NATURA SUMMIT 2026 la Cluj-Napoca. Soluții concrete pentru mediu și sustenabilitate
Agenda summitului a cuprins cinci sesiuni tematice.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 noiembrie 2026, 12:37
Clujul este gazda Natura Summit 2026 – Summitul Național pentru Mediu și Sustenabilitate, un eveniment care a reunit reprezentanți ai administrației centrale și locale, specialiști din mediul universitar, experți, companii și organizații implicate în domeniul protecției mediului și al dezvoltării sustenabile. Deschiderea oficială a summitului a fost susținută de Natalia Intotero, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Natalia Intotero a preluat portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor în 21 octombrie 2026. Încă din timpul audierilor din Parlament, a declarat că își dorește predictibilitate pentru beneficiari și industria auto, susținând că programul Rabla ar trebui lansat constant în prima parte a fiecărui an, cu accent pe casarea și reciclarea corespunzătoare a mașinilor vechi. Imediat după instalare, primele sale luări de poziție publice au vizat verificarea unor achiziții și proiecte din mandatul anterior și a anunțat blocarea procedurii de cumpărare a unei aeronave destinate scanării LiDAR a fondului forestier.
Prezentă la Natura Summit 2026, Intotero și-a exprimat regretul față de pierderea unor fonduri importante alocate ministerului, prin PNRR și a indicat drept prioritate deblocarea investițiilor, cu respectarea legislației de mediu:
Dimensiunea academică a NATURA SUMMIT 2026 de la Cluj-Napoca a fost susținută de specialiști și cadre didactice din universități importante ale țării, între care Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și Universitatea Politehnica din Timișoara. Printre temele abordate de reprezentanții mediului universitar s-au numărat soluțiile inovatoare pentru tratarea apei, epurarea apelor uzate în mediul rural, potențialul apelor minerale și termale ale României, monitorizarea calității apelor, protejarea biodiversității, teledetecția atmosferică și sănătatea solului.
Mediul de business a fost reprezentat de profesioniști și companii din domeniul energiei, utilităților, gestionării deșeurilor și consultanței de specialitate. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai companiilor energetice si de gestionare si colectare a deșeurilor, alături de specialiști și organizații implicate în dezvoltarea infrastructurii și implementarea proiectelor sustenabile.
Agenda summitului a cuprins cinci sesiuni tematice, care au urmărit principalele direcții ale tranziției către o economie sustenabilă:
● Apă, aer, sol – provocări actuale și soluții pentru un viitor sustenabil;
● Administrația locală – bune practici și rezultate în comunitățile din România;
● Tranziția energetică – soluții regenerabile pentru autonomie și sustenabilitate;
● Sustenabilitate în acțiune – strategii, finanțare și dezvoltare;
● Managementul inteligent al deșeurilor – digitalizare, trasabilitate și economie circulară.
Au fost abordate, de asemenea, teme precum achizițiile publice sustenabile, eficiența energetică, stocarea energiei, investițiile în infrastructura de apă și apă uzată, certificarea managementului forestier și transformarea deșeurilor în resurse pentru viitor.
Prin diversitatea participanților și a subiectelor abordate, NATURA SUMMIT 2026 a oferit o platformă de întâlnire între cercetare, decizie publică și mediul economic, într-un domeniu în care cooperarea și transferul de expertiză sunt esențiale.
Alina Nechita
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.