La Sâmbăta de Sus, în căutarea unor sfinţi români

La poalele Munţilor Făgăraş, mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus e una dintre cele mai mari şi mai importante mănăstiri din Ardeal: ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, monument de arhitectură, focar de cultură şi spiritualitate până în zilele noastre.

Articol editat de cristina.rusu, 2 septembrie 2015, 06:00

Istoria mănăstirii Sâmbăta de Sus începe în secolul al 17-lea, când satul şi moşia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, boier din sudul Carpaţilor, care a construit biserica de lemn pe valea râului Sâmbăta. Pe locul acesteia, domnitorul Ţarii Româneşti, Constantin Brâncoveanu a ridicat, în jurul anului 1696, biserica din piatră a noii mănăstiri şi a devenit primul său ctitor.

După modelul celorlalte ctitorii de peste munţi, Constantin Brâncoveanu a înfiinţat la Sâmbăta o şcoală de grămătici, un atelier de pictură în frescă şi o mică tipografie. Pe călugării sihaştri i-a adunat să trăiască, să muncească şi să se roage împreună, i-a organizat, adică, în viaţă de obşte, ca pavăză împotriva catolicizării.

Mănăstirea a scăpat de primele prigoane, dar a fost distrusă în anul 1785. A rămas în ruină până în 1926, când au început lucrările de refacere sub conducerea mitropolitului Ardealului, Nicolae Bălan, al doilea ctitor.

În fiecare an, în ziua de 15 august, mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus îşi sărbătoreşte hramul, Adormirea Maicii Domnului.

Într-o zi de 15 august, în anul 1714, a avut loc şi martiriul domnitorului Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi – ucişi, pe rând, în faţa sultanului, după ce au refuzat să renunţe la credinţa creştină.

De mănăstirea Sâmbăta de Sus se leagă, înspre zilele noastre, numele unor mari duhovnici: Arsenie Boca, Serafim Popescu, Teofil Părăian. Academia de la Sâmbăta a fost inaugurată în anul 2003 de mitropolitul Antonie Plămădeală, ca un centru de dialog religios şi cultural.

Biblioteca mănăstirii deţine peste 2000 de volume de carte rară. Muzeul ei adăposteşte valoroase picturi vechi, obiecte de cult, monede şi obiecte etnografice.

În cimitirul mănăstirii se odihneşte unul dintre cei mai iubiţi duhovnici, părintele Teofil Părăian, nevăzător, trăitor la mănăstirea Sâmbăta de Sus vreme de 56 de ani.

Veniţi de luaţi bucurie e titlul emblematic al uneia dintre cărţile sale, în care citim: “Lipsa vederii nu e o lipsă simţită. Eu nu simt nevoia să văd, ca să ştiu cum se prezintă lumea, sub aspectul ei vizual /…/ Poate că, în cele din urmă, la baza situaţiei mele deficitare e o raţiune divină, pozitivă, în vederea folosului meu propriu şi al altora. Eu aşa am nădejde. De aceea dau laudă lui Dumnezeu pentru toate”.

Ioana Bindea

Radio Cluj se poate asculta și online, AICI