc în oraş, pe o suprafaţă de peste 3 hectare, a anunţat viceprimarul Dan Tarcea pe...

Un nou parc pentru comunitate