Ascultă Radio România Cluj Live

Deputatul Daniel Suciu, prezent la Ankara: Aici și acum se iau decizii așteptate de lumea întreagă

Deputatul participă la Adunarea Parlamentară NATO de la Ankara.

Deputatul Daniel Suciu, prezent la Ankara: Aici și acum se iau decizii așteptate de lumea întreagă

Articol editat de cristina.rusu, 7 iulie 2026, 15:58

Summitul NATO de la Ankara, organizat în perioada 7–8 iulie 2026, marchează un moment de cotitură istorică, dominat de presiunea Statelor Unite pentru implementarea conceptului „NATO 3.0”.

 

Întâlnirea la nivel înalt se desfășoară la Complexul Prezidențial Beștepe. Subiectele centrale sunt creșterea masivă a bugetelor de apărare ale europenilor și restructurarea sprijinului pentru Ucraina

Tot odată, la Ankara se desfășoară și Adunarea Parlamentară NATO, aici fiind prezent și deputatul Daniel Suciu în calitatea sa de președinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

”De fiecare dată când există o reuniune sau un Summit NATO, în același timp se organizează și Adunarea Parlamentară NATO. Același lucru se întâmplă și acum în Ankara și mă bucur să fiu alături de foarte mulți alți colegi din cele 32 de țări care sunt astăzi membre NATO. Programul este extrem de dens”, a transmis pentru RADIO CLUJ, Daniel Suciu.

Marți, 7 iulie, Daniel Suciu a luat parte la un panel organizat împreună de România și Ucraina, Institutul Aspen, unde s-a întâlnit cu fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană:

”Aici am avut o discuție foarte interesantă despre capacitățile industriale ale țărilor din zona Mării Negre, iar programul continuă pe tot parcursul zilei în așteptarea unor anunțuri extrem de importante de la acest summit, pe care unii îl numesc istoric.

Un nou început pentru NATO, NATO 3.0, așa cum spunea Mark Rutte, este foarte așteptat discursul președintelui Statelor Unite, domnul Donald Trump. Sunt așteptate astăzi în jurul prânzului anunțuri referitoare la capacitățile de înzestrare cu armament și toată lumea așteaptă ca fostele tensiuni din rândul aliaților din cadrul NATO să-și găsească un răspuns în acest summit extrem, extrem de important și prin provocările care stau în fața Alianței”, a mai punctat Daniel Suciu.

În marja reuniunii, s-a desfășurat Forumul Industriei de Apărare (NSDIF26), unde secretarul general al NATO, Mark Rutte, a supervizat semnarea unor contracte de armament de zeci de miliarde de dolari.

 

Sprijinul pentru Ucraina

 

Aliații urmează să valideze un pachet masiv de asistență militară și instruire în valoare de 70 de miliarde de euro pentru anul 2026. Miza este critică, în contextul în care atacurile recente ale Rusiei asupra Kievului au expus lipsa severă de interceptoare antiaeriene de producție americană.

 

Poziția Turciei

 

Ca gazdă, președintele Recep Tayyip Erdoğan folosește evenimentul pentru a demonstra capacitatea strategică a țării și pentru a cere o voce mult mai puternică în procesul decizional al Alianței.

 

Mizele și obiectivele României

 

Delegația României aduce în discuție priorități de securitate regională extrem de clare: Securitatea la Marea Neagră: România solicită ferm ca Marea Neagră să rămână o prioritate strategică pe agenda de descurajare și apărare a NATO.

 

Premieră industrială

 

Pentru prima dată, țara noastră a trimis la summit o delegație formată din cinci companii din industria locală de apărare (printre care OVES Enterprise și Orbotix Industries), cu scopul de a integra firmele românești în noile lanțuri europene de producție și achiziții comune de armament.

 

Alin Cordoș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Reguli mai stricte pentru pasagerii din autobuze
Internaţional marți, 20 octombrie 2026, 10:00

Reguli mai stricte pentru pasagerii din autobuze

Marea Britanie lansează o campanie la nivel naţional pentru a reaminti populaţiei să nu asculte muzică tare în transportul public.  ...

Reguli mai stricte pentru pasagerii din autobuze
Spania, lovită de inundații severe
Internaţional marți, 20 octombrie 2026, 09:05

Spania, lovită de inundații severe

Elicopterele au salvat luni, 19 octombrie, persoane blocate pe acoperișurile locuințelor, în timp ce ploile torențiale au lovit estul Spaniei,...

Spania, lovită de inundații severe
Restricții în mai multe orașe din Franța
Internaţional marți, 20 octombrie 2026, 08:24

Restricții în mai multe orașe din Franța

În centrul mai multor oraşe din Franţa, inclusiv la Paris, au fost impuse restricţii de circulaţie a persoanelor pe stradă pe timpul nopţii,...

Restricții în mai multe orașe din Franța
Dronele din Marea Neagră, în atenția Parlamentului European
Internaţional luni, 19 octombrie 2026, 10:23

Dronele din Marea Neagră, în atenția Parlamentului European

Parlamentul European, reunit în plen, săptămâna aceasta, urmează să adopte o rezoluţie privind valul recent de incidente cu drone din Marea...

Dronele din Marea Neagră, în atenția Parlamentului European
Internaţional luni, 19 octombrie 2026, 10:17

Emmanuel Macron promite dialog și sprijin după proteste

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron s-a adresat dminică, 18 octombrie, naţiunii, la o zi după cele mai violente proteste din ultimii ani, care...

Emmanuel Macron promite dialog și sprijin după proteste
Internaţional duminică, 18 octombrie 2026, 13:11

Drone doborâte de piloții români

Două drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacţie, au fost doborâte sâmbătă de piloţii români. Acestea au pătruns în spaţiul...

Drone doborâte de piloții români
Internaţional duminică, 18 octombrie 2026, 11:19

Protestele violente au cuprins Europa! (UPDATE)

Update – Peste 1.800 de persoane au fost arestate în uma protestelor violente din Franța, a declarat duminică ministrul de Interne....

Protestele violente au cuprins Europa! (UPDATE)
Internaţional sâmbătă, 17 octombrie 2026, 17:24

Proteste violente în Franța

Zeci de persoane au fost arestate sâmbătă la Paris și alte zeci în alte orașe din Franța, în ceea ce protestatarii numesc Ziua Națională a...

Proteste violente în Franța