Tăiatul porcului în Transilvania

Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului amintește de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. În credința vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinității întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstițiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau un porc. În desfășurarea sacrificării porcului se respectau anumite condiții de timp și spațiu, despre care ne vorbește Ioan Toșa de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj:

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 decembrie 2016, 10:18

Oricât de săracă era o familie, se îngrijea ca de Crăciun să aibă grâu curat ca să poată măcina și să facă pâine și să aibă un porc, ca să-l taie pentru Crăciun. Aici, în Transilvania nu era o dată la care să se înceapă tăiatul porcului. După Sf. Nicolae începeau tăierile, care erau ca o adevărată sărbătoare.

În sat se auzea plânsetul porcului care parcă presimțea că urmează a fi tăiat. De obicei erau invitați vecinii, pentru că proprietarul porcului avea nevoie de ajutor ca să culce porcul la pământ. Era foarte important ca cel care taie porcul să știe să-l înjunghie, pentru că s-a întâmplat ca porcul să fugă cu paiele pe el, aprinse!

Imediat după ce era înjunghiat porcul, venea proprietarul cu sticla și-i servea pe toți cei care participau.

Mai era încă o credință:  oamenii miloși nu aveau voie să stea lângă porc atunci când e înjunghiat, pentru că porcul nu murea repede.

Înjunghiatul porcului începea dimineața, pe întuneric, tocmai ca să aibă timp să lucreze pe ziuă, în zilele de dulce. În diferite curți vedeai bobotaia, adică flacăra care se ridica de la paie, deci porcul era pârlit cu paie, nu cum se face acum, cu gaz. Toate pregătirile porcului se făceau cu produse familiale, caltaboșul se făcea cu păsat. Pe de altă parte, nu exista mașină de tocat carne; cârnațul se făcea cu carne tocată cu satârul.

Carnea de porc se folosea proaspătă sub formă de friptură, nu se prea făceau tocănițe sau fierturi cu carne de porc, și afumată. Ca să fie afumată, se ținea în saramură, după care se punea la fum. Afumatul se făcea în casă cu acoperișul de paie. Podul caselor respective era ca un fel de frigider, pentru că acolo se ținea slănina tot timpul verii.

Imediat după Primul Război Mondial, încă se mai obișnuia ca porcul să fie despicat în două, luate numai coastele care se prăjeau și erau consumate ca aliment în perioada Crăciunului, iar celelalte se puneau la afumat în pod. Afumăturile nu intrau în alimentația cotidiană imediat după ce erau preparate ci erau folosite abia după Paști. (Ioan Toșa)

Rodica Tulbure

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.