Cetățenii pot evalua serviciile ANAF prin cod QR
Contribuabilii pot completa anonim un chestionar de două minute privind experiența la unitățile fiscale.
Articol editat de Andrada Ștefănescu, 3 noiembrie 2026, 08:04
Cetățenii vor putea evalua calitatea serviciilor oferite de ANAF prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale.
Chestionarul este anonim, se completează în aproximativ două minute și vizează în principal: timpul de așteptare, amabilitatea și profesionalismul personalului, claritatea informațiilor și explicațiilor oferite, stadiul soluționării solicitării, precum și eventualele dificultăți întâmpinate.
„Răspunsurile trebuie să reflecte exclusiv experiența contribuabilului cu unitatea fiscală cu care a interacționat, și nu o evaluare generală a activității ANAF la nivel național”, precizează instituția. Inițiativa urmărește identificarea punctuală a problemelor și a aspectelor care necesită îmbunătățiri la nivel local.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.